Sari la conținut

După Duminica Tomii este sărbătorit Paștele Blajinilor. Tradiții în această zi

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Luni, 13 mai, după Duminica Tomii, este sărbătorit Paștele Blajinilor, cunoscut și sub numele de Paștele Morților. Conform tradiției populare, prin diversele practici din aceste zile, se crede că sufletele celor decedați pot fi eliberate de păcatele grele săvârșite în timpul vieții.

Tradiţia populară spune că blajinii, oameni blânzi şi paşnici, incapabili de a face rău, s-ar afla într-o lume îndepărtată, la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pământului.

Ei sunt anunţaţi că a sosit Paştele de către oamenii de aici care aruncă în apele curgătoare coji de ouă sparte în timpul înroşitului sau la prepararea alimentelor rituale: cozonaci şi pască. Când sosesc cojile de ouă în ţara lor îndepărtată, în general după o săptămână, se serbează separat „aici” şi „acolo” Paştele Blajinilor.

Numele sărbătorii de după Săptămâna Luminată vine de la „blajini” (sau rohmani în unele zone), despre care vechile credinţe spun că ar fi oameni de pe tărâmul de „dincolo”, o lume misterioasă şi necunoscută muritorilor.

Tradiții în această zi

Tradiţia creştină populară de Paştele Morţilor spune că blajinii sunt de fapt sufletele celor morţi, ale celor care nu mai sunt printre noi.

De Paștele Blajinilor, credincioșii îngrijesc mormintele rudelor decedate și aprind lumânări și tămâie. Să nu uităm de faptul că se așază și flori.

Se spune că cei care au grijă de mormintele străinilor vor fi răsplătiți de Dumnezeu. În mod normal, de Paștele morților, slujba de sfințire se face direct la mormintele celor adormiți.

Credincioșii aduc la cimitir coșuri cu diferite alimente, printre care ouă roșii, fructe, cozonac, pască, vin roșu etc. Fără dar și poate, puteți să mai veniți și cu alte merinde și bucate. Acestea se împart pentru cei trecuți la cele veșnice.

Nu se spală haine, nu se dă cu mătura, nu ai voie să coci

Nu se spală haine, nu se dă cu mătura, nu ai voie să coci, nu se lucrează în gospodărie, în casă sau pe câmp, nu se coase, nu se vorbesc de rău morții, chiar dacă nu te-ai înțeles prea bine cu aceștia etc. Dacă vei lucra, atunci va ploua atunci când tu ai treabă. În cazul în care bați covoare, zgomotul îi poate speria pe blajinii care se întorc azi de pe lumea cealaltă pentru a se ruga și pentru a ține post pentru cei vii.

sursa foto: arhiva doctorul zilei

În anumite zone din țară, oamenii obișnuiesc să meargă să mănânce pe iarbă verde, unde lăsau firimituri pe pământ, în amintirea celor decedați. Se crede că în această zi sufletele morților sunt libere și pot mânca din bucatele pregătite. De Paștele Blajinilor nu se pomenesc doar morții cunoscuți pe linia ascendentă a unei familii, ci tot neamul al strămoșilor. De obicei, nu prea se face asta, poate din neștiință.

Fiecare persoană aduce un ștergar strâns la un capăt și legat cu o lumânare. Îl va da preotului care citește pomelnicele. Nu se pomenesc doar persoanele cunoscute decedate de pe linia ascendentă a unei familii, ci întregul neam al strămoșilor comuni.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel