Sari la conținut

LISTA fructelor şi legumelor din comerţ cu cele mai multe pesticide. Cele mai nesigure alimente pentru consum

Sursă foto

Cele mai consumate fructe și legume, cumpărate din centrele comerciale, sunt pline de pesticide. Potrivit unor teste efectuate de ANSVSA, o persoană care consumă legume sau fructe ingerează până la 10 pesticide diferite.

Astfel, conform verificărilor efectuate de inspectorii sanitar-veterinari, cartoful este leguma cea mai plină de chimicale, iar mărul, cel mai nociv fruct, întrucât cel puţin un tip de pesticide a fost găsit în 98% din mostrele testate.

Cel puţin, asta arată testele efectuate recent de către Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Cel mai des, fructele şi legumele conţin imazalil, un pesticid periculos pentru sănătate.

Cele mai nesigure alimente pentru consum

Concret, conform ANSVSA, cele mai nesigure alimente pentru consum: cartofi, căpşunele, merele, nectarine, piersici, ţelină, struguri, cireşe, spanac, ardei gras, roşii, castraveţi. La polul opus, alimentele care conţin mai puţine pesticide sunt: avocado, porumb, ananas, varza, mazare, ceapa, sparanghel, mango, papaya, kiwi, vinete şi pepenele.

Spre exemplu, în general, strugurii, roşiile şi lămâile conţin între două şi şapte pesticide diferite, iar merele, între două şi şase.

Se pare că bicarbonatul de sodiu (folosit în gastronomie, cât şi pentru curăţare sau ca ingredient în pasta de dinţi) este foarte bun la descompunerea a două tipuri de pesticide: tiabendazolul şi phosmetul.

Astfel, oamenii de ştiinţă spun că o soluţie pentru consumul de fructe şi legume în siguranţă este stropirea acestora cu un pic de bicarbonat de sodiu, în combinaţie cu spălarea normală.

Recomandările ANSVSA

În consecinţă, ANSVSA recomandă respectarea mai multor reguli, pentru a scădea cantitatea de pesticide ingerată: fructele şi legumele să fie spălate bine cu apă călduţă, iar acolo unde este cazul, acestea trebuie curăţate de coajă pentru a reduce cantitatea de pesticide conţinută.

Totodată, este recomandat să fie evitat consumul de fructe şi legume cultivate în extrasezon, pentru că atunci se folosesc cele mai multe substanţe chimice.

Roşiile, piersicile, merele, perele etc. trebuie spălate riguros timp de cel puţin trei minute, după care să fie lăsate într-un vas cu apă în care este adăugat puţin bicarbonat de sodiu, care are calitatea de a elimina unele pesticide.

Imazalil (E233) este pesticidul cacerigen care acoperă coaja citricelor, conform Asociaţiei InfoCons, citată de adevarul.ro. Acest pesticid este o substanţă autorizată în 24 de state membre, inclusiv în România, începând de la 1 ianuarie 2012, până la 31 decembrie 2021, iar limita maximă admisă este 5 mg/kg, la citrice.

Efecte periculoase, potrivit OMS

Organizatia Mondiala a Sanatatii atrage atentia asupra faptului ca, in fiecare an, sunt inregistrate, in medie, 3 milioane de cazuri de otravire cu pesticide cu precadere in tarile aflate in curs de dezvoltare.

Mai mult, dintre toate persoanele, copiii sunt cei mai afectati de efectele nocive ale acestor substante chimice, chiar si o cantitate redusa de pesticide afectandu-le organismul fragil.

Expunerea la o cantitate ridicata de substante chimice provoaca afectiuni neurologice (pierderea memoriei si a coordonarii miscarilor, pierderea abilitatii organismului de a raspunde la stimuli, reducerea abilitatii motorii, afectarea vazului), astm, alergii, afectiuni ale aparatului reproducator, ale sistemului endocrin, dar si cancer sau afectiuni ale fatului – in cazul femeilor insarcinate. In functie de tipul pesticidelor, sunt remarcate si alte efecte nocive asupra sanatatii omului.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel