Sari la conținut

Mirosul, un indiciu important în depistarea bolilor. Iată ce miros are diabetul! Nu ai fi crezut

alergia la acarieni

Atunci când este bolnav, organismul nostru oferă diferite semnale de alarmă. Unul dintre acestea poate fi mirosul, susțin specialiștii. Acesta poate fi un indiciu important în depistarea unor afecțiuni, precum diabetul.

Cercetătorii au observat că oamenii pot descoperi cu ajutorul acestui simț dacă organismul a fost expus unui agent patogen și sistemul imunitar luptă împotriva acestuia.

Avem capacitatea de a mirosi daca o persoana este bolnava, sunt de parere specialistii suedezi de la Institutul Karolinska, citati de dailymail.co.uk.

Putem simți atunci când o persoană este bolnavă

De fapt, se pare că avem capacitatea de a detecta cu ajutorul mirosului cand sistemul imunitar al altei persoane este foarte activ. Există dovezi științifice potrivit cărora bolile ar avea mirosuri specifice, explică specialiștii.

Spre exemplu, scrofuloza, o infecție a nodulilor limfatici, miroase ca berea deschisă, veche, în timp ce diabetul se caracterizează printr-un miros asemănător acetonei.

La studiu au participat opt persoane sănătoase. Unora li s-a injectat o toxină (lipopolizaharide – LPS) care generează un răspuns imun, iar ceilalți au primit o solutie salină.

Voluntarii au purtat tricouri strânse pe corp, care au absorbit transpirația in următoarele patru ore. Apoi, probele au fost mirosite de 40 de voluntari.

Rezultatele au fost uimitoare

Acestia au declarat ca mirosurile tricourilor cu LPS erau mai puternice și mai neplăcute în comparație cu celelalte probe. în cazul injecțiilor cu lipopolizaharide, s-a generat un răspuns imun manifestat prin creșterea nivelului citokinelor, molecule ale sistemului imunitar. Un răspuns imunitar puternic determina, în consecință, un miros puternic și neplăcut al transpirației.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel