Din cuprinsul articolului
Actrița americană Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Vedeta din serialele „Heroes” și „Nashville” a fost găsită fără suflare în Statele Unite, iar informația a fost confirmată pentru ABC News de reprezentantul său.
Tatăl actriței, Skip Panettiere, a transmis un mesaj în numele familiei și a cerut respectarea intimității în această perioadă.
„Cu profundă tristețe vă anunțăm tragica dispariție a iubitei noastre Hayden”, a transmis familia, descriind-o drept o persoană care a adus bucurie celor apropiați și milioanelor de oameni care au urmărit-o pe ecran.
A devenit vedetă încă din copilărie
Hayden Panettiere și-a început cariera în actorie când era copil. A obținut recunoașterea internațională după rolul Claire Bennet din serialul „Heroes”.
Ulterior, a interpretat-o pe Juliette Barnes în serialul „Nashville”, rol pentru care a primit două nominalizări la Globurile de Aur.
Actrița a avut și roluri importante în filme precum „Remember the Titans”, „Scream 4” și „Scream 6”.
A avut și o carieră în zona de voce. Printre proiectele sale se numără „A Bug’s Life”, precum și jocuri video din seria „Kingdom Hearts” și „Until Dawn”.
Poliția confirmă că nu există „semne de moarte suspectă”

Moartea tragică a lui Hayden Panettiere nu prezintă indicii că ar fi fost victima unei infracțiuni , au confirmat autoritățile.
Detectivii au confirmat pentru Daily Mail că au intervenit ieri după-amiază în urma unui apel la 911 dat de o „cunoștință” a lui Panettiere, care a anunțat că a găsit-o pe actriță inconștientă.
Polițiștii și paramedicii s-au deplasat la blocul de apartamente din Greenville, Carolina de Sud, unde au încercat să-i salveze viața lui Panettiere, însă aceasta a fost declarată decedată la fața locului.
Poliția și biroul medicului legist local investighează decesul, însă au precizat că „ancheta preliminară nu a indicat semne ale unei intervenții criminale sau circumstanțe suspecte”.
Moartea actriței a provocat reacții în lumea cinematografiei și a televiziunii. Organizația SAG-AFTRA a transmis, de asemenea, un omagiu artistei, care era membră a sindicatului de mulți ani.
La momentul publicării acestui articol, autoritățile nu au anunțat cauza decesului, potrivit ABC News. Potrivit informațiilor disponibile, autoritățile continuă verificările.
Hayden Panettiere avea o fiică
Actrița a fost logodită cu fostul campion mondial la box Wladimir Klitschko. Cei doi au o fiică, Kaya, născută în 2014.
Hayden Panettiere a vorbit în ultimii ani despre perioade dificile din viața sa. În 2026, ea și-a publicat memoriile, „This Is Me: A Reckoning”, în care a abordat experiențele personale și problemele cu care s-a confruntat după nașterea fiicei sale.



