Sari la conținut

O femeie intubată de o lună, a dat naștere unui copil. Cum a fost acest lucru posibil? Care este starea de sănătate a micuțului?

Sursa foto: athiva Doctoul Zilei
Bebelus dezgropat dupa patru zile de la inmormantare

Pacienta în vârstă de 35 de ani, internată cu covid în stare gravă, intubată de aproximativ o lună, a dat naștere unui bebeluș, prematur, născut prin cezariană.

La spitalul Cona din Ferrara, un copil s-a născut dintr-o pacient în vârstă de 35 de ani cu Covid-19, care a fost intubată în terapie intensivă de aproximativ o lună. Tatăl bebelușului și soțul femeii, de asemenea internat la Covid, sunt acum ieșiți din spital, conform La Stampa.

Tatăl copilului nou-născut povestește că toată familia a fost lovită de virus, inclusiv socrii şi cumnatul. Cei doi copii ai familiei, de 6 şi 2 ani, au luat şi ei virusul, dar au fost asimptomatici. Pentru că în familie nu avea cine să îi îngrijească, au fost spitalizaţi pentru o perioadă în pediatrie şi apoi, datorită asistenţilor sociali, au fost duşi la un hotel suport COVID. Bărbatul li s-a alăturat în urmă cu câteva zile, după ce s-a vindecat, iar acum s-au întors cu toţii acasă.

„Medicii au fost foarte buni. Au aşteptat ca bebeluşul, prematur, să se nască în siguranţă, prin cezariană. În acest fel, soţia mea poate fi tratată şi cu medicamente mai puternice”, spune bărbatul.

Spre bucuria medicilor, dar și a familiei, bebelușul este în afara oricărui pericol și nu a luat virusul de la mama.

Conform declarațiilor tatălui:  „este un bebeluș frumos, două kilograme și 200 de grame, un adevărat cadou din cer”.

Povestea familiei a cutremurat oraşul, dar şi pe medici şi asistenţi sociali.

„Sunt momente în care nu știu ce vom face. Pe lângă frica pentru soția mea, grijile pentru condițiile celorlalți membri ai familiei, trebuie să mă gândesc și la problemele casei și să plătesc chiria. Sunt în concediu de paternitate, cu 600-700 de euro pe lună este foarte greu. Pentru că în această perioadă proprietarii au vândut și apartamentul în care locuim și în curând va trebui să plecăm”.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: