Sari la conținut

Mircea Badea a ratat cel mai tare BREAKING NEWS din istoria media: „La 30 de ani, eram șomer. Cum era să mor de foame și să te cunoască toată lumea? Nasol!”

Mircea Badea a ratat cel mai tare BREAKING NEWS din istoria media: „La 30 de ani, eram șomer. Cum era să mor de foame și să te cunoască toată lumea? Nasol!”

Este, fără îndoială, un personaj media aparte. Unii îl iubesc, orice ar face, alții îl urăsc, la fel, orice ar face. Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem că modul în care și-a construit cariera jurnalistică este total atipică, proprie și persoanală.

Mircea Badea, căci despre el este vorba, se poate declara o persoană de succes la cei 48 de ani ai săi, deși succesul poate fi definit în multe și diferite feluri. În cazul lui Badea, succesul se poate defini, de exemplu, și prin prisma faptului că astăzi nu mai are grija zilei de mâine.

Căci, așa cum a povestit chiar Mircea Badea, la Antena 3 CNN, notorietatea publică, „vedetismul”, faptul că te recunoaște lumea pe stradă, nu îți pune automat și mâncare în farfurie, așa cum s-ar putea crede.

Mircea Badea a ratat cel mai tare BREAKING NEWS: Era să mor!

Au fost momente cumplite, de necrezut, în viața vedetei de la Antena 3, momente în care, deși era cunoscut, era șomer, fără perspective de mai bine și fără măcar o pâine pe masă.

În ediția de marţi seara a emisiunii Descoperiți, Mircea Badea a făcut o serie de dezvăluiri din viaţa personală printre care şi perioada în care a rămas șomer.

„Eu la 30 de ani, deci de ziua mea, clar eram șomer și muritor de foame. A fost horror!  Am avut multe perioade cu adevărat oribile din multe puncte de vedere. Unele din motive exterioare, altele din motive interioare.

Adică aș putea, dacă aș ști să scriu și m-aş pricepe la treaba asta, aș putea să scriu niște tratate despre demonii interiori.

Cum era să mor de foame și să te cunoască toată lumea? Nasol!

Vreau să spun că cercetam rubricile pe vremuri cu locuri de muncă. De altfel, pentru mine n-a fost ceva nou, pentru că eu mai murisem de foame și când făceam matinal cu doamna Teo Trandafir. Noi am vrut să ne angajăm, deci să ne luăm un al doilea serviciu.

Aveam 3 ore de matinal, cum s-ar spune mai nou, matinalul de dimineață și ne-am gândit bă, restul zilei ce facem? Să muncim dracului, să mâncăm.

Și am fost și ne-am depus CV-uri pe vremea aia, de la firme auto, inclusiv la firmele de telefonie mobilă să ne angajăm la call center.

Nu ne angajau pe nicăieri, să ne înțelegem. Adică am încercat în cel puțin 20 de locuri și am ajuns și la brațele de muncă, adică la Oficiul Forțelor de Muncă, sector nu mai știu care și am depus acolo, ne-au luat ăia în evidență.

Făcusem asta și a fost un eșec total. Adică nu ne-a angajat nimeni. Ne-au chemat la câteva interviuri, dar acolo cred că nu ne-am calificat”, a spus Mircea Badea subliniind că a fost șomer un an de zile.

Se poate spune că, de fapt, Badea a ratat la mustață un breaking news de presă: „Vedetă din România moartă de foame. A trăit în România și asta i-a ocupat tot timpul, până a murit și a scăpat de griji!”

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel