Sari la conținut

Care este cea mai sănătoasă pâine? Câtă să consumăm zilnic și care este cea mai potrivită pentru noi

Pâinea este unul dintre alimentele nelipsite de pe mesele oamenilor. Cum o alegem în funcție de stilul nostru de viață, care pâine ni se potrivește?

Pâinea la noi în țară este sfântă, o masă oricât ar fi de îmbelșugată, fără pâine nu e completă. Una dintre cele mai vechi tradiții strămoșești este întâmpinarea unui oaspete cu pâine și sare, un simbol al ospitalității.

Pâinea ideală este cea făcută în casă, unde poți controla ingredientele și adaosul de sare. Este important să avem grijă atunci când cumpărăm pâine, să fie de calitate, nu îmbibată de afânători. Nutriționiștii ne sfătuiesc să alegem pâinea din făină integrală, pâinea albă, cu mult miez și consistență elastică nu este recomandată.

De asemenea, nu este recomandat consumul excesiv, ar trebui să ne limităm la maxim 4 felii de pâine pe zi. Medicii nu încurajează consumul altor produse de panificație, cum ar fi covrigii, covrigeii, turtele sau pateurile pline de margarină care se găsesc, de regulă, la magazinele care vând pâine.

Cum știm care este sortimentul de pâine cel mai bun pentru noi

Pâinea albă: Este făcută din grâu căruia i-a fost înlăturat germenii și tărâțele, reducându-i astfel consistența în fibre, vitamine din clasa B, vitamina E și minerale precum fier, zinc, magneziu și fosfor.

Pâinea din făină integrală: Este făcută prin măcinarea fină a cerealelor integrale, ceea ce îi oferă culoare brună. Pâinea integrală conține mai multe fibre și minerale decât cea albă, dar ambele au un indice glicemic crescut.

Pâinea din cereale integrale: Are o consistență densă, conține mult grâu și semințe ceea ce o face foarte hrănitoare și are un indice glicemic scăzut. Prin prezența întregului bob de grâu  care este alcătuit din tărâțe (stratul exterior), endospermul (amidonul din stratul mijlociu) și germenii (partea interioară bogată în nutrienți, această pâine este ideală pentru consum zilnic. Cerealele integrale aduc un aport de carbohidrați, proteină, grăsimi nesaturate, vitamine și minerale cât și trei tipuri de fibre: solubile, insolubile și amidon rezistent. Dietele bogate în cereale integrale au fost clasate cu rol important în prevenirea cancerului, a diabetului de tip 2, a bolilor cardiovasculare și a obezității. De asemenea, consumarea acestor cereale impiedică sau tratează apariția constipației și a problemelor digestive.

Pâinea din multicereale: Deseori acest tip de pâine conține și o cantitate mare de făină albă, dar chiar și așa, pâinea din multicereale este o alegere mult mai bună comparativ cu cea albă. Nutriționiștii au demonstrat că această pâine are un indice mai scăzut decât produsele clasice și oferă organismului energie cu eliberare treptată.

Pâinea de secară: Acest tip de pâine are o consistență mai densă ca alte produse, deoarece conține mai puțin gluten. Totodată, pâinea de secară nu este lipsită total de gluten, deci nu poate fi adoptată în regimurile „Gluten Free”! Combinația de secară cu cereale integrale este cea mai fericită alegere, fiind cel mai complex amestec de cereale cu beneficii incontestabile pentru organism.

Pâinea cu maia: Are un nivel glicemic scăzut, dar nivelul acidității este ridicat. Pâinea crescută cu maia, nu cu drojdie, nu este foarte bine tolerată de persoanele care suferă de afecțiuni ale stomacului. Ca beneficiu pentru organism, contează foarte mult ce ingrediente se folosesc. De preferat, sunt sortimentele care includ făină de cereale sau făină de secară.

Când mâncăm fără gluten?

Produsele de panificație care au marcajul „Gluten free”, adică acelea care nu conțin gluten au fost foarte căutate în urma unui trend alimentar și sunt făcute dintr-un bob hibrid de grâu și orz. Din păcate pentru cei care au consumat produse fără gluten, acest fapt se pare că nu le-a adus niciun beneficiu. Mai exact, nu le-a afectat organismul în niciun fel. Doctorii în nutriție și boli metabolice atenționează că eliminarea glutenului se face doar în urma diagnosticării cu boala celiacă sau a altor boli asemănătoare.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel