Sari la conținut

Oamenii de știință admit că cei care au avut Covid nu ar mai avea nevoie de vaccin

Mă mai vaccinez dacă am avut Covid? E întrebarea pe care mulți și-o adresează. Cercetătorii de la Clinica Cleveland admit că persoanele care au avut deja COVID-19 s-ar putea să nu aibă neapărat beneficii după vaccinare. Motivul? Au observat că persoanele care au fost infectate au un nivel de protecție similar cu cele care au fost complet vaccinate.

Însă, cercetătorii încă studiază modul în care imunitatea naturală se compară cu imunitatea post vaccinare. Unii experți în sănătate recomandă ca persoanele care au avut COVID-19 să primească o singură doză de vaccin.

Un nou studiu a scos la iveală că, într-un grup mare de lucrători din domeniul sănătăţii, au existat aproape zero cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 în rândul celor care:

  • au contractat anterior virusul şi au fost nevaccinaţi,
  • au contractat anterior virusul şi au fost vaccinaţi,
  • nu au contractat niciodată virusul şi au fost vaccinaţi.

Cu toate acestea, a existat o creştere constantă a cazurilor în rândul persoanelor nevaccinate care nu contractaseră anterior SARS-CoV-2.

Potrivit cercetătorilor, descoperirile sugerează că infecţia naturală oferă o imunitate similară vaccinării. Prin urmare, persoanele care nu au avut COVID-19 ar trebui să aibă prioritate la vaccinare. Experţii spun totuşi că sunt necesare de mai multe cercetări pentru a determina cât durează imunitatea după un caz de COVID-19.

Astfel că până când nu avem aceste date, majoritatea specialiştilor în boli infecţioase recomandă persoanelor care au avut COVID-19 să primească în continuare o doză.

La studiu au participat 52.238 de persoane, dintre care: 2.579 de persoane care avuseseră anterior COVID-19, iar dintre acestea 1.359 nu erau vaccinate, 49.659 de indivizi care nu avuseseră anterior COVID-19, dintre care 22.777 au fost vaccinaţi.

Persoanele au fost urmărite din decembrie 2020 până în mai 2021, timp în care niciuna dintre cele 2.579 de persoane care avuseseră deja COVID-19 (inclusiv cele 1.359 care au rămas nevaccinate) nu a contractat virusul.

Conform concluziilor, vaccinarea scade semnificativ riscul de infecţie cu SARS-CoV-2 în rândul persoanelor care nu au avut deja COVID-19 – dar nu neapărat în rândul persoanelor care au avut deja. Acei indivizi păreau să aibă imunitate similară cu cei care au fost complet vaccinaţi. Având în vedere disponibilitatea limitată a vaccinurilor în anumite ţări, concluziile se adaugă la credinţa tot mai mare că vaccinurile ar trebui prioritizate pentru cei care nu au avut anterior COVID-19.

„Aş păstra probabil aceste doze pentru cei ne-imuni, cei care nu au avut o infecţie anterioară, apoi aş decide dacă trebuie să imunizăm şi persoanele care au avut anterior COVID-19”, a declarat dr. Monica Gandhi, specialist în boli infecţioase la Universitatea din California San Francisco.

Ce știm despre imunitate

Date preliminare sugerează că imunitatea naturală, obținută după infectare, este de lungă durată, durează până la 8 luni și probabil mai mult.

De asemenea, dovezile indică în mod constant rate scăzutede reinfecție în rândul persoanelor care au avut anterior COVID-19.

Și un studiu realizat în Israel a concluzionat că rata reinfectării a fost la fel de scăzută la persoanele care au trecut prin boală ca și la cele care au fost complet vaccinate.

„Studiul Clinicii Cleveland întărește ceea ce vedem clinic, și anume că rata de reinfectare la persoanele infectate anterior este extrem de scăzută și, în general, urmează un curs clinic mai puțin sever decât infecția inițială COVID-19”, a spus dr. Spencer Kroll, specialist în medicină internă în Marlboro, New Jersey.

Sistemul nostru imunitar este robust și implică diferite componente care funcționează împreună pentru a preveni bolile.

Există anticorpi, pe care sistemul nostru imunitar îi produce la expunerea la un agent patogen. Nivelurile de anticorpi pot scădea în timp, dar sunt încă operative chiar și la niveluri inferioare, potrivit dr. Amesh Adalja, cercetător senior la Centrul Johns Hopkins University for Health Security din Maryland și expert în boli infecțioase.

Există, de asemenea, răspunsul imun mediat de celule, care implică celule B protectoare și celule T care par să crească în timp și să rămână crescute mult timp după infecție.

Este demn de remarcat faptul că oamenii au răspunsuri imune variabile la infecție, potrivit lui Kroll.

Cine ar trebui să fie vaccinat?

Dr. Amesh Adalja susține că imunitatea naturală ar trebui să influențeze politica de vaccinare. „Imunitatea naturală nu este banală și contribuie la imunitatea de turmă împreună cu vaccinarea”, a declarat Adalja pentru Healthline.

Oamenii de știință încă explorează dacă există beneficii după vaccinarea persoanelor care au avut deja infecția. De asemenea, examinează modul în care imunitatea naturală se compară cu imunitatea post vaccinare.

Dr. Monica Gandhi spune că a fost întrebată adesea dacă cei care au avut covid, ar trebui să fie vaccinați. Răspunsul infecționistului:  ”Adevărul este că nu există suficiente date și încă nu știm cât durează imunitatea naturală. Faceți doar prima doză. Chiar dacă nu este necesară, acea doză unică poate acționa ca un rapel imunitar”.

Un studiu a scos la iveală că persoanele care au trecut prin boală și care au făcut o doză de vaccin au avut un răspuns imunitar mai puternic în comparație cu persoanele care nu au avut infecția, dar au primit ambele doze de vaccin.

Un alt raport a concluzionat că o singură doză de vaccin la persoanele care au avut Covid a produs un răspuns imun similar cu cel al persoanelor care nu au avut infecție, dar au primit ambele doze.

Dr. Amesh Adalja este, de asemenea, de acord cu strategia cu o singură doză de vaccin la persoanele infectate. Vestea bună este că nu s-au raportat pericole sau riscuri pentru persoanele care au avut COVID-19 și care au fost vaccinate.

 

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: