Sari la conținut

Faloplastia

sursa foto: EVZ
bnr

Este procedura chirurgicala prin care se creaza un nou falus (penis) dintr-un tesut genital suplimentar, care poate fi functional. Indicatiile pentru faloplastie pot fi adresate la doua categorii de pacienti: cei de sex masculin care au penisul insuficient dezvoltat si celor de sex feminin care vor sa faca schimbare de sex (transexualii sau intersexualii). Penisul poate fi insuficient dezvoltat atat din cauza unor anomalii congenitale (agenesia penisului, micropenisului, etc.) dar si din cauze provocate, cum ar fi leziuni iatrogene sau traumatisme. In anumite cazuri, faloplastia se va realiza de la varste fragede, in scopul prevenirii implicatiilor psihologice profunde legate de dismorfia organismului. La femei, operatia de schimbare a sexului, reprezinta un pas chirurgical major.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel