Sari la conținut

Medic psihiatru celebru, ucis în bătaie de o adolescentă de 16 ani. Procuror: „Violențele au fost aparent motivate de homofobie. Dar se observă și o violență gratuită, doar din plăcere”

Medic psihiatru celebru, ucis în bătaie de o adolescentă de 16 ani. Procuror: „Violențele au fost aparent motivate de homofobie. Dar se observă și o violență gratuită, doar din plăcere”.

O crimă înfiorătoare comisă în Marea Britanie a readus în prim plan problema sănătății mintale în rândul tinerilor și adolescenților.

Presa din Anglia a prezentat pe larg un caz de o brutalitate rar întâlnită. Trei tineri l-au atacat și l-au lovit pe medicul psihiatru Gary Jenkins, până l-au omorât.

Medic psihiatru celebru, ucis în bătaie de o adolescentă de 16 ani. Procuror

O adolescentă de 16 ani și alți doi tineri, de 25 și respectiv 36 de ani, sunt judecați acum pentru uciderea medicului psihiatru, din cauza orientării sale sexuale. Tânăra a fost prezentată Curții drept „malefică și sadi”.

În ziua de 20 iulie, 2021, Gary Jenkins, de 54 de ani, cunoscut medic psihiatru, a fost atacat și lovit cu bestialitate de cei trei tineri, într-un parc din Cardiff.

Medicii l-au operat la cap, descriind anchetatorilor „răni groaznice”, dar nu au putut să-i salveze viața, pentru că medicul a murit la aproximativ două săptămâni de la atac, relatează cotidianul The Sun.

În cadrul procesului care a început recent, tânăra de 16 ani a fost descrisă instanței drept „sadică și malefică” întrucât râdea în hohote în timp ce ea și cei doi amici de-ai săi îl loveau cu putere pe medicul psihiatru.

Procurorul a descris atacul drept „o vânătoare de gay”

Cei trei tineri se confruntă și cu acuzații de tortură în cazul psihiatrului decedat după două săptămâni de agonie, din cauza leziunilor cerebrale extrem de grave.

Acuzații nu se consideră vinovați de omor cu premeditare, ci admit acuzația de omor prin imprudență, dar și tâlhăria și atacul asupra unui martor care a încercat să intervină în apărarea medicului snopit în bătaie.

Procurorul Dafydd Enoch susține că adolescenta era „șefa” grupării criminale și a coordonat atacul, care a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă. Tânăra este auzită strigând „banii” precum și „crapă-i capul”.

„Violențele au fost aparent motivate de homofobie, cu intenția de a-l tâlhări, dar se poate observa și o violență gratuită, doar din plăcere” a spus procurorul în fața judecătorilor.

Bărbatul îi implora să-l lase în pace, până a căzut jos, pierzându-și cunoștința.

În apărarea sa, tânăra a susținut că a acționat doar pentru că se temea de ceilalți doi bărbați mai în vârstă.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: