Sari la conținut

În materie de sex. 10 secrete despre bărbați pe care orice femeie trebuie să le știe

O serie de studii despre dorinţele şi plăcerile neîmplinite ale bărbaţilor au fost adunate de către jurnaliştii de la askmen.com. În continuare vă prezentăm 10 dintre cele mai ascunse gânduri ale bărbaţilor pe care femeile nu le prea intuiesc în mod normal.

1. Bărbaţilor le place să fie lăudaţi în pat
Cu toate că, în aparenţă, femeile sunt cele care au nevoie de încurajări verbale atunci când vine vorba de activitatea din dormitor, se pare că şi bărbaţii simt această nevoie, doar că nu o exteriorizează la fel de mult şi dau senzaţia că nu le pasă. Masculii au nevoie, conform studiilor, să fie lăudaţi pentru a căpăta încredere în ei. Preferă complimentele legate de corpul lor, dimensiunea penisului şi nu suportă comentariile legate de chelia lor, atunci când aceasta începe să apară.

2. Bărbaţilor le e frică de intimitatea cu persoana iubită
Pot părea puternici, dar asta se întâmplă doar pentru că aşa i-a făcut societatea să fie. În realitate, bărbaţii au nevoie de timp şi multă încredere pentru a se simţi cu adevărat bine atunci când întreţin relaţii sexuale cu o persoană.

3. Sexul este uneori doar un sport
Pentru bărbaţi, după ce reuşesc să treacă pragul intimităţii în compania unei femeie, se poate manifesta plăcerea pură a unei partide de sex. Mai exact, cu toate că îşi iubesc partenera, ei preferă să savureze, cel puţin uneori, partidele de sex pur şi simplu, fără să existe neaparat o latură romantică a partidelor. Pentru bărbaţi, uneori sexul este tratat ca un simplu sport.

4. Nu îi excită doar atingerea penisului

Multe femei au senzaţia că zona penisului este singura zonă erogenă a bărbatului, fapt ce ar putea să trezească anumite frustrări din partea masculilor care să îşi dorească şi altfel de atingeri, cum ar fi în zona gâtului, faţa, perineu, testicule.

5. Bărbaţii au fantezii, chiar dacă nu le spun

Dacă reuşeşti să faci un bărbat să îţi spună fanteziile sale, înseamnă că ai reuşit să îl faci să îşi deschidă sufletul în faţa ta. Bărbaţii au fantezii nenumărate şi sunt încântaţi atunci când pot să le împărtăşească şi chiar să le pună în practică.

6. Femeile care vorbesc în timpul sexului sunt mai apreciate

Cu toate că femeile care vorbesc mult par a fi o corvoadă pentru bărbaţi, există momente în care aceştia şi-ar dori ca ele să vorbească mai mult decât o fac în mod firesc: în dormitor. Nu trebuie să fie prea multă vorbăraie sau prea complicată, 2-3 cuvinte, uneori poate puţin mai vulgare, sunt suficiente.

7. Sinceritatea îmbunătăţeşte sexul

Bărbaţii se simt mult mai bine dacă au suficientă încredere în partenera lor şi ei simt că ea este sinceră. În caz contrar, apare îndoiala şi gândurile neplăcute care fac să dispară concentrarea de la sex.

8. Este nevoie şi de romantism

Bărbaţii nu vor recunoaşte asta niciodată, dar apreciază şi ei momentele romantice şi au nevoie de ele, chiar dacă au şi momente în care tratează sexul ca pe un sport. Cu toate astea, sunt destul de timizi atunci când vine vorba să iniţieze ei momentele pline de romantism.

9. Bărbaţii nu renunţă la pornografie

Chiar dacă nu o recunosc, cei mai mulţi bărbaţi vizionează filme erotice din când în când. Partenerele lor ar trebui să nu ia personal această problemă. Vinovată pentru această problemă este societatea în care generaţiile actuale de bărbaţi au crescut, educaţia primită şi influenţa din copilărie. Oricum, totul este în regulă atâta timp cât nu există o dependenţă de aceste materiale. 10. Bărbaţii au mereu nevoie de sex

Organismul are beneficii uriaşe de pe urma sexului, aşa că dorinţa sexuală a bărbaţilor nu ar trebui să reprezinte o mare problemă. Oxitocina eliberată în corp pe parcursul unui act sexual nu face decât să dea o senzaţie de apropiere şi ataşament faţă de parteneră.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel