Sari la conținut

Klaus Iohannis: ”După 15 mai toată lumea va fi obligată să poarte măşti de protecţie”

Klaus Iohannis: ”După 15 mai toată lumea va fi obligată să poarte măşti de protecţie”. Klaus Iohannis a explicat a făcut declarații și a explicat ce se va întâmpla după data de 15 mai.

Bună ziua! Dragi români, așa vom arăta după 15 mai în spațiile publice închise și atunci când folosim transportul public în comun. Ca să ne auzim mai bine, voi da jos masca. Am avut astăzi o nouă întâlnire cu premierul Orban și cu un grup de miniștri și consilieri, pentru a începe să detaliem ce am anunțat ieri, așa-numitul plan de relaxare.

Este vorba, evident, de relaxarea măsurilor pe care le-am luat pentru protecția populației și, în acest sens, vom avea în scurt timp un plan destul de detaliat, pe care îl vom prezenta public, dar am considerat că unele din chestiunile care ne privesc pe toți, vă privesc pe toți, trebuie anunțate din timp, ca să ne pregătim.

Una din aceste măsuri este cea cu masca de protecţie. Astfel, am decis astăzi ca după data de 15 mai, toată lumea va fi obligată să poarte măşti de protecţie în spaţiile publice închise şi atunci când folosim transportul public în comun. Această măsură nu este limitată în timp şi vom putea să renunţăm la purtarea măştii poate la anul, atunci când această pandemie va fi sub control şi nu mai există riscul infectării.

O a doua măsură, pe care am decis-o este una care cu siguranţă va bucura pe foarte mulţi români. După data de 15 mai, deci după ce se epuizează actuala stare de urgență, vom renunța la restrângerile care privesc persoane, deci nu vom prelungi restricțiile pe deplasări individuale sau, invers spus, vom putea să ne deplasăm în spații publice fără să trebuiască să declarăm în prealabil unde mergem și de ce mergem. Este vorba despre libertatea de mișcare individuală.
Evident pentru protecția generală a populației și pentru protecția individuală multe restrângeri vor rămâne în continuare în vigoare. În acest fel, vor rămâne cu siguranță o vreme – vorbesc după 15 mai – în vigoare interdicțiile pentru adunări publice, pentru manifestări de tot felul.

Vor rămâne și alte interdicții în vigoare, dar aceasta nu va rămâne în vigoare și mi s-a părut important să vă dau această veste, ca să avem cu toții această perspectivă după 15 mai. Până în 15 mai, până când se epuizează actuala stare de urgență, toate restricțiile rămân în vigoare.

Repet, până în 15 mai, stați acasă. Toate restricțiile rămân în vigoare. După 15 mai, vom putea să ne mișcăm mai liber, însă viața nu va reveni, din păcate, la normalitatea pe care am cunoscut-o înaintea acestei pandemii. Vom avea un plan de relaxare în pași, vom stabili exact care activitate când poate să înceapă.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel