Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Din cuprinsul articolului
„Hiperuricemia” este termenul medical folosit pentru nivelul prea ridicat de acid uric din organism. În multe cazuri, această problemă nu provoacă simptome evidente, însă valorile crescute pot favoriza, în timp, apariția gutei sau a pietrelor la rinichi.
Acidul uric este un produs rezidual rezultat atunci când organismul descompune purinele, substanțe care se găsesc în mod natural în anumite alimente și băuturi. Cea mai mare parte a acidului uric se dizolvă în sânge, este filtrată de rinichi și eliminată prin urină.
Hiperuricemia apare atunci când organismul produce prea mult acid uric sau când rinichii nu reușesc să îl elimine suficient.
Ce se întâmplă când acidul uric este prea mare
Atunci când concentrația de acid uric crește, acesta se poate transforma în cristale care se depun în articulații. Acest proces poate declanșa un atac de gută, o formă dureroasă de artrită.
Cristalele se pot acumula și la nivelul rinichilor, unde pot contribui la formarea calculilor renali.
Hiperuricemia poate fi controlată, în funcție de cauză și de starea de sănătate. Medicul poate recomanda schimbări ale stilului de viață și ale alimentației, un consum adecvat de lichide sau, atunci când este necesar, tratament medicamentos.
Hiperuricemia poate să nu aibă simptome
Un aspect important este că nivelul crescut de acid uric nu provoacă întotdeauna simptome. Multe persoane nu știu că au hiperuricemie până când aceasta nu ajunge să fie asociată cu gută sau cu apariția pietrelor la rinichi.
În cazul unui atac de gută, primele manifestări apar de obicei la nivelul unei articulații și pot include durere intensă, umflătură, roșeață și rigiditate. Articulația poate fi caldă și poate da senzația de arsură.
Simptomele pot apărea brusc și pot fi suficient de intense încât să afecteze mersul sau folosirea articulației respective.
Cum se manifestă pietrele la rinichi
Atunci când cristalele se acumulează la nivelul rinichilor și se formează calculi, pot apărea dureri puternice în partea inferioară a spatelui sau în lateral.
În funcție de situație, pot apărea greață și vărsături, febră sau frisoane, sânge în urină și durere în timpul urinării. Unele persoane pot simți nevoia de a urina mai des, iar urina poate deveni tulbure sau poate avea un miros neobișnuit.
Dificultatea severă sau imposibilitatea de a urina necesită evaluare medicală rapidă.
Ce poate crește nivelul acidului uric
Organismul produce acid uric atunci când descompune purinele. Aceste substanțe se găsesc în mod natural în organism, dar și în anumite alimente.
Un consum frecvent de alimente bogate în purine poate contribui la creșterea nivelului de acid uric. Printre acestea se numără carnea roșie și organele, în special ficatul, dar și anumite tipuri de fructe de mare, precum somonul, creveții, homarul și sardinele.
Băuturile și alimentele care conțin sirop de porumb cu conținut ridicat de fructoză pot avea, de asemenea, un rol. Consumul de alcool, în special bere, inclusiv berea fără alcool, poate influența nivelul acidului uric.
Unele medicamente pot crește acidul uric ca efect secundar. Printre acestea se numără anumite diuretice și medicamente imunosupresoare.
Cine are un risc mai mare de hiperuricemie
Hiperuricemia poate apărea la orice persoană, însă anumite categorii pot avea un risc mai mare. Printre factorii asociați se numără obezitatea, consumul regulat de alcool și o alimentație bogată în purine.
Riscul poate fi influențat și de istoricul familial. Persoanele care au rude cu hiperuricemie sau gută pot avea o predispoziție mai mare.
Hipotiroidismul este un alt factor menționat în legătură cu nivelurile crescute de acid uric.
Când este indicat un consult medical
Acidul uric crescut nu înseamnă automat că o persoană va dezvolta gută sau pietre la rinichi. Totuși, apariția unor dureri articulare intense, a unei articulații umflate și roșii sau a unor simptome urinare poate necesita o evaluare medicală.
Diagnosticul de hiperuricemie se stabilește prin analize și evaluarea contextului medical al fiecărei persoane. Tratamentul și modificările alimentare trebuie stabilite în funcție de cauză și de recomandările medicului.
