Sari la conținut

Lista oficială a veniturilor care se iau în calcul la a doua recalculare a pensiilor. Toți seniorii ar trebuie să știe! Cine sunt cei mai avantajați?

pensie
Sursă foto: Playtech
pensie sociala

Începând cu luna septembrie, anumiți cetățeni români vor primi o a doua recalculare minoră, iar procesul se estimează că va dura aproximativ șase luni. Deținem lista completă a surselor de venit care vor fi luate în considerare în cadrul noii legi a pensiilor. Aceasta include venituri precum bonusuri sau indemnizații, care au fost excluse anterior în temeiul vechii legi, dar care vor fi acum incluse în urma recalculării. În plus, pentru o parte dintre pensionari, nu va fi necesară prezentarea de documente justificative.

Lista veniturilor care se iau în calcul la a doua recalculare a pensiilor

Noua Lege a Pensiilor recunoaște drepturile pensionarilor astfel încât sunt valorificate în calculul pensiei veniturile contributive care anterior nu erau valorificate (de exemplu, sporuri nepermanente, prime, premii, al 13-lea salariu, ore suplimentare, acord global etc).

Pentru perioadele de după aprilie 2001, nu sunt necesare documente justificative pentru veniturile nepermanente, deoarece aceste informații sunt deja stocate în bazele de date electronice, potrivit informațiilor Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).

Noua lege a pensiilor prevede că pensionarii trebuie să solicite angajatorilor în activitate adeverințe cu sporurile nepermanente, conform formatului prevăzut în Anexa nr. 6 din Legea 360/2023.

În cazul angajatorilor care nu mai sunt activi, pensionarii trebuie să se adreseze deținătorilor de arhive.

După 1 septembrie 2024, adeverințele pot fi în continuare depuse la dosarele de pensii, fără un termen limită, iar drepturile rezultate din noile documente vor fi acordate cu data de întâi a lunii următoare.

Pensionarii care nu au avut venituri nepermanente nu trebuie să prezinte adeverințe la Casele de Pensii.

În cele ce urmează prezentăm listele veniturilor permanente și nepermanente care sunt valorificate la recalcularea pensiilor.

Lista veniturilor nepermanente

  •  formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale;
  • premiile anuale şi premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite;
  • recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate;
  •  al treisprezecelea salariu;
  • formele de retribuire pentru „orele suplimentare” realizate peste programul normal de lucru;
  • sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică şi care asigură perfecţionarea de specialitate a învăţătorilor şi educatorilor;
  • indemnizaţiile de muncă nenormată;
  • alte sporuri care nu au avut caracter permanent pentru care s-a datorat contribuția de asigurări sociale.
pensie de la 1 septembrie
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Lista veniturilor permanente

Întreaga listă poate fi citită AICI

Pe scurt, aceasta cuprinde următoarele:

I. Sporul de vechime în muncă:

II. Sporuri, indemnizaţii şi majorări ale retribuţiei tarifare prevăzute în Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974, republicată*) în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 59-60 din 23 iulie 1980 *) Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974 a fost abrogată prin Legea nr. 120/2000 privind declararea ca abrogate a unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 12 iulie 2000.

III. Alte sporuri:

1. sporul acordat personalului civil care a desfăşurat activitate în cadrul unităţilor militare aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, stabilit pe tranşe, astfel:

2. majorarea de până la 20% a retribuţiei tarifare pentru persoanele care şi-au desfăşurat activitatea în societăţi mixte;

3. majorarea cu 20-25% a retribuţiei tarifare a personalului român care şi-a desfăşurat activitatea în ambasade.

IV. Alte sporuri acordate de către ministerele de resort, conform prevederilor actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidenţiate împreună cu salariile aferente în statele de plată şi pentru care s-a datorat şi s-a virat contribuţia de asigurări sociale.

V. Sporuri cu caracter permanent, în conformitate cu prevederile Legii nr. 49/1992 pentru modificarea şi completarea unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel