duminică, martie 8, 2026
8.8 C
București

Patru medici din Craiova, ridicați de poliție! Au decontat fictiv peste 700 de şedinţe pentru un tratament

Poliția din Craiova a săltat mai mulți medici care au fraudat bugetul de stat cu peste 285.000 de lei. Cadrele medicale de la o clinică privată sunt acuzate că decontat fictiv peste 700 de şedinţe de litotriţie extracorporală – metodă minim invazivă de tratament pentru litiaza renală – pentru 170 de pacienţi.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 33 şi 51 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals informatic.

poliție
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Cum acționau medicii

”În urma cercetărilor efectuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, s-a stabilit că în perioada ianuarie 2024 – iulie 2024, patru bărbaţi, cadre medicale în cadrul unei clinici medicale din Craiova, ar fi indus în eroare Casa de Asigurări de Sănătate Dolj prin introducerea în sistemul informatic integrat a unor date nereale.

În fapt, aceştia au solicitat decontarea a 704 şedinţe de litotriţie extracorporală cu unde de şoc-ESWL, pentru 170 de pacienţi, existând suspiciunea că aceste servicii medicale au avut un caracter fictiv, fiind produs un prejudiciu insitituţiei publice în valoare totală de 285.120 lei”, au afirmat reprezentanţii IPJ Dolj.

Citeste si…

Potrivit sursei citate de News.ro, cei patru bărbaţi urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru luarea unei măsuri preventive.

 

 

 

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Adevărul despre alimentele „cu conținut mai mic de calorii”

Răcirea orezului, a pastelor și a cartofilor după gătire...

Previziuni astrologice 8–14 martie: Alina Bădic vorbește despre conexiunea cu Puterea Divină

Previziuni astrologice 8–14 martie. Într-o nouă ediție a emisiunii...

Mucenici muntenești. Cătălin Scărlătescu a dezvăluit rețeta SECRETĂ

Mucenici muntenești. În luna martie, tradiționalii mucenici ocupă un...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

FOTO. Accident grav în centrul Capitalei. Ambuteiaje și restricții de circulație

Un accident deosebit de grav s-a produs miercuri după-amiaza...

Pacienții critici din Timișoara primesc tratamente moderne în ATI

Spitalul Victor Babeș Timișoara este inclus în Programul Național...

Citește și