Sari la conținut

Jeanine

Compozitie
Substantele active pentru un drajeu sunt etinilestradiolul (0,03 mg) si dienogest (2 mg).
Indicatii
Jeanine este un contraceptiv oral combinat cu efect in acneea usoara spre moderata si in seboree. Fiecare drajeu contine o cantitate mica din doi hormoni feminini diferiti. Acestia sunt dienogest (un progestativ) si etinilestradiol (un estrogen). Datorita cantitatilor mici de hormoni, Jeanine este considerat un contraceptiv oral cu doza mica.
Deoarece toate drajeurile din pachet contin aceeasi hormoni in aceeasi doza, este considerat un contraceptiv oral combinat monofazic cu efect antiandrogen.

Jeanine se foloseste pentru prevenirea sarcinii.

Contraceptivele orale sunt o metoda de control a sarcinii foarte eficace. Cand se administreaza corect (fara sa se uite un drajeu), sansa de a ramane insarcinata este foarte mica.

Combinatia estro- progestativa cu efect antiandrogenic este folosita si in tratamentul acneei si seboreei usoare si moderate.

Contraindicatii
Nu folositi contraceptiv ele orale combinate daca suferiti de una din afectiunile enumerate mai jos. Daca sunteti in una din aceste situatii, spuneti-i medicului inainte de a incepe sa luati Jeanine. Medicul dumneavoastra va poate sfatui sa folositi un alt tip de contraceptiv oral sau o metoda contraceptiv a nehormonala.

– Daca aveti sau ati avut vreodata tulburari care afecteaza circulatia sanguina. În special este vorba de tromboze. Tromboza consta in formarea unui cheag de sange. Acesta poate sa apara in vasele de sange ale membrelor inferioare (tromboza venoasa profunda), in plamani (embolismul pulmonar), in inima (infarct miocardic), in creier (accident vascular cerebral) sau in alte parti ale corpului. (Vezi paragraful intitulat „Contraceptivele orale si trombozele”).
– Daca aveti sau ati avut un accident vascular cerebral (produs de un cheag de sange sau de ruperea unui vas de sange in creier ).
– Daca aveti sau ati avut o stare care ar putea fi primul semn al unui atac de cord (cum ar fi angina pectorala sau durere in piept) sau al unui accident vascular cerebral (cum ar fi atac ischemic tranzitor sau accident vascular cerebral minor reversibil).
– Daca aveti migrena in antecedente, insotita de simptome vizuale, tulburari de vorbire, slabiciune sau amorteala a oricarei parti a corpului.
– Daca aveti diabet zaharat cu afectarea vaselor sanguine.
– Daca aveti sau ati avut pancreatita (inflamare a pancreasului) asociat cu un nivel ridicat al grasimilor in sange.
– Daca aveti icter (ingalbenirea pielii) sau boli hepatice severe.
– Daca aveti sau ati avut cancer care se poate dezvolta sub influenta hormonilor sexuali (de ex. cancer de san sau al organelor genitale).
– Daca aveti sau ati avut o tumora hepatica maligna sau benigna.
– Daca aveti sangerari vaginale inexplicabile.
– Daca sunteti insarcinata sau credeti ca s-ar putea sa fiti.
– Daca sunteti hipersensibila (alergica) la oricare dintre componentii Jeanine.
Daca apare oricare dintre aceste conditii pentru prima data in timpul folosirii contraceptiv ului, opriti imediat administrarea si consultati-va medicul. Între timp, folositi metode contraceptiv e non-hormonale.

Efecte adverse
Jeanine, ca si alte contraceptive orale, nu protejeaza impotriva infectiei cu HIV (boala SIDA) sau oricaror altor boli cu transmitere sexuala.
o Înainte de a incepe sa utilizati Jeanine
Daca suferiti de oricare din afectiunile de mai jos si utilizati contraceptivul oral combinat, s-ar putea sa fie necesar un control medical mai atent. Medicul va poate explica aceste lucruri. De aceea, daca oricare din situatiile de mai jos este valabila si pentru dumneavoastra, informati medicul inainte de a incepe Jeanine:
– daca fumati;
– daca aveti diabet;
– daca sunteti supraponderala;
– daca aveti hipertensiune arteriala;
– daca aveti valvulopatii sau tulburari de ritm cardiac;
– daca aveti inflamatii ale venelor (flebite superficiale);
– daca aveti vene varicoase;
– daca oricine dintre rudele dumneavoastra apropiate a avut tromboza , atac de cord sau accident vascular cerebral;
– daca suferiti de migrena;
– daca suferiti de epilepsie;
– daca dumneavoastra sau cineva dintre rudele dumneavoastra apropiate are sau a avut valori crescute ale colesterolului sau trigliceridelor (ale grasimilor);
– daca oricine dintre rudele dumneavoastra apropiate a avut cancer de san ;
– daca aveti boli ale ficatului sau vezicii biliare;
– daca aveti boala Crohn sau colita ulceroasa (boli cronice inflamatorii intestinale);
– daca aveti lupus eritematos sistemic (LES; boala care afecteaza piele a pe toata suprafata corpului);
– daca aveti sindrom hemolitic uremic (SHU; boala a coagularii sangelui care determina insuficienta renala);
– daca aveti anemie cu celule in secera;
– daca aveti o stare care apare pentru prima data sau se inrautateste in timpul sarcinii sau dupa folosirea de hormoni sexuali (de ex. pierderea auzului, o tulburare metabolica numita porfirie, herpes gestational, o tulburare neurologica numita coreea Sydenham);
– daca aveti sau ati avut cloasma (portiuni de piele pigmentata galbui – maron, in mod special pe fata); in acest caz expunerea la soare sau ultraviolete trebuie evitata.
Trebuie sa va informati medicul daca vreuna din aceste manifestari apare pentru prima oara, reapare sau se inrautateste in timpul tratamentului cu contraceptive orale.

Contraceptivele orale si tromboza
Tromboza consta in formarea unui cheag de sange care blocheaza vasul de san ge.
Uneori trombozele apar in venele profunde ale membrelor inferioare (tromboza venoasa profunda). Daca cheagul de san ge se mobilizeaza de la locul unde se formeaza, poate ajunge si bloca arterele pulmonare, determinand asa numita „embolie pulmonara”. Incidenta trombozei venoasei profunde este rara. Poate sa apara chiar daca utilizezi sau nu contraceptive orale. De asemenea, poate sa apara in timpul sarcinii. Riscul este mai mare la utilizatoarele de contraceptive orale decat la cele care nu le utilizeaza, dar nu este atat de mare ca in timpul sarcinii.

Cheaguri de sange pot sa apara foarte rar in vasele inimii (producand atac de cord ) sau la nivelul creierului (producand accident vascular cerebral). Foarte rar, cheagurile de san ge pot aparea in ficat, intestin, rinichi sau ochi.
Ocazional, tromboza poate determina handicap permanent sever sau poate fi chiar letala.

Riscul de atac de cord sau accident vascular cerebral creste odata cu varsta. De asemenea, creste cu cat fumati mai mult. Cand utilizati contraceptive orale trebuie sa nu mai fumati, in special daca aveti peste 35 de ani.

Daca apare hipertensiune arteriala in timpul utilizarii contraceptivelor orale, s-ar putea sa fiti sfatuita sa opriti utilizarea lor.

Riscul de tromboza venoasa creste temporar dupa interventii chirurgicale sau imobilizari (de ex. cand aveti piciorul sau picioarele in atele sau aparat gipsat). La femeile care utilizeaza contraceptive orale acest risc poate creste. Anuntati medicul despre utilizarea de contraceptive orale inainte de o eventuala spitalizare sau interventie chirurgicala. Medicul va va sfatui sa opriti contraceptivele orale cu cateva saptamani inainte de interventia chirurgicala sau pe perioada imobilizarii. Medicul va va anunta cand sa reincepeti utilizarea contraceptivelor orale dupa convalescenta.
Daca observati semne posibile de tromboza , opriti administrarea de contraceptive orale si consultati imediat medicul (vezi „Cand sa va contactati medicul”)
Contraceptivele orale si cancerul
Cancerul de san a fost diagnosticat cu o frecventa usor mai crescuta la femeile utilizatoare de contraceptive orale in comparatie cu cele de aceeasi varsta, care nu folosesc aceasta metoda. Aceasta crestere mica a numarului de cancer de san scade gradual in urmatorii 10 ani de la oprirea administrarii contraceptivelor orale. Nu se cunoaste daca aceasta diferenta se datoreaza contraceptivelor orale. Se poate datora faptului ca utilizatoarele de contraceptive orale sunt examinate mai des, de aceea cancer ul de san poate fi depistat mai devreme.

În cazuri rare, la utilizatoarele de contraceptive orale au fost raportate tumori hepatice benigne si, in cazuri si mai rare, tumori maligne hepatice. Aceste tumori pot duce la hemoragii interne. Contactati medicul imediat ce apar dureri abdominale severe.

Cancerul de col cervical a fost raportat ca apare mai des la utilizatoarele pe termen lung de contraceptive orale. Acest fapt poate sa nu fie datorat contraceptivelor orale, ci comportamentului sexual si altor factori.

Contraceptivele orale si sarcina
Jeanine nu trebuie utilizata daca femeia este insarcinata sau crede ca este insarcinata. Daca suspectati ca sunteti gravida in timp ce luati Jeanine, trebuie sa consultati medicul dumneavoastra.

Contraceptivele orale si alaptarea
În general, nu se recomanda Jeanine in perioada alaptarii. Daca doriti sa luati contraceptive orale pe perioada alaptarii, cereti sfatul medicului.
Contraceptivele orale si influenta asupra capacitatii de a conduce
Nu s-a observat nici un efect asupra capacitatii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Contraceptivele orale si alte medicamente
Unele medicamente pot afecta eficacitatea contraceptivelor orale. Acestea includ medicamentele pentru tratamentul epilepsiei (de ex. primidona, fenitoina, barbituricele, carbamazepina, oxcarbazepina, topiramat, felbamat), pentru tratamentul tuberculozei (de ex. rifampicina, rifabutina) si pentru infectia HIV (ritionavir), antibioticele pentru unele boli infectioase (de ex. ampicilina, tetraciclinele, griseofulvina) si extract de sunatoare (folosit pentru stari depresive). De asemenea, contraceptivele orale pot interfera ci actiunea altor medicamente.
Va rugam sa informati medicul dumneavoastra sau farmacistul daca luati sau ati luat recent orice alt medicament sau produs vegetal, chiar si cele eliberate fara prescriptie medicala. De asemenea informati medicul sau stomatologul care va prescriu alte medicamente (sau farmacistul) ca utilizati Jeanine. Ei va vor spune daca este necesara o metoda contraceptiva suplimentara si pentru cat timp.

Administrare
Începeti sa luati Jeanine din prima zi a ciclului, respectiv din prima zi de sangerare menstruala. Luati drajeul marcat cu ziua respectiva din saptamana. De ex. daca menstra incepe intr-o vineri, luati drajeul marcat cu „Vi”. Apoi urmati ordinea zilelor. Actiunea Jeanine incepe imediat, nefiind necesara si o alta metoda contraceptiva.

De asemenea, puteti incepe din ziua a 2-a pana in a 5-a zi de menstra , dar in acest caz este necesara o metoda contraceptiva suplimentara (metoda de bariera) in primele 7 zile de administrare din prima folie.

Virgil Munteanu

Virgil Munteanu lucreaza in domeniul comunicarii din 1996. Incepand cu anul 2014, Virgil Munteanu, a inceput colaborarea, in calitate de redactor, imbratisand profesia de jurnalist, cu publicatii precum www.doctorulzilei.ro, www.animalzoo.ro, www.evz.ro, ww.capital.ro, www.evz monden.ro.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel