Sari la conținut

Nu sunteți mulțumit de pensia recalculată? Cui vă adresați? În câte zile veți primi o soluție?

pensionare
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Pensionare pe caz de boala

Există numeroase litigii atât în ceea ce privește recalcularea pensiilor, cât și în ceea ce privește drepturile salariale. Din cauza duratei prelungite a acestor proceduri judiciare, Ministerul Justiției a introdus un proiect de lege.

Acest proiect de lege are ca scop reducerea timpului necesar pentru soluționarea acestor litigii, prin simplificarea procedurilor judiciare și creșterea eficienței sistemului de justiție. De asemenea, proiectul de lege prevede măsuri pentru încurajarea medierii, în vederea soluționării pe cale amiabilă a litigiilor.

Proiectul stipulează că justiția trebuie să soluționeze cazurile cu prioritate și că trebuie să motiveze decizia în 15 zile, notează NewsWeek. Reamintim că fără motivare, soluția nu își face efectul.

Ce spune ordonanța?

„Prezenta ordonanță de urgență are în vedere instituirea unor măsuri pentru următoarele categorii de procese, indiferent de natura și obiectul acestora, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze:

  • cele privitoare la stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal;
  • cele privitoare la stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale pentru aceste categorii de personal.”
pensie
Sursă foto: Getty Images

Proiectul de lege de mai sus dă și termene

Prin proiect se mai prevede că sesizările prevăzute la alin. (1) se judecă cu prioritate, în cel mult 60 de zile de la data învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar decizia se motivează în termen de cel mult 15 de zile de la pronunțare și se publică în cel mult 5 zile de la motivare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel