Sari la conținut

Medicii români au reușit să reatașeze mâna unui adolescent după ce i-a fost retezată într-un accident. Băiatul își poate mișca degetele

Medicii de la Clinica de Chirurgie Plastică a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi au reușit să-i reatașeze mâna unui adolescent, după ce îi fusese amputată într-un accident de muncă. 

Băiatului, în vârstă de 16 ani, i-a fost amputată mâna dreaptă în urma unui accident petrecut în timp ce lucra pământul familiei, într-o localitate din judeţul Suceava. Acesta a ajuns la spitalul ieşean după ce a fost internat iniţial la spitalul din Fălticeni şi apoi la Suceava. Doctorii ieşeni au decis să-l opereze şi să încerce reataşarea mâinii, chiar dacă asta însemna refacerea fiecărui vas de sânge şi a legăturii nervilor. Intervenţia a durat 22 de ore.

„Când a ajuns la noi era ora 22.00. Ne-am mobilizat cu toţii, am venit de acasă şi am intrat în sala de operaţie. Prezenţa de spirit a celor care au fost lângă el în momentul producerii incidentului şi au ştiut cum să reacţioneze a fost prima lui şansă. În cazul copiilor trebuie să pleci de la premisa că se pot face bine. Acest tip de leziune este unul grav de amputaţie deoarece fiecare segment vascular trebuie refăcut. Este nevoie de multă minuţiozitate. În sală a fost o muncă de echipă, o intervenţie în care concentrarea a fost maximă şi pe parcursul căreia nici nu am realizat când s-a scurs timpul. În final, dincolo de tot efortul, este important că acest copil nu şi-a pierdut mâna, ci mai mult, o va putea folosi“, a precizat, pentru adevarul.ro, dr. Sidonia Susanu, coordonatorul compartimentului de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă.

Acesta poate deja să-şi mişte degetele, deşi spune că în urma accidentului nu se mai aştepta să o poată face vreodată. „Am început deja să mişc degetele, este ceva ce nimic măcar nu mai speram. Eram pe câmp, la arat, când s-a întâmplat, iar apoi nu mai ştiu nimic. M-am trezit la spital, cu mâna bandajată“, a povestit Andrei Moisei, băiatul operat.

Băiatul a fost externat la doar o săptămână de la intervenţie, urmând să se întoarcă pentru o a doua operaţie care îi va reda total mobilitatea.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: