Sari la conținut

Filmare cu elevi în timp ce întrețineau relații intime la școală

Elevi care întrețineau relații intime la școală. Poliţiştii au demarat, miercuri, o anchetă penală, după ce în spaţiul public au apărut imagini în care doi elevi ar fi întreţinut relaţii intime într-o toaletă dintr-un liceu din Piatra-Neamţ.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu, a declarat, pentru Agerpres, că ancheta este în curs de desfăşurare.

Flmarea a fost făcută la Colegiul Economic din Piatra Neamț

“Astăzi, 19 ianuarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ şi cei ai Biroului de Siguranţă Şcolară s-au sesizat din oficiu şi efectuează verificări în vederea stabilirii, cu exactitate, a situaţiei de fapt, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun conform competenţelor”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Filmuleţul care a apărut în spaţiul public şi a ajuns şi în posesia poliţiştilor a fost făcut în toaleta Colegiului Economic din Piatra-Neamţ.

Elevii riscă exmatricularea

Inspectorul şcolar general, Mihai Obreja, a confirmat acest lucru şi a spus că a informat Ministerul Educaţiei cu privire la acest incident.

“Am discutat cu directoarea şcolii şi mi-a confirmat că acolo s-a petrecut un eveniment şi au anunţat poliţia. Am anunţat şi eu Biroul Poliţiei Siguranţă Şcolară şi mi-a confirmat că fac cercetări la liceu.

Am comunicat la Ministerul Educaţiei că se fac cercetări de către poliţişti şi vom face şi noi cercetări. Nu studiem cazul ca atare, ci studiem ce a făcut conducerea şcolii, profesorii”, a declarat, pentru Agerpres, Mihai Obreja.

Conducerea IŞJ Neamţ a subliniat că, dacă se va confirma faptul că cei doi elevi au întreţinut raporturi intime în interiorul şcolii, vor fi exmatriculaţi.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel