Sari la conținut

Recomandările DSVSA privind tăierea porcului în gospodării. Unde puteți duce la control carnea de porc și ce analize trebuie să efectuați?

Tradiția tăierii porcului de Crăciun
Sursă foto: Agro Inteligența
Tradiția tăierii porcului de Crăciun

Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi, iar sacrificarea porcului în propria gospodărie este una din tradițiile pe care foarte mulți români le respectă an de an. Totuși, în ultimii ani, odată cu evoluția pestei porcine africane pe teritoriul României, această tradiție a devenit una destul de controversată.

Autoritatea Național Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) monitorizează atent evoluția focarelor la nivel național, atât în fermele comerciale, cât și în gospodării. Totuși, reprezentanții ANSVSA le transmit românilor că își vor putea sacrifica fără probleme porcii înainte de Crăciun, în propriile gospodării.

”Pentru noi este foarte important să nu avem niciun focar, dar în condițiile date în momentul de față, facem eforturi să limităm numărul de focare. Se apropie sărbătorile de iarnă, tradiția noastră este să ne sacrificăm porcul de Crăciun acasă, în bătătură.

Pentru noi, ca servicii sanitar veterinare la nivel național, avem același interes și aceeași prioritate pentru sănătatea porcinelor din gospodăriile populației și din marile complexe. În cele mai multe zone se vor sacrifica și ne vom bucura împreună de produsele tradiționale cu porc sacrificat în bătătură”, a precizat vicepreședintele ANSVSA, Ioan Oleleu, pentru AGRO TV.

Recomadările DSVSA privind achiziția produselor de origine animală

Direcţia Sanitara Veterinara si pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) recomandă cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate/înregistrate sanitar veterinar, astfel, vor avea certitudinea că atât carnea, cât şi alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu constituie un pericol pentru sănătatea publică.

După cumpărare, în cel mai scurt timp posibil, alimentele de origine animală se introduc în frigider unde se păstrează conform indicațiilor de pe etichetă.

Sandu Tolea, directorul DSVSA Dâmbovița, a transmis o serie de recomandări pentru perioada sărbătorilor.

  • Sacrificarea porcului din gospodărie şi consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave.
  • Carnea și produsele din carne provenite de la porcul din gospodărie sunt interzise a fi comercializate!
  • De asemenea, este interzisă comercializarea porcilor, cărnii și produselor din carne provenite din zonele de restricție, ca urmare a evoluției virusului Pestei Porcine Africane (PPA).

Vizita medicului veterinar înainte de sacrificarea porcului

Sursă FOTO: EVZ

Solicitaţi vizita medicului veterinar înainte de sacrificarea porcului, pentru a:

– verifica starea de sănătate a animalului înainte de sacrificare;

– da sfaturi utile privind probele ce trebuie luate la sacrificare şi analizele ce trebuie făcute pentru a nu vă pune sănătatea în pericol;

– asomarea porcul înaintea sacrificării, pentru a scuti animalul de suferinţă şi a respecta cerinţele de bunăstare a animalelor.

Deținătorul animalelor are obligația de a preda medicului veterinar de liberă practică împuternicit crotaliile auriculare ale animalelor sacrificate, în termen de maxim 7 zile de la sacrificare, pentru actulizarea Bazei Naționale de Date (BND).

Nu consumaţi carnea şi nu o preparaţi, până nu obţineţi de la medicul veterinar rezultatul examinării pentru Trichinella spp., cu rezultat negativ.

În situaţia în care medicul veterinar constată că porcul dumneavoastră este bolnav, nu riscați sacrificarea şi consumul cărnii.

Veţi fi despăgubit de stat la valoarea de piaţă a animalului, numai dacă acesta este identificat și înregistrat.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel