Din cuprinsul articolului
Ministerul Sănătății a anunțat că a efectuat plăți în valoare totală de 174.404.757,52 lei, pentru proiecte destinate modernizării sistemului sanitar din România. Anunțul a fost făcut pe Facebook.
Ministerul Sănătății a anunțat că fondurile sunt destinate pentru sănătatea românilor. Banii au fost direcționate către spitale, universități de medicină, servicii de ambulanță, autorități locale și cabinete de medicină de familie, pentru investiții în infrastructură, digitalizare și creșterea calității serviciilor medicale.
Peste 88 de milioane de lei pentru Spitalul Județean Constanța
Cele mai mari sume au fost alocate pentru dezvoltarea infrastructurii spitalicești. Astfel, potrivit informațiilor, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” din Constanța a primit peste 88,2 milioane de lei pentru dezvoltarea infrastructurii.
Mai mult, Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș a beneficiat de peste 33,4 milioane de lei pentru investiții în sănătate.
13 proiecte pentru digitalizarea sistemului sanitar
Ministerul Sănătății a finanțat 13 proiecte de digitalizare, care vizează modernizarea infrastructurii informatice din unitățile medicale.
Printre beneficiari se numără:
• Spitalul Municipal Medgidia, cu aproape 2,9 milioane de lei.
• Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov, cu peste 2,7 milioane de lei.
• Serviciul de Ambulanță Județean Harghita, cu peste 2,2 milioane de lei.
• Institutul de Medicină Legală Cluj, cu peste 1,1 milioane de lei.
Fonduri pentru medicina de familie și ambulatorii
În aceeași perioadă au fost finanțate 11 proiecte dedicate cabinetelor de medicină de familie și 12 proiecte pentru dezvoltarea unităților de asistență medicală ambulatorie.
Printre investițiile importante se află:
• UAT Călărași, cu peste 8,3 milioane de lei.
• Spitalul Municipal Săcele, cu peste 4,2 milioane de lei.
• Spitalul Clinic Județean Mureș, cu peste 3,5 milioane de lei.
Investiții în centre comunitare și combaterea infecțiilor
Ministerul a finanțat și trei Centre Comunitare Integrate. Comuna Vetrișoaia a primit peste 505.000 de lei, comuna Horoatu Crasnei peste 124.000 de lei, iar orașul Frasin peste 11.600 de lei.
Alte două proiecte vizează reducerea riscului de infecții asociate asistenței medicale. Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași a primit peste 4,8 milioane de lei pentru echipamente și materiale destinate prevenirii infecțiilor.
Totodată, Spitalul Clinic CF nr. 2 București beneficiază de o investiție dedicată secției de terapie intensivă neonatală, pentru îmbunătățirea îngrijirii nou născuților.
Potrivit Ministerului Sănătății, aceste finanțări au ca obiectiv modernizarea infrastructurii medicale, extinderea digitalizării și îmbunătățirea accesului pacienților la servicii medicale de calitate.



