luni, septembrie 7, 2026
16.8 C
București

Medic, condamnat la șase ani de închisoare pentru luare de mită: „A luat iar bani…”

Tribunalul Alba a condamnat joi un medic primar de expertiză medicală din Sebeș la șase ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Hotărârea nu este încă definitivă și poate fi atacată cu apel. Menționăm că medicul a mai fost condamnat anterior pentru săvârşirea unor infracţiuni similare.

Instanța a dispus și aplicarea unei pedepse complementare, prin care medicului îi este interzis să își exercite profesia timp de cinci ani după executarea pedepsei. La momentul pronunțării sentinței, acesta se afla în arest preventiv la Penitenciarul Aiud.

A continuat să ia mită după o condamnare anterioară

Potrivit anchetatorilor, doctorul fusese condamnat anterior la închisoare cu suspendare, tot pentru luare de mită. Cu toate acestea, la doar câteva zile după pronunțarea acelei sentințe, ar fi continuat să primească bani de la pacienți.

Citeste si…

Procurorii susțin că, în perioada 26 ianuarie, 2 februarie 2026, medicul a primit de nouă ori sume de bani cuprinse între 100 și 1.000 de euro, în schimbul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

Ce spun procurorii

perchezitii
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Bărbatul era medic primar de expertiză medicală în cadrul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, activând în cabinetele de expertiză medicală din Alba și Hunedoara, cu sediul în municipiul Sebeș.

Acesta a fost trimis în judecată în luna martie de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

Citeste si…

Potrivit rechizitoriului, medicul ar fi primit în mod repetat bani de la pacienți pentru revizuirea sau emiterea deciziilor medicale privind capacitatea de muncă, potrivit stiripesurse.ro.

„În perioada 26.01, 02.02.2026, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inculpatul a primit de nouă ori diverse sume de bani necuvenite, cu o valoare cuprinsă între 100 și 1.000 de euro, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, respectiv de revizuire sau emitere a deciziilor medicale asupra capacității de muncă a pacienților”, au transmis procurorii.

Potrivit anchetatorilor, faptele au fost comise în baza aceleiași rezoluții infracționale, iar medicul a fost reținut și ulterior arestat preventiv. Inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru săvârşirea unor infracţiuni similare

„Spre exemplu, la data de 06.06.2025 s-a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei între procuror şi numitul (…) cu privire la condamnarea pentru comiterea infracţiunii de luare de mită la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani şi 6 luni, sancţiune care a rămas definitivă la data de 13.01.2026″, a precizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

Maria Mocanu
Maria Mocanuhttps://www.doctorulzilei.ro/author/maria/
Sunt Maria Mocanu, absolventă de Psihologie, cu experiență solidă în jurnalism și comunicare. Am început activitatea în presă în 2011, lucrând pentru EvzMonden, InfoActual, AnimalZoo, EVZ și Doctorul Zilei. De peste 15 ani activez în media, unde am publicat numeroase articole online, inclusiv materiale cu tematică medicală și analize ale evenimentelor curente.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Zodia care varsă lacrimi amare la început de săptămână. O cumpănă îi dă toate planurile peste cap

Începutul de săptămână vine cu emoții intense pentru o...

Alertă pentru românii aflați în vacanță. Un vulcan a erupt, iar MAE vine cu un avertisment important

Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie...

Anul cumpenei pentru fiecare zodie. Vârsta la care viața poate lua o turnură neașteptată

Există momente în viață în care planurile se schimbă...

Aceasta este noua valoare pentru tensiunea arterială. Ce spun ghidurile

Mult timp, valoarea de 120/80 mmHg a fost prezentată...

Fructele pe care diabeticii le pot mânca. Acestea sunt cele mai bune alegeri

Fructele fac parte dintr-o alimentație sănătoasă și reprezintă o...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Documentul pe care trebuie să îl prezentăm la medic de la 1 septembrie. Anunțul CNAS

Persoanele asigurate din România vor putea beneficia în continuare...

Citește și