Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Din cuprinsul articolului
Plombele și implanturile ar putea fi înlocuite, într-o zi, cu țesut dentar viu sau chiar cu dinți crescuți din propriile celule ale pacientului. Cercetătorii au reușit deja să obțină în laborator structuri care produc smalț și dentină, iar alte echipe au crescut dinți asemănători celor umani în animale. Tehnologia nu este încă disponibilă în cabinetele stomatologice, dar progresele din medicina regenerativă arată că repararea biologică a dinților nu mai este doar o idee science-fiction.
Dinții naturali nu sunt simple structuri dure folosite pentru mestecat. Sunt organe vii, alcătuite din mai multe țesuturi, străbătute de vase de sânge și nervi și ancorate în os printr-un sistem complex de susținere.
Atunci când smalțul este distrus de carie, el nu se reface în mod natural. O plombă poate umple cavitatea, dar nu recreează țesutul original. Dacă dintele nu mai poate fi salvat, variantele rămân puntea sau implantul.
Mai multe echipe de cercetare încearcă acum să schimbe această abordare. În loc să repare dintele cu rășini, ceramică, metal sau alte materiale artificiale, oamenii de știință vor să stimuleze celulele să formeze din nou smalț, dentină și, pe termen lung, un dinte complet.
Cercetările se află în etape diferite. Unele urmăresc obținerea unor materiale biologice pentru fisuri și carii, iar altele încearcă să crească în laborator muguri dentari care să fie implantați în maxilar și să continue dezvoltarea în gură.
De ce plombele nu reprezintă o soluție permanentă
În tratamentul unei carii, medicul îndepărtează țesutul afectat și umple spațiul rămas cu un material artificial.
Plombele moderne pot rezista mulți ani, dar niciuna nu devine parte vie a dintelui. În timp, pot apărea:
- uzura materialului;
- fisuri;
- infiltrarea bacteriilor;
- sensibilitate;
- carii în jurul plombei;
- fracturarea pereților rămași ai dintelui;
- necesitatea unor intervenții repetate.
Durata unei obturații variază în funcție de material, dimensiune, poziția dintelui, forțele de masticație și igiena orală. Unele rezistă cinci ani, iar altele pot rămâne funcționale 15–20 de ani.
Problema este că fiecare înlocuire poate necesita îndepărtarea unei cantități suplimentare de țesut dentar. Dintele devine treptat mai fragil, iar o carie tratată inițial printr-o plombă mică poate ajunge, după mai multe intervenții, să necesite coroană, tratament de canal sau extracție.
Stomatologia regenerativă urmărește vindecarea biologică a leziunii, nu numai acoperirea ei cu un material străin.
Cum este construit un dinte
Pentru a recrea un dinte, cercetătorii trebuie să obțină mai multe țesuturi care se formează și funcționează diferit.
Principalele structuri sunt:
- smalțul, stratul exterior foarte dur;
- dentina, țesutul aflat sub smalț;
- pulpa, zona centrală care conține nervi și vase de sânge;
- cementul, care acoperă rădăcina;
- ligamentul periodontal, care fixează dintele în os;
- rădăcina, necesară pentru stabilitatea și integrarea dintelui.
Smalțul este cel mai dur țesut din organism, dar are o capacitate foarte redusă de reparare după erupția dintelui.
Celulele care îl produc, numite ameloblaste, dispar după ce coroana dentară s-a format și dintele a erupt. Din acest motiv, organismul nu poate fabrica singur un nou strat de smalț atunci când cel existent este pierdut.
Dentina are o capacitate mai mare de reacție. Celulele numite odontoblaste pot produce cantități limitate de dentină atunci când pulpa este stimulată sau agresată. Repararea naturală nu este însă suficientă pentru a închide toate cariile.
Cercetătorii au creat celule care produc smalț
Una dintre cele mai mari provocări ale domeniului este recrearea ameloblastelor umane.
O echipă de la University of Washington a folosit celule stem pluripotente și o combinație de semnale biologice pentru a le transforma în celule asemănătoare ameloblastelor.
Într-un studiu publicat în 2026 în International Journal of Oral Science, cercetătorii au arătat că activarea controlată a căii de semnalizare Notch a permis maturizarea ameloblastelor umane și formarea unui țesut asemănător smalțului.
Celulele nu au produs un dinte complet, gata să fie implantat. Rezultatul arată însă că oamenii de știință pot recrea în laborator o parte dintre instrucțiunile biologice pierdute după erupția dinților.
Pe termen lung, asemenea celule ar putea fi folosite pentru:
- materiale biologice aplicate pe fisuri;
- refacerea unor defecte de smalț;
- protejarea dentinei expuse;
- obținerea unor „plombe vii”;
- construirea coroanei unui dinte crescut în laborator.
Ce este o „plombă vie”
O plombă vie nu ar fi o obturație clasică din rășină sau amalgam.
Ideea presupune folosirea unor celule, proteine sau biomateriale care stimulează dintele să formeze propriul țesut de reparare.
O astfel de abordare ar putea funcționa în mai multe moduri:
- un material ar elibera semnale care activează celulele din pulpa dentară;
- odontoblastele sau celulele stem s-ar transforma în celule producătoare de dentină;
- leziunea ar fi acoperită treptat cu țesut mineralizat nou;
- materialul inițial s-ar degrada sau ar rămâne integrat în structura reparată.
Pentru smalț, procesul este mai complicat deoarece ameloblastele nu mai există în dintele adult. Cercetătorii încearcă să producă în laborator fie aceste celule, fie proteinele secretate de ele.
Într-un scenariu posibil, o substanță cu proteine de smalț ar putea fi aplicată pe o suprafață afectată pentru a susține remineralizarea și pentru a forma un strat mai apropiat de țesutul natural decât materialele actuale.
Aceasta nu înseamnă că o persoană va putea aplica o soluție pe o carie mare și va obține un dinte nou. Bacteriile și țesutul infectat trebuie mai întâi îndepărtate, iar tehnologia va avea probabil indicații limitate, cel puțin la început.
Organoizii dentari produc smalț și dentină
Organoizii sunt structuri tridimensionale crescute din celule stem, care reproduc unele dintre caracteristicile unui organ.
Nu sunt organe complete, dar permit cercetătorilor să studieze:
- modul în care celulele comunică;
- etapele dezvoltării;
- formarea țesuturilor;
- efectul medicamentelor;
- semnalele necesare regenerării.
Echipa de la University of Washington a transformat unele celule stem în ameloblaste, iar altele în odontoblaste. Atunci când celulele au fost combinate, au format un organoid dentar capabil să secrete proteine specifice smalțului și dentinei.
Pentru obținerea unui dinte complet, cercetătorii trebuie să reproducă însă și alte componente:
- forma coroanei;
- numărul și orientarea rădăcinilor;
- pulpa vascularizată;
- nervii;
- ligamentul periodontal;
- legătura cu osul maxilar;
- erupția în poziția corectă;
- contactul cu dinții opuși.
Un dinte nu poate fi doar o bucată de smalț și dentină. Trebuie să suporte masticația, să simtă presiunea și temperatura și să rămână stabil în maxilar.
Dinți obținuți din celule ale gingiei
Cercetătorii de la King’s College London studiază de mai mulți ani posibilitatea folosirii celulelor gingivale adulte pentru obținerea unui „biodinte”.
Într-un studiu publicat în Journal of Dental Research, celule epiteliale izolate din gingia unor adulți au fost combinate cu celule dentare embrionare provenite de la șoareci.
Structurile rezultate au format dinți cu:
- dentină;
- smalț;
- celule asemănătoare ameloblastelor;
- rădăcini aflate în dezvoltare.
Experimentul a demonstrat că celulele prelevate din gingia unui adult păstrează capacitatea de a răspunde la semnale care declanșează formarea unui dinte.
Totuși, structura obținută a fost una hibridă, formată din celule umane și celule embrionare de șoarece. O asemenea combinație nu poate fi folosită ca tratament la oameni.
Următoarea provocare este identificarea unei surse umane sigure pentru toate tipurile de celule necesare.
Materialul care le permite celulelor să „vorbească”
Formarea unui dinte nu depinde doar de celulele potrivite. Contează și ordinea în care acestea primesc semnalele de dezvoltare.
În organism, semnalele nu sunt eliberate toate deodată. Ele apar treptat, în anumite concentrații și în anumite regiuni ale mugurelui dentar.
O echipă de la King’s College London și Imperial College London a dezvoltat un material care eliberează lent semnalele necesare, imitând mediul natural în care se dezvoltă dintele.
Potrivit King’s College London, materialul permite celulelor să comunice și să înceapă procesul de diferențiere în tipuri celulare dentare. Încercările mai vechi eșuau inclusiv pentru că semnalele erau transmise simultan, în loc să fie eliberate gradual.
Cercetătorii analizează două variante pentru utilizarea viitoare:
- creșterea unui dinte tânăr în laborator și implantarea lui;
- introducerea celulelor în locul dintelui lipsă, pentru ca dezvoltarea să continue direct în gură.
Ambele variante presupun numeroase probleme nerezolvate.
Dinții ar putea fi crescuți direct în maxilar
Varianta ideală ar fi introducerea unui mic mugure dentar în locul rămas liber după pierderea unui dinte.
Acesta ar urma să:
- se dezvolte în interiorul gingiei;
- formeze coroană și rădăcină;
- se conecteze la vasele de sânge;
- dezvolte nervi;
- se ancoreze în os;
- erupă prin gingie;
- ajungă la dimensiunea și poziția potrivite.
În acest scenariu, organismul pacientului ar deveni „incubatorul” dintelui.
Avantajul este că mediul oral ar putea oferi o parte dintre semnalele și resursele necesare dezvoltării. Riscul este pierderea controlului asupra formei, orientării și dimensiunii.
Dintele ar putea:
- să crească strâmb;
- să aibă o formă incorectă;
- să erupă într-o poziție nepotrivită;
- să afecteze dinții vecini;
- să nu formeze o rădăcină normală;
- să nu se conecteze corect la nervi și vase;
- să continue să crească necontrolat.
Înaintea testelor clinice, cercetătorii trebuie să demonstreze că pot controla cu precizie fiecare etapă.
Dinți asemănători celor umani, crescuți în porci
Porcii sunt utili în cercetarea dentară deoarece dimensiunea maxilarului și modul de masticație sunt mai apropiate de cele umane decât în cazul rozătoarelor.
Unele rase au și muguri dentari neerupți, care oferă acces la celulele producătoare de smalț.
Cercetătorii au colectat:
- celule umane capabile să producă dentină;
- celule producătoare de smalț din muguri dentari proveniți de la porci;
- un suport biologic care imita mediul unui dinte în dezvoltare.
După cultivarea în laborator și implantarea în miniporci, au apărut în aproximativ trei luni structuri asemănătoare dinților, cu o rată de dezvoltare apropiată de cea naturală.
Experimentul reprezintă o dovadă că țesuturile pot fi organizate într-o structură dentară într-un organism mare.
Nu înseamnă că oamenilor le vor fi implantați dinți formați din celule de porc. Obiectivul final este obținerea tuturor componentelor din celule umane, ideal provenite de la pacient.
De ce oamenii nu își regenerează în mod natural dinții
Rechinii produc noi dinți pe tot parcursul vieții. Atunci când unul este pierdut, altul se deplasează în locul lui.
Elefanții și cangurii pot dezvolta mai multe generații de molari. Rozătoarele au incisivi care cresc continuu, deoarece păstrează populații active de celule stem.
Oamenii dezvoltă, în mod normal, două seturi:
- dinții de lapte;
- dinții permanenți.
După formarea danturii definitive, mecanismul care generează noi muguri dentari devine inactiv.
Genele și căile de semnalizare necesare formării dinților nu dispar complet. Cercetătorii încearcă să afle dacă pot reactiva controlat o parte dintre ele.
În experimente pe șoareci, activarea căii Wnt într-o structură rudimentară a lamei dentare a dus la formarea unor dinți suplimentari. Rezultatul a arătat că potențialul biologic pentru o nouă generație de dinți poate persista în anumite țesuturi, dar este blocat în condiții normale.
King’s College London explică faptul că activarea experimentală a semnalizării Wnt a „trezit” această structură la șoareci și a determinat apariția unor dinți suplimentari.
Activarea necontrolată a căilor de creștere poate avea însă consecințe grave, inclusiv formarea anormală de țesut și tumori. O asemenea metodă nu poate fi aplicată oamenilor până când cercetătorii nu controlează foarte precis locul, durata și intensitatea semnalelor.
Ce avantaje ar avea un dinte biologic față de implant
Implantul dentar înlocuiește rădăcina cu un șurub, de obicei din titan, peste care este montată o coroană artificială.
Este una dintre cele mai eficiente soluții pentru pierderea unui dinte, dar nu reproduce complet biologia acestuia.
Un dinte crescut din celulele pacientului ar putea avea:
- ligament periodontal;
- nervi;
- vase de sânge;
- capacitatea de a percepe presiunea;
- o legătură biologică naturală cu osul;
- potențial limitat de reparare;
- adaptare la modificările maxilarului.
Ligamentul periodontal funcționează ca un sistem de suspensie. El permite o mișcare microscopică a dintelui și transmite creierului informații despre forța cu care mușcăm.
Implantul se integrează direct în os și nu are acest ligament. Nici coroana artificială nu conține nervi.
Un dinte viu ar putea oferi un control mai natural al masticației și ar putea distribui mai bine forțele.
De ce implanturile rămân totuși soluția actuală
Faptul că implanturile nu reproduc toate proprietățile dintelui nu înseamnă că sunt tratamente slabe sau temporare în toate cazurile.
Un implant bine planificat și îngrijit poate funcționa mulți ani. Rata de succes depinde de:
- cantitatea și calitatea osului;
- igiena orală;
- fumat;
- diabet;
- poziționare;
- forțele de masticație;
- starea gingiilor;
- controalele periodice.
Pot apărea însă complicații precum:
- periimplantita;
- pierderea osului din jur;
- slăbirea componentelor;
- fracturarea coroanei;
- deteriorarea implantului;
- necesitatea înlocuirii lucrării protetice.
O coroană poate necesita schimbare înainte ca implantul introdus în os să fie pierdut. Afirmația că toate implanturile sau coroanele trebuie înlocuite după exact 15 ani ar fi prea categorică.
Dinții crescuți biologic ar trebui să demonstreze că sunt cel puțin la fel de siguri și previzibili înainte să poată înlocui tratamentele actuale.
Regenerarea dentinei este mai aproape decât creșterea unui dinte complet
Obținerea unui dinte întreg este obiectivul cel mai spectaculos, dar aplicațiile clinice ar putea apărea mai întâi în regenerarea unor țesuturi.
Printre direcțiile considerate mai apropiate de utilizarea medicală se află:
- regenerarea pulpei după traumatisme;
- stimularea formării dentinei;
- refacerea osului din jurul dintelui;
- regenerarea ligamentului periodontal;
- tratarea defectelor de smalț;
- îmbunătățirea vindecării după extracții;
- materiale biologice pentru carii mici.
Dintele are deja celule stem în pulpă, ligament periodontal și în țesuturile care susțin rădăcina. Aceste celule pot participa la reparare, dar capacitatea lor naturală este limitată.
O analiză despre celulele stem dentare arată că pulpa, ligamentul periodontal și rădăcinile aflate în dezvoltare conțin populații de celule cu potențial regenerativ.
Tratamentele viitoare ar putea activa aceste celule fără să fie nevoie de creșterea unui organ complet în laborator.
Poate fi regenerat un dinte care a făcut tratament de canal?
În tratamentul endodontic, pulpa infectată sau inflamată este îndepărtată, iar canalele sunt curățate și umplute.
Dintele rămâne funcțional, dar nu mai are pulpă vie.
Stomatologia regenerativă încearcă să obțină:
- vase noi de sânge;
- celule asemănătoare celor pulpare;
- fibre nervoase;
- formarea de dentină în interiorul rădăcinii.
Procedurile de endodonție regenerativă sunt folosite deja în anumite situații, mai ales la copii și adolescenți cu dinți permanenți incomplet dezvoltați.
Scopul este continuarea maturizării rădăcinii, nu regenerarea integrală a dintelui exact în forma sa inițială.
Aplicarea la dinții adulților, cu rădăcini complet formate și canale foarte înguste, este mai dificilă din cauza vascularizării și a spațiului redus.
Un dinte crescut din propriile celule nu ar fi respins?
Folosirea celulelor pacientului ar putea reduce riscul unui răspuns imun, dar nu îl elimină automat.
Pentru obținerea unui dinte pot fi necesare:
- celule modificate în laborator;
- materiale de susținere;
- factori de creștere;
- celule provenite din surse diferite;
- manipulări genetice sau epigenetice.
Fiecare componentă trebuie testată pentru:
- toxicitate;
- reacții imune;
- contaminare;
- instabilitate genetică;
- formare tumorală;
- dezvoltare necontrolată;
- transmiterea infecțiilor.
Celulele stem pluripotente pot forma numeroase tipuri de țesut, dar tocmai această flexibilitate creează riscul dezvoltării unor structuri nedorite.
Înaintea implantării, cercetătorii trebuie să fie siguri că populația celulară conține numai celulele necesare și că acestea nu se vor înmulți necontrolat.
Cât ar dura până crește un dinte
Nu există încă un răspuns stabilit pentru oameni.
Un dinte natural se dezvoltă lent. Formarea coroanei, a rădăcinii și erupția presupun etape întinse pe luni sau ani.
Cercetătorii ar putea accelera unele procese în laborator, dar dezvoltarea prea rapidă poate produce un țesut slab sau anormal.
În experimentele cu animale, structurile dentare pot începe să apară în câteva săptămâni sau luni. Acest lucru nu înseamnă că un adult va primi un mugure dentar și va avea un dinte complet funcțional după trei luni.
Va trebui stabilit:
- când este implantat mugurele;
- cât timp rămâne protejat sub gingie;
- cum este ghidată erupția;
- când poate suporta masticația;
- cum se verifică formarea rădăcinii;
- ce se întâmplă dacă dezvoltarea se oprește.
În perioada de creștere, pacientul ar putea avea nevoie de o lucrare provizorie.
Cum ar putea fi controlată forma dintelui
Forma fiecărui dinte este diferită.
Un incisiv trebuie să taie, un canin să rupă, iar un molar să zdrobească alimentele. Numărul rădăcinilor și geometria coroanei trebuie adaptate poziției din arcadă.
Dezvoltarea este coordonată de semnale distribuite spațial.
Un studiu din 2026 a arătat că poziția semnalului Sonic hedgehog influențează forma incisivilor de șoarece. Nu doar cantitatea semnalului a contat, ci și locul în care era produs.
Potrivit King’s College London, modificarea distribuției acestui semnal a schimbat simetria dintelui aflat în dezvoltare.
Pentru un biodinte uman, cercetătorii trebuie să programeze celulele astfel încât să formeze exact tipul de dinte care lipsește.
Ar putea crește dintele prea mare sau în direcția greșită?
Acesta este unul dintre riscurile care trebuie rezolvate înaintea studiilor pe oameni.
Mugurele dentar trebuie să răspundă la limite biologice care îi spun:
- când să înceapă creșterea;
- când să se oprească;
- ce formă să ia;
- câte rădăcini să producă;
- în ce direcție să erupă;
- cum să se alinieze cu restul danturii.
În dezvoltarea naturală, aceste procese sunt influențate de gene, celulele vecine, os, gingie și forțele mecanice.
Un construct produs în laborator poate primi semnale incomplete sau poate reacționa diferit în organismul adult.
Un tratament viabil va avea nevoie de metode prin care dezvoltarea să fie urmărită și, la nevoie, oprită.
De ce testele pe animale nu pot fi sărite
Structurile obținute în vasele de laborator nu pot demonstra singure că un dinte va funcționa într-o gură vie.
Cercetătorii trebuie să verifice:
- vascularizarea;
- formarea nervilor;
- integrarea cu osul;
- rezistența la masticație;
- erupția;
- reacția sistemului imunitar;
- stabilitatea pe termen lung;
- riscul de tumori;
- comportamentul în prezența bacteriilor orale.
Experimentele pe rozătoare sunt utile pentru mecanismele biologice, dar maxilarul și masticația diferă mult de cele umane.
Animalele mari, precum porcii, oferă informații mai relevante despre dimensiune, forțe și intervenții chirurgicale.
Potrivit cercetătorilor citați în materialul BBC, înaintea primelor studii la oameni vor fi necesare cercetări suplimentare, inclusiv teste pe primate neumane.
Când vor putea pacienții să își regenereze dinții
În prezent, nu există un tratament autorizat prin care un adult să își poată crește la comandă un dinte complet.
Nu există nici plombe biologice care să refacă integral smalțul și dentina unei carii mari.
Cercetătorii descriu domeniul drept promițător, dar evită stabilirea unei date certe pentru introducerea în cabinete.
Înaintea utilizării sunt necesare:
- identificarea surselor sigure de celule umane;
- controlarea formei și dimensiunii;
- obținerea rădăcinii și a ligamentului periodontal;
- vascularizarea și inervarea;
- demonstrarea siguranței la animale mari;
- studii clinice pe oameni;
- urmărirea pacienților timp de mai mulți ani;
- aprobarea autorităților de reglementare;
- dezvoltarea unei metode de producție reproductibile;
- stabilirea costurilor și a accesului.
Primele aplicații ar putea viza regenerarea unor porțiuni mici de dentină, pulpă sau smalț, nu înlocuirea imediată a implanturilor.
De ce anunțurile despre „medicamentul care face să crească dinții” trebuie privite cu prudență
În ultimii ani au apărut mai multe titluri despre terapii care ar permite oamenilor să dezvolte un al treilea set de dinți.
Unele cercetări urmăresc blocarea proteinelor care împiedică formarea dinților suplimentari, în timp ce altele folosesc celule stem și inginerie tisulară.
Sunt strategii diferite:
- reactivarea dezvoltării dentare încearcă să determine organismul să formeze un nou mugure;
- bioingineria construiește celulele și structura în laborator;
- regenerarea țesuturilor urmărește repararea unei părți din dintele existent.
Rezultatele obținute în animale sau în culturi celulare nu pot fi prezentate drept tratamente dovedite la oameni.
Un studiu clinic timpuriu poate verifica mai întâi siguranța, nu eficacitatea. Chiar dacă un tratament determină apariția unui țesut dentar, acesta trebuie să aibă forma, poziția și funcția corecte.
Dinții crescuți în laborator nu vor elimina nevoia de prevenție
Chiar și un dinte biologic ar putea dezvolta:
- carii;
- boală periodontală;
- fisuri;
- uzură;
- infecții;
- traumatisme.
Dacă este alcătuit din țesuturi naturale, va fi expus acelorași bacterii, acizi și forțe ca restul danturii.
Periajul cu pastă cu fluor, curățarea spațiilor interdentare, limitarea gustărilor dulci și controalele rămân necesare.
Până la apariția tratamentelor regenerative, păstrarea dintelui natural este mai predictibilă și mai accesibilă decât înlocuirea lui.
O carie mică tratată devreme necesită o intervenție mai redusă decât una ajunsă la pulpă. Iar boala gingivală depistată înainte de pierderea masivă a osului poate fi controlată mai ușor.
Ce ar putea schimba stomatologia regenerativă
Dacă cercetările vor reuși, cabinetul viitorului ar putea oferi opțiuni care astăzi par imposibile:
- stimularea dintelui să închidă singur o carie mică;
- aplicarea unui strat biologic de smalț;
- regenerarea pulpei după o infecție;
- refacerea ligamentului și a osului pierdute;
- implantarea unui mugure dentar personalizat;
- creșterea unui dinte viu în locul unuia extras.
Un asemenea dinte s-ar integra în maxilar, ar transmite senzațiile de presiune și ar putea reacționa biologic la mediul din jur.
Până atunci, există o diferență mare între o structură dentară obținută în laborator și un dinte uman complet, sigur și funcțional.
Oamenii de știință au demonstrat că pot determina celule umane să producă țesuturi dentare și că pot crește structuri asemănătoare dinților în animale. Următorul pas, mult mai dificil, este transformarea acestor rezultate într-un tratament controlabil, accesibil și sigur pentru pacienți.
