Medicii i-au spus că palpitațiile, amorțelile și transpirațiile sunt provocate de anxietate. Abia după 10 ani a aflat că avea o tumoră cerebrală

Din cuprinsul articolului

Lea Marie avea doar 22 de ani când a început să leșine. Medicii i-au spus că simptomele sunt provocate de anxietate și i-au prescris tratament. Tânăra a acceptat explicația, convinsă că medicamentele o vor ajuta și că episoadele vor dispărea.

Anii au trecut, însă starea ei s-a agravat. Leșinurile s-au transformat în crize, au apărut vederea în tunel, furnicăturile în jurul gurii, palpitațiile, transpirațiile și pierderea temporară a vederii. În timpul nopții, se trezea uneori pentru a vomita.

După aproape un deceniu de la primele simptome, un RMN a descoperit o leziune în creier. Investigațiile ulterioare au arătat că era vorba despre un gliom de grad scăzut, o tumoră cerebrală cu evoluție lentă, localizată într-o regiune implicată în limbaj și memorie.

Deși diagnosticul a fost greu de primit, femeia, ajunsă acum la 33 de ani și mamă a doi copii, a spus că a simțit și o formă de ușurare: avea, în sfârșit, o explicație pentru manifestările care îi afectaseră viața timp de ani întregi.

Primele leșinuri au apărut în facultate

Lea Marie, care lucrează în domeniul științei datelor în San Francisco, a început să aibă episoade de leșin pe când era studentă.

Inițial, a crezut că este doar obosită. A mers totuși la medic, iar simptomele au fost interpretate drept manifestări ale anxietății. A primit tratament și nu a mai căutat atunci o altă explicație.

La 22 de ani, spunea ea, îi era greu să își imagineze că ar putea avea o afecțiune serioasă. Dacă medicii îi spuneau că problema se rezolva cu medicamente pentru anxietate, nu avea motive să creadă contrariul.

Tratamentul nu a oprit însă episoadele. În anii următori, manifestările au devenit mai intense și mai complexe.

Episoadele au început să semene cu niște crize neurologice

Unul dintre cele mai puternice episoade s-a produs după ce devenise mamă. Lea mergea prin centrul orașului împreună cu fiica sa de patru luni și era însărcinată cu al doilea copil.

A început brusc să vadă ca printr-un tunel. A simțit furnicături la nivelul gurii și limbii, a început să transpire, a avut palpitații, iar vederea i s-a întunecat complet.

În alte nopți se trezea pentru a vomita, fără să găsească o explicație clară. Simptomele păreau să nu aibă legătură între ele și puteau fi atribuite mai multor afecțiuni.

În realitate, episoadele deveniseră crize epileptice legate de tumora cerebrală, potrivit relatării femeii.

Crizele focale pot fi confundate cu atacurile de panică

Nu toate crizele epileptice provoacă pierderea completă a conștienței și mișcările violente asociate, de obicei, cu o convulsie generalizată.

Crizele care pornesc din lobul temporal pot produce manifestări mai discrete sau neobișnuite, cum ar fi:

un val brusc de teamă;
senzația de déjà-vu;
gusturi sau mirosuri inexistente;
furnicături;
modificarea vederii;
palpitații;
senzații ciudate în abdomen;
perioade în care persoana pare trează, dar nu răspunde normal;
confuzie și probleme de vorbire după episod.

Unele dintre aceste manifestări se pot suprapune cu simptomele unui atac de panică. Diferența nu poate fi stabilită numai după descrierea unei singure senzații. Contează durata, modul repetitiv în care apar episoadele, pierderea conștienței, starea de după criză și rezultatele evaluării neurologice.

Tumorile cerebrale se află printre cauzele posibile ale crizelor de lob temporal, dar asemenea crize pot avea și numeroase alte explicații.

După nașterea copiilor, a decis că nu mai poate amâna investigațiile

Teama că ar putea leșina atunci când era singură cu cei doi copii a determinat-o să caute din nou cauza simptomelor.

Lea nu era convinsă că are o anumită boală. Voia însă să înțeleagă de ce se simțea rău și de ce episoadele continuau, în ciuda diagnosticului și tratamentului pentru anxietate.

A programat un RMN de corp întreg la o clinică privată. Investigația a identificat o zonă anormală la nivelul creierului, care nu părea suficient de mare pentru a fi considerată atunci o urgență.

A fost trimisă la neurolog, care a solicitat un nou RMN cerebral, de această dată cu substanță de contrast. Leziunea a fost observată din nou, iar femeii i s-a recomandat repetarea investigației după trei luni.

La următorul control, medicii au constatat că formațiunea crescuse. Lea a fost programată rapid la oncologie și neurochirurgie. Diagnosticul comunicat a fost cel de gliom de grad scăzut.

Ce este un gliom de grad scăzut

Glioamele sunt tumori care pornesc din celulele care susțin funcționarea sistemului nervos. Comportamentul lor diferă mult în funcție de tip, grad, localizare și caracteristicile moleculare.

Termenul „grad scăzut” este folosit pentru tumorile care tind să crească mai lent decât glioamele de grad înalt. Nu înseamnă că formațiunea este inofensivă.

Chiar și o tumoră cu dezvoltare lentă poate:

provoca epilepsie;
afecta memoria sau limbajul;
produce modificări de comportament;
afecta vederea;
comprima țesutul cerebral;
crește în timp;
deveni mai dificil de tratat.

Simptomele depind de zona cerebrală afectată, dimensiunea tumorii și ritmul de creștere. Printre manifestările posibile se află crizele apărute pentru prima dată, greața, vărsăturile, problemele de vedere, dificultățile de vorbire, pierderile de memorie și modificările de personalitate.

De ce femeia a simțit ușurare la aflarea diagnosticului

Lea a explicat că s-a simțit norocoasă că medicii nu descoperiseră un glioblastom sau o altă tumoră cu evoluție foarte agresivă.

După ani în care simptomele fuseseră greu de explicat, diagnosticul i-a oferit și validarea faptului că manifestările nu erau imaginate și nu puteau fi reduse exclusiv la anxietate.

Prognosticul unui gliom de grad scăzut este, în general, mai bun decât cel al unui gliom de grad înalt, dar nu poate fi exprimat printr-o singură cifră valabilă pentru toți pacienții.

Evoluția depinde de:

tipul exact al tumorii;
gradul stabilit;
mutațiile identificate;
vârsta pacientului;
localizarea formațiunii;
viteza de creștere;
posibilitatea îndepărtării în siguranță;
răspunsul la tratament.

Glioblastomul este o tumoră de gradul 4, care crește și infiltrează rapid țesuturile din jur. Un gliom cu grad redus are un comportament diferit și poate evolua timp îndelungat, dar necesită monitorizare atentă.

Tumora este într-o zonă riscantă pentru operație

În cazul femeii, tumora se află în lobul temporal, în apropierea unor regiuni importante pentru limbaj și memoria verbală.

Lea este bilingvă, iar medicii i-au explicat că o intervenție în acea zonă ar putea afecta capacitatea de a vorbi, de a găsi cuvintele, de a reține informații sau chiar de a utiliza una dintre limbile pe care le cunoaște.

Operația este una dintre principalele metode de tratament pentru gliom, însă nu este posibilă sau indicată imediat în fiecare caz. Neurochirurgii încearcă să îndepărteze cât mai mult din tumoră fără să lezeze țesutul cerebral responsabil de funcții importante.

Atunci când formațiunea se află într-o zonă sensibilă, riscul afectării limbajului, memoriei, vederii sau mișcării poate influența decisiv planul terapeutic.

Medicii au ales, deocamdată, monitorizarea atentă

Echipa medicală a optat pentru o strategie de supraveghere activă, numită și „watch and wait”.

Aceasta presupune RMN-uri repetate și consultații neurologice, astfel încât orice modificare a tumorii sau a simptomelor să fie identificată.

Monitorizarea poate fi aleasă pentru unele tumori cu evoluție lentă atunci când:

riscul operației este mare;
tumora se află într-o regiune cerebrală dificilă;
formațiunea crește lent;
avantajele unei intervenții imediate nu depășesc riscurile;
situația poate fi urmărită prin imagistică.

Supravegherea nu înseamnă că tumora este ignorată. Tratamentul poate fi schimbat dacă aceasta crește, își modifică aspectul sau provoacă simptome mai severe. În anumite cazuri poate fi luată în calcul și operația cu pacientul treaz, care permite testarea limbajului și a altor funcții în timpul intervenției.

Epilepsia este controlată cu medicamente

În prezent, Lea urmează tratament pentru epilepsie și continuă să fie monitorizată prin RMN-uri.

Ea încearcă să își păstreze stilul de viață activ și vorbește public despre experiența sa, atât pentru a intra în legătură cu alte persoane diagnosticate cu tumori cerebrale, cât și pentru a atrage atenția asupra simptomelor neurologice care pot fi interpretate greșit.

Femeia spune că preferă să se concentreze asupra familiei și asupra lucrurilor pe care le poate controla, în loc să rămână blocată în întrebarea dacă tumora ar fi putut fi descoperită mai devreme.

Simptomele unei tumori cerebrale nu sunt specifice

Leșinul, palpitațiile, greața sau furnicăturile nu indică automat o tumoră. Aceste manifestări apar mult mai frecvent în alte afecțiuni, inclusiv anxietate, migrenă, tulburări cardiace, probleme metabolice sau epilepsie fără tumoră.

Semnele care pot apărea în cazul unei formațiuni cerebrale includ:

crize epileptice apărute pentru prima dată;
dureri de cap noi sau care se agravează;
vărsături persistente, mai ales dimineața sau în timpul nopții;
pierderea vederii periferice;
vedere dublă sau încețoșată;
slăbiciune sau amorțeală pe o parte a corpului;
dificultăți de vorbire;
tulburări de echilibru;
modificări inexplicabile ale memoriei, comportamentului sau personalității;
leșin sau episoade de pierdere a conștienței.

Prezența unuia dintre aceste simptome nu confirmă existența unei tumori. Manifestările noi, progresive, repetate sau neobișnuite trebuie însă discutate cu un medic și reevaluate dacă se agravează ori nu răspund la tratamentul inițial.

Când este nevoie de ajutor medical de urgență

Ajutorul medical trebuie solicitat imediat dacă o persoană:

are prima criză epileptică;
are o criză care durează mai mult de cinci minute;
prezintă mai multe crize una după alta;
nu își recapătă conștiența normală;
respiră greu după episod;
dezvoltă brusc o durere de cap extrem de puternică;
își pierde brusc vederea;
prezintă paralizie, amorțeală sau tulburări de vorbire;
leșină și nu își revine rapid.

În cazul unor simptome persistente, dar fără caracter de urgență, poate fi necesară evaluarea de către un neurolog și efectuarea unor investigații țintite.

Cazul nu înseamnă că orice persoană cu anxietate are nevoie de un RMN

Anxietatea este o afecțiune reală și poate produce simptome fizice puternice. Povestea femeii nu arată că diagnosticul de anxietate este întotdeauna greșit și nici că orice palpitație sau amețeală ascunde o tumoră cerebrală.

Semnalul de alarmă este reprezentat de evoluția simptomelor:

manifestările continuă în ciuda tratamentului;
devin mai frecvente sau mai intense;
apar pierderi de conștiență;
există crize sau simptome neurologice focale;
tabloul clinic se schimbă;
apar vărsături nocturne ori tulburări de vedere.

În asemenea situații, diagnosticul inițial trebuie reevaluat. Anxietatea poate exista simultan cu o afecțiune neurologică, iar identificarea uneia nu o exclude automat pe cealaltă.

RMN-ul de corp întreg nu este recomandat ca screening pentru toată lumea

În cazul Leei, un RMN de corp întreg a condus la descoperirea leziunii. Acest rezultat individual nu înseamnă că asemenea investigații sunt recomandate tuturor persoanelor fără factori de risc sau indicație medicală.

Colegiul American de Radiologie arată că nu există suficiente dovezi pentru recomandarea RMN-ului total ca metodă de screening în populația fără simptome, antecedente sau risc crescut. Investigația poate identifica numeroase modificări nespecifice, care duc la anxietate, cheltuieli și proceduri suplimentare fără un beneficiu dovedit.

Societățile medicale recomandă, în primul rând, investigații alese în funcție de simptome, istoricul personal și riscurile fiecărui pacient. Pentru cineva cu pierderi de conștiență, crize, modificări ale vederii sau alte semne neurologice, evaluarea clinică și imagistica cerebrală țintită pot fi mai relevante decât un screening general.

Acest articol are un rol informativ și nu înlocuiește sfaturile medicului. Pentru orice decizie privind tratamentul, consultați un specialist.