Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Din cuprinsul articolului
Adulții în vârstă ar trebui să limiteze, pe cât posibil, numărul medicamentelor cu efect anticolinergic și să le folosească în cea mai mică doză eficientă, pentru cea mai scurtă perioadă necesară. Recomandarea vine după o amplă evaluare de siguranță a tratamentelor prescrise pentru vezica hiperactivă și incontinența urinară.
Analiza nu a demonstrat că aceste medicamente provoacă demență. Autoritatea britanică de reglementare a medicamentelor avertizează însă că, din cauza limitelor cercetărilor disponibile, un risc suplimentar mic nu poate fi exclus.
Problema nu privește doar un singur tratament. Numeroase medicamente eliberate cu sau fără rețetă au efecte anticolinergice, iar administrarea mai multora în același timp poate crește așa-numita „povară anticolinergică”. Aceasta poate favoriza confuzia, tulburările de atenție și pierderile de memorie, mai ales la vârstnici.
Pacienții nu trebuie să întrerupă singuri tratamentul. Recomandarea este ca schema completă de medicamente să fie verificată periodic de medic sau farmacist și ajustată atunci când riscurile depășesc beneficiile.
Ce medicamente au intrat în atenția autorităților
Noua recomandare a fost formulată de Medicines and Healthcare products Regulatory Agency, instituția care supraveghează siguranța medicamentelor în Regatul Unit.
Într-un raport publicat pe 27 iulie 2026, agenția a evaluat posibila legătură dintre demență și medicamentele anticolinergice folosite pentru controlul vezicii urinare. Analiza a inclus studii clinice și preclinice, raportări de reacții adverse, date transmise de producători și cercetări observaționale publicate după precedenta evaluare din 2017.
Printre substanțele analizate se numără:
- oxibutinina;
- tolterodina;
- solifenacina;
- darifenacina;
- fesoterodina;
- propiverina;
- trospium;
- flavoxatul, care are o activitate anticolinergică mai redusă.
Aceste tratamente pot fi prescrise persoanelor care au nevoie urgentă și bruscă de a urina, merg foarte des la toaletă, se trezesc de mai multe ori noaptea sau pierd urină înainte de a ajunge la baie.
Medicamentele reduc contracțiile involuntare ale vezicii și îi măresc capacitatea de stocare. Beneficiile pot fi importante pentru pacienții ale căror simptome afectează somnul, activitatea profesională, deplasările sau viața socială.
Ce sunt medicamentele anticolinergice
Anticolinergicele blochează acțiunea acetilcolinei, o substanță prin care celulele nervoase comunică între ele.
În organism, acetilcolina este implicată în contracția mușchilor, golirea vezicii, reglarea ritmului cardiac și funcționarea anumitor glande. La nivel cerebral, participă la procesele de atenție, învățare și memorie.
Blocarea acetilcolinei poate calma vezica hiperactivă, dar poate produce și efecte nedorite în alte zone ale organismului.
Printre reacțiile adverse cunoscute se află:
- uscăciunea gurii;
- constipația;
- vederea încețoșată;
- amețeala;
- somnolența;
- palpitațiile;
- greața;
- dificultățile de concentrare;
- confuzia;
- pierderile de memorie pe termen scurt.
Adulții în vârstă sunt mai vulnerabili deoarece, odată cu înaintarea în vârstă, organismul poate metaboliza și elimina mai greu medicamentele. Creierul poate deveni, de asemenea, mai sensibil la efectul lor.
Nu doar medicamentele pentru vezică au efect anticolinergic
Unele medicamente sunt prescrise special pentru capacitatea lor de a bloca acetilcolina. Altele au acest efect în mod secundar, chiar dacă sunt folosite pentru o problemă complet diferită.
Activitate anticolinergică poate exista în cazul anumitor:
- medicamente pentru vezica hiperactivă;
- antidepresive, în special unele antidepresive triciclice;
- antihistaminice mai vechi;
- antipsihotice;
- medicamente pentru boala Parkinson;
- tratamente împotriva grețurilor și răului de mișcare;
- antispastice digestive;
- medicamente antiepileptice;
- produse pentru somn care conțin antihistaminice sedative.
Nu toate substanțele din aceste clase au aceeași intensitate anticolinergică. Riscul depinde de medicamentul concret, doză, durata administrării, capacitatea lui de a pătrunde în creier și celelalte tratamente folosite simultan.
Din acest motiv, pacienții ar trebui să prezinte la consultație lista completă a produselor luate, inclusiv medicamente fără rețetă, somnifere, produse pentru alergii și suplimente.
Ce înseamnă „povară anticolinergică”
O persoană poate lua mai multe medicamente cu efect anticolinergic fără să știe că acțiunile lor se cumulează.
De exemplu, un pacient poate primi un tratament pentru incontinență, un antidepresiv, un produs pentru alergii și un medicament folosit ocazional pentru insomnie. Fiecare poate avea separat un efect redus sau moderat, dar asocierea lor crește povara totală asupra organismului.
Raportul MHRA arată că administrarea mai multor anticolinergice crește probabilitatea reacțiilor adverse asupra memoriei, atenției și gândirii. Comisia britanică pentru medicamente recomandă, din acest motiv, limitarea numărului de astfel de produse, în special în cazul adulților în vârstă.
O evaluare realizată în cadrul unui serviciu pentru tulburări de memorie din Țara Galilor a constatat că 65% dintre cei 200 de pacienți trimiși pentru investigații primiseră cel puțin un medicament anticolinergic. Aproape unul din patru avea o povară anticolinergică considerată ridicată. Cercetarea nu arată că medicamentele au provocat tulburările acelor pacienți, dar susține utilitatea verificării tratamentului înaintea evaluării cognitive.
Poate fi afectată memoria chiar dacă nu apare demența
Efectele cognitive pe termen scurt ale unor anticolinergice sunt cunoscute mai bine decât posibila relație cu demența.
Raportul britanic arată că oxibutinina poate produce pierderi temporare de memorie și poate afecta atenția și gândirea. Aceste reacții sunt deja menționate în informațiile destinate pacienților și profesioniștilor din sănătate.
Pentru celelalte medicamente analizate, datele nu au arătat la fel de clar efecte cognitive pe termen scurt. Această diferență nu demonstrează însă că ele sunt complet lipsite de asemenea reacții.
Confuzia apărută după începerea unui tratament nou sau după creșterea dozei trebuie discutată rapid cu medicul. Manifestarea poate fi provocată de medicament, dar poate avea și alte cauze, precum o infecție, deshidratarea, dezechilibrele metabolice sau o afecțiune neurologică.
Ce au arătat studiile despre demență
Mai multe cercetări observaționale au identificat o asociere între expunerea îndelungată la medicamente cu efect anticolinergic puternic și diagnosticul ulterior de demență.
Un studiu publicat în 2018 în The BMJ a găsit o legătură mai evidentă pentru anumite antidepresive, medicamente urologice și tratamente antiparkinsoniene cu povară anticolinergică ridicată. Asocierea a fost observată la persoane care primiseră medicamentele cu patru până la 20 de ani înaintea diagnosticului.
O cercetare mai amplă, publicată în 2019 în JAMA Internal Medicine, a comparat aproape 59.000 de persoane diagnosticate cu demență cu peste 225.000 de persoane fără acest diagnostic.
Față de cei care nu primiseră asemenea tratamente, participanții cu cea mai mare expunere cumulată la anticolinergice au avut o probabilitate cu 49% mai mare de a fi diagnosticați cu demență. Pentru medicamentele antimuscarinice folosite în bolile vezicii, creșterea relativă estimată în categoria cu cea mai mare expunere a fost de 65%.
Un studiu publicat în 2025 în Age and Ageing, bazat pe date din UK Biobank și programul american All of Us, a asociat folosirea unui număr mai mare de medicamente anticolinergice atât cu demența, cât și cu mortalitatea. Pentru fiecare medicament anticolinergic suplimentar, asocierea cu demența a variat între 6% și 15%, în funcție de grupul analizat.
Aceste procente reprezintă diferențe relative observate între grupuri. Ele nu înseamnă că un anumit medicament îi va provoca demență unei persoane și nici că fiecare pacient are aceeași probabilitate.
De ce studiile nu demonstrează că medicamentele provoacă demență
Cercetările menționate sunt observaționale. Ele pot identifica faptul că două situații apar împreună, dar nu pot demonstra singure că una o produce pe cealaltă.
Una dintre dificultăți este așa-numita cauzalitate inversă. Primele modificări ale unei boli neurodegenerative pot începe cu mulți ani înaintea diagnosticului și pot provoca simptome pentru care sunt prescrise medicamente anticolinergice.
Incontinența și vezica hiperactivă sunt mult mai frecvente la persoanele cu demență. Raportul MHRA citează estimări potrivit cărora incontinența apare la aproximativ 53% dintre persoanele cu demență, față de circa 13% dintre cele fără demență.
Este posibil, așadar, ca în unele studii tratamentul pentru vezică să fi fost început după apariția unor modificări foarte timpurii ale bolii, înainte ca demența să fie recunoscută. În această situație, medicamentul și diagnosticul ar fi asociate, fără ca tratamentul să fie cauza bolii.
Rezultatele mai pot fi influențate de vârstă, boli cardiovasculare, diabet, depresie, tulburări neurologice, numărul total de medicamente și alte caracteristici care nu pot fi controlate perfect în bazele de date medicale.
Comisia britanică a remarcat și că, dacă efectul ar fi strict cauzat de acțiunea anticolinergică asupra creierului, oxibutinina ar fi fost de așteptat să prezinte constant cel mai mare risc. Acest tipar nu a apărut în toate studiile analizate.
Concluzia autorităților: riscul mic nu poate fi exclus
După analizarea datelor, MHRA a concluzionat că dovezile nu sunt suficient de solide pentru a confirma că medicamentele anticolinergice pentru vezică provoacă demență.
Încrederea generală în studiile disponibile a fost considerată scăzută, din cauza limitelor metodologice și a posibilității ca bolile pentru care au fost prescrise tratamentele să influențeze rezultatele.
În același timp, incertitudinile sunt prea mari pentru a exclude complet un risc suplimentar mic. Autoritățile nu au putut nici să stabilească în mod sigur că un anumit medicament pentru vezică prezintă un risc de demență mai mare decât celelalte.
Recomandarea nu este interzicerea tratamentelor, ci folosirea lor mai atentă:
- cât mai puține medicamente cu efect anticolinergic simultan;
- cea mai mică doză care controlează simptomele;
- cea mai scurtă durată necesară;
- reevaluări periodice ale beneficiilor și reacțiilor adverse.
Pacienții nu trebuie să oprească singuri tratamentul
Întreruperea fără recomandare medicală poate determina reapariția bruscă a simptomelor urinare și poate afecta somnul, mobilitatea, autonomia și calitatea vieții.
Unele medicamente administrate pentru depresie, epilepsie, boala Parkinson sau tulburări psihice pot necesita reducerea treptată a dozei. Oprirea bruscă poate produce reacții de sevraj sau agravarea bolii tratate.
MHRA le recomandă pacienților care au nelămuriri să discute cu medicul ori farmacistul și precizează explicit că tratamentul nu trebuie întrerupt fără sfat medical.
O revizuire a schemei poate urmări:
- dacă fiecare medicament mai este necesar;
- dacă doza poate fi redusă;
- dacă două produse au efecte anticolinergice care se cumulează;
- dacă există o alternativă cu o povară mai mică;
- dacă au apărut confuzie, somnolență, constipație sau căderi;
- dacă beneficiile asupra vezicii continuă să fie suficiente.
Ce alternative există pentru vezica hiperactivă
Tratamentul depinde de cauza și intensitatea simptomelor. Pentru multe persoane, recomandările clinice prevăd inițial măsuri care nu implică medicamente.
Acestea pot include:
- adaptarea cantității și momentului în care sunt consumate lichidele;
- reducerea băuturilor care agravează urgența urinară;
- antrenamentul vezicii și urinarea la ore stabilite;
- exerciții pentru musculatura planșeului pelvin;
- controlul constipației;
- folosirea unor produse pentru gestionarea incontinenței;
- scăderea în greutate, atunci când este necesară.
Dacă aceste măsuri nu controlează simptomele, medicul poate recomanda un anticolinergic. În anumite situații, pot fi luate în calcul medicamente cu un alt mecanism, precum agoniștii receptorilor beta-3, iar cazurile care nu răspund la tratament pot necesita injecții cu toxină botulinică, stimulare nervoasă sau intervenții chirurgicale. Alegerea depinde de bolile pacientului, tensiunea arterială, celelalte medicamente și riscurile individuale.
Când este nevoie de o evaluare rapidă
O persoană în vârstă care devine brusc confuză după începerea sau schimbarea unui tratament trebuie evaluată medical. Confuzia acută nu trebuie pusă automat pe seama vârstei.
Consultul este indicat și când apar:
- pierderi de memorie noi sau accentuate;
- somnolență neobișnuită;
- dificultăți de concentrare;
- halucinații;
- amețeli și căderi;
- constipație severă;
- vedere încețoșată;
- dificultăți la urinare;
- palpitații;
- uscăciune intensă a gurii.
Noul raport nu afirmă că anticolinergicele provoacă în mod cert demență. Arată însă că, pentru adulții în vârstă, fiecare medicament suplimentar cu asemenea efect trebuie să aibă o justificare clară, iar schema completă trebuie reevaluată periodic.
