Sari la conținut

MS: Comparația între finanțarea Programului Național HIV/ SIDA și cea a festivalurilor culturale, neinspirată și inadecvată

Ministerul Sănătății (MS) consideră ”neinspirată și inadecvată” comparația făcută de ministrul Culturii Daniel Barbu între finanțarea Programului Național de Prevenire și Control HIV/ SIDA și cea a festivalurilor culturale.

„Ministerul Sănătății își întemeiază politicile publice pe dovezi și pe nevoile cetățenilor, ținând cont de dreptul fundamental la viață și fără discriminări. Ministerul Sănătății consideră că alocarea banilor publici nu trebuie gândită pentru un domeniu în detrimentul altuia, ci pornind de la prioritățile societății, de la rezolvarea acelor probleme care sunt cele mai importante pentru cetățeni. Sănătatea este o prioritate, iar HIV/SIDA este o problemă de sănătate publică. Aceasta privește nu doar pacienții sau Ministerul Sănătății, ci întreaga societate și trebuie tratată cu responsabilitate. De ani de zile România este apreciată pentru modul în care a tratat acest program”, se arată într-un comunicat de presă al MS.

MS afirmă că în 2013 a făcut ”eforturi constante” pentru ca, în condiții de constrângeri financiare, să asigure buna derulare a programului HIV/ SIDA, precum și a celorlalte programe naționale.

„Pentru anul următor, Ministerul Sănătății își reafirmă intenția de a realiza mai multe programe naționale etalon, cel de HIV/SIDA fiind unul dintre ele”, precizează sursa citată.

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a declarat, duminică, la Craiova, că „programul național pentru prevenirea și tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii”.

„După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetățeni afectați de acest hidos flagel al epocii noastre. Nu înțeleg, eu personal. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul Festivalul Shakespeare de la Craiova dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate”, a spus Daniel Barbu.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel