Sari la conținut

Expoziția „Invingătorii Sclerozei Multiple – Călător printre forme şi culori

Miercuri, 16 noiembrie 2022, ora 16:30, la Opera Naţională Bucureşti, în Foaierul Galben, va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură „Invingătorii Sclerozei Multiple – Călător printre forme şi culori”, al cărei autor este Simona Carolina Tănase, ea însăşi pacient cu Scleroza multiplă şi Preşedintele Asociaţiei Invingătorii Sclerozei Multiple.

Evenimentul este prilejuit de Ziua Internațională a Toleranței, proclamată în 1995, în cadrul Conferinţei Generale UNESCO de la Paris şi care se sărbătoreşte anual, pe 16 noiembrie.

 „Povestea mea începe în urmă cu mulţi ani când, diagnosticată fiind cu SM am încercat să înțeleg această boală şi am început să studiez, să citesc, să traduc articole medicale. Incet, pentru ca boala nu îţi permite să te grăbesti, nu te ajută să înţelegi repede şi normal, am ajuns să înţeleg că va trebui să o învălui, ca să o fac, nu atât suportabilă, cat mai mult prietenoasă.

Arta aceasta fluidă s-a pliat cel mai bine pe felul meu de a fi – nonconformistă, încăpăţânată să aflu și să înteleg, temerară, ambitioasă şi foarte colorată. Premergator căutarilor mele, datorită felului meu de-a fi, şi în urma informaţiilor pe care le-am studiat despre Scleroza Multiplă am înfiinţat Asociatia Învingătorii Scelerozei Multiple, pentru a putea ajuta oameni ca mine, pacienţi cu care am format o comunitate de prieteni şi pentru care lupt în fiecare zi să le aduc un pic de “mai bine”.

Sunt o visătoare şi visul meu cel mai îndrăzneţ şi mare este acela de a realiza un centru medical pentru pacienţii cu afecţiuni neurodegenerative în care să poate beneficia de cele mai revoluţionare tehnici de recuperare sau îmbunătăţire a abilităţilor fizice şi psihice: Hipoterapia, Haloterapia, Ergoterapia, Hidroterapia, Kinetoterapia, Psihoterapia”, afirmă Simona Tănase.

Iar expoziţia ei ”Invingătorii Sclerozei Multiple – Călător printre forme şi culori” de la Opera Naţională București, vorbeşte în unduiri de forme şi culori, despre răbdare şi speranţă, despre întrebări şi nerăspunsuri, despre acceptare şi luptă.

Lupta cu tine, cu societatea, cu indiferenţa şi nepăsarea. Dar vorbeşte şi despre dorinţa de a supravieţui, despre dorinţa de a învinge şi despre modele de urmat! Nu poţi învinge ceva ce nu poate fi învins, dar poţi fi un învingător, tocmai pentru că ai acceptat acest lucru şi nu te-ai oprit, nu te-ai lăsat înfrânt sau doborât! Despre acest minunat sentiment şi despre această putere interioară vorbeşte Simona Carolina Tănase în lecţia despre viaţă cu Scleroza Multiplă.

Şi cum în aceste situaţii, mai mult decât oricând, arta modelează sensibilitatea umană şi are puterea de a ne lega mult mai strâns unii de alţii, toate cele 30 de lucrări din expoziţie vor fi puse în vânzare cu ocazia acestui eveniment, iar banii strânşi vor intra în contul Asociaţiei Invingătorii Sclerozei Multiple, în speranţa  realizării unui centru medical pentru pacienţii cu afecţiuni neurodegenerative.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel