Sari la conținut

OMS recomandă relaxarea restricțiilor pentru călătoriile internaționale

aeroport
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Incident socant in aeroport

OMS recomandă relaxarea restricțiilor pentru călătoriile internaționale.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), varianta Omicron reprezintă 72% din totalul cazurilor de infecții cu virusul SARS-CoV-2, la nivel global.

În săptămâna 10-16 ianuarie, s-au înregistrat 18,7 milioane de cazuri de Covid, o creştere cu 20% faţă de cele şapte zile anterioare dar şi o frânare a curbei ascendente, comparativ cu săptămâna precedentă, când creşterea a fost de 55 %.

OMS recomandă relaxarea restricțiilor pentru călătoriile internaționale

Astfel, pe fondul descendent cazurilor de infecatre cu COVID-19, OMS a oferit noi recomandări. Specialiștii OMS recomandă anularea sau relaxarea restricțiilor de călătorie.

„Nu se recomandă utilizarea unui certificat de vaccinare ca singura condiție posibilă pentru călătoriile internaționale, deoarece nu toți cetățenii au în prezent posibilitatea de a fi vaccinați.

Statele membre ar trebui să ia în considerare o abordare bazată pe risc pentru a facilita călătoriile internaționale: testarea pentru coronavirus sau carantina acolo unde este cazul, în conformitate cu îndrumările OMS, se arată într-un comunicat OMS.

Ținând cont de situațiile epidemiologice, impunerea purtării măștilor, testarea călătorilor și plasarea acestora în carantină pot fi măsuri aplicabile și eficiente. Cu toate acestea, acestea nu trebuie să creeze o povară financiară pentru turiști, susține OMS.

„Comitetul a fost îngrijorat de faptul că țările impun o interdicție completă de călătorie atunci când situația epidemiologică se înrăutățește. În special, OMS a subliniat situația cu răspândirea tulpinii Omicron.

O interdicție completă de călătorie este ineficientă în combaterea răspândirii coronavirusului și poate împiedica schimbul de informații cu privire la infecțiile în curs de dezvoltare”, a transmis comitetul într-un comunicat.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: