Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Din cuprinsul articolului
O poftă apărută din senin pentru dulciuri, alimente grase sau carbohidrați poate părea doar o schimbare banală de gust.
În unele cazuri, însă, mai ales dacă apare la o persoană care nu avea astfel de obiceiuri, poate fi un semn timpuriu al unei forme mai puțin cunoscute de demență: demența frontotemporală.
Alzheimer’s Society atrage atenția că persoanele cu varianta comportamentală a demenței frontotemporale pot începe să poftească alimente dulci, grase sau bogate în carbohidrați, pot uita bunele maniere la masă și pot pierde controlul asupra cantității de mâncare, alcool sau tutun.
Această schimbare nu înseamnă automat demență. Pofta de dulce poate apărea din multe motive: stres, somn prost, diete restrictive, dezechilibre hormonale, diabet, depresie sau anumite medicamente. Devine însă un semnal de alarmă când apare brusc, se repetă, devine compulsivă și este însoțită de schimbări de personalitate, comportament impulsiv, lipsă de empatie sau probleme de organizare.
Ce este demența frontotemporală
Demența frontotemporală este o formă mai rară de demență, care afectează mai ales lobii frontali și temporali ai creierului. Aceste zone sunt implicate în comportament, personalitate, limbaj, autocontrol, luarea deciziilor și capacitatea de a înțelege situațiile sociale.
Spre deosebire de boala Alzheimer, unde primele semne sunt adesea legate de memorie, demența frontotemporală poate începe cu schimbări de comportament. O persoană poate deveni impulsivă, rece, neatentă la regulile sociale, lipsită de motivație sau poate face lucruri pe care înainte nu le-ar fi făcut.
NHS explică faptul că demența frontotemporală tinde să apară la vârste mai tinere decât alte forme de demență, multe cazuri fiind diagnosticate între 45 și 65 de ani. Tocmai de aceea, semnele pot fi trecute ușor cu vederea sau confundate cu stres, depresie, criză de vârstă, oboseală sau probleme de cuplu.
Cele trei pofte care pot ridica semne de întrebare
Semnalul descris de Alzheimer’s Society se referă mai ales la pofta pentru trei categorii de alimente:
- dulciuri;
- alimente grase;
- carbohidrați.
Asta poate însemna prăjituri, ciocolată, biscuiți, înghețată, produse de patiserie, pâine, paste, cartofi, pizza, fast-food sau gustări foarte calorice. Problema nu este că persoana mănâncă uneori ceva dulce, ci că apare o schimbare clară față de comportamentul anterior.
De exemplu, cineva care nu obișnuia să mănânce dulciuri poate începe să caute zahăr zilnic. O persoană atentă la alimentație poate ajunge să mănânce compulsiv biscuiți, pâine, produse grase sau porții mari, fără să pară conștientă de schimbare.
Uneori, familia observă că persoana ascunde mâncare, mănâncă pe furiș, cere aceleași alimente repetat sau nu mai pare să știe când să se oprească.
De ce apar schimbările alimentare
În demența frontotemporală, zonele creierului care controlează impulsurile, recompensa și comportamentul pot fi afectate. De aceea, persoana poate avea mai puțin autocontrol și poate căuta alimente care oferă satisfacție rapidă, cum sunt cele dulci, grase sau bogate în carbohidrați.
Nu este vorba despre „lipsă de voință”. Dacă schimbarea este provocată de boală, persoana nu mai procesează la fel consecințele și nu își dă seama întotdeauna că mănâncă diferit sau excesiv.
În plus, demența poate modifica percepția gustului și mirosului. Unele persoane încep să prefere gusturi mai intense, mai dulci sau combinații neobișnuite. Altele pierd interesul pentru alimente pe care le-au apreciat ani la rând.
Semnul devine îngrijorător când vine cu alte schimbări
O poftă nouă pentru dulce nu trebuie transformată imediat într-o suspiciune de demență. Devine importantă când apare împreună cu alte modificări.
Semnele care trebuie observate sunt:
- persoana devine mai impulsivă;
- face comentarii nepotrivite sau jignitoare;
- pare mai puțin empatică;
- nu mai ține cont de reguli sociale;
- își pierde interesul pentru activități care îi plăceau;
- devine apatică;
- are comportamente repetitive;
- mănâncă exagerat sau nu se mai poate opri;
- bea mai mult alcool;
- fumează mai mult;
- cheltuie bani impulsiv;
- are probleme la serviciu;
- nu mai poate planifica sau organiza lucruri simple;
- se poartă „altfel”, fără să pară conștientă de schimbare.
Alzheimer’s Society precizează că, în varianta comportamentală a demenței frontotemporale, persoanele afectate nu sunt adesea pe deplin conștiente de simptomele lor. De aceea, primele schimbări sunt observate de cei apropiați, nu de pacient.
Poate fi confundată cu depresia sau stresul
Demența frontotemporală poate fi greu de recunoscut la început. Pentru că memoria poate fi relativ păstrată în primele faze, familia nu se gândește la demență. Schimbările pot fi puse pe seama stresului, depresiei, conflictelor familiale, alcoolului sau unei schimbări de caracter.
O persoană poate părea „mai nepăsătoare”, „mai egoistă”, „mai impulsivă” sau „mai ciudată”. În realitate, aceste modificări pot apărea din cauza afectării creierului.
Și schimbările alimentare pot fi interpretate greșit. Familia poate spune că persoana „nu se mai controlează”, „mănâncă întruna” sau „a devenit dependentă de dulciuri”. Uneori, însă, această lipsă de control poate fi un simptom neurologic.
Nu orice poftă de dulce înseamnă demență
Este important ca mesajul să nu fie dus în zona panicii. Pofta de dulce sau de carbohidrați este frecventă și poate avea cauze mult mai obișnuite.
Poate apărea după nopți nedormite, stres, diete foarte restrictive, mese neregulate, scăderi ale glicemiei, anxietate, depresie, sindrom premenstrual, menopauză sau anumite tratamente. Poate fi legată și de obiceiuri alimentare, de lipsa proteinelor la mese sau de consumul frecvent de alimente ultraprocesate.
Diferența este dată de context. Dacă pofta este izolată și persoana rămâne aceeași, cel mai probabil nu este un semn neurologic. Dacă pofta devine compulsivă și este însoțită de schimbări clare de comportament, merită discutată cu medicul.
De ce familia observă prima
În demența frontotemporală, persoana afectată poate să nu vadă problema. Poate refuza consultul, poate nega schimbările sau poate spune că ceilalți exagerează.
Acest lucru se întâmplă pentru că boala poate afecta chiar zonele creierului implicate în autocontrol și conștientizarea propriului comportament. De aceea, relatarea familiei este foarte importantă la consult.
NHS arată că, pentru diagnostic, este util ca medicul să primească informații de la cineva care cunoaște bine persoana, mai ales pentru că pacientul poate să nu fie conștient de modificările de comportament.
Familia poate nota când au început schimbările, cât de des apar, ce s-a modificat la alimentație, comportament, bani, muncă, relații și igienă personală.
Când trebuie mers la medic
Un consult este recomandat dacă o persoană are o schimbare bruscă sau progresivă a comportamentului alimentar, mai ales dacă apare după 40-50 de ani și nu are o explicație clară.
Semnele care ar trebui discutate cu medicul sunt:
- poftă nouă și compulsivă pentru dulciuri;
- supraalimentare;
- pierderea controlului la masă;
- mâncat pe ascuns;
- schimbări mari de preferințe alimentare;
- consum crescut de alcool;
- impulsivitate;
- comentarii nepotrivite;
- apatie;
- lipsă de empatie;
- probleme la serviciu;
- dificultăți de planificare;
- comportamente repetitive;
- schimbări de personalitate observate de familie.
Primul pas poate fi medicul de familie, care poate recomanda analize pentru cauze tratabile și, dacă este cazul, trimitere către neurolog, psihiatru, neuropsiholog sau clinică de memorie.
Ce investigații pot fi necesare
Nu există un singur test care să confirme imediat demența frontotemporală. Diagnosticul se bazează pe discuția cu pacientul și familia, evaluarea comportamentului, teste cognitive, analize de sânge și imagistică cerebrală.
Pot fi recomandate RMN, CT sau PET cerebral, în funcție de caz. Analizele de sânge pot ajuta la excluderea unor probleme care pot imita simptome cognitive sau de comportament: tulburări tiroidiene, deficit de vitamina B12, infecții, dezechilibre metabolice, probleme hepatice sau renale.
Evaluarea neuropsihologică poate arăta dacă există probleme de planificare, atenție, autocontrol, limbaj sau flexibilitate mentală.
Ce pot face apropiații
Dacă observi astfel de schimbări la cineva apropiat, evită acuzațiile. Persoana poate să nu își dea seama că s-a schimbat, iar reproșurile pot duce la conflict.
Mai util este să notezi concret ce se întâmplă: „în ultimele luni mănâncă zilnic dulciuri, deși înainte nu făcea asta”, „nu se mai oprește din mâncat”, „a început să facă remarci jignitoare”, „nu mai respectă regulile sociale”, „a devenit dezorganizată la bani”.
Aceste detalii sunt mai valoroase pentru medic decât o formulare generală de tipul „s-a schimbat”.
Dacă persoana refuză consultul, poți începe printr-o discuție cu medicul de familie sau printr-o programare pentru simptome aparent mai neutre: somn, apetit, schimbări de dispoziție, oboseală sau controlul analizelor.
Concluzie
Pofta bruscă pentru dulciuri, alimente grase sau carbohidrați poate fi, în unele cazuri, un semn timpuriu al demenței frontotemporale, mai ales când apare împreună cu impulsivitate, supraalimentare, pierderea autocontrolului și schimbări de personalitate.
Nu orice poftă alimentară înseamnă demență. Dar o schimbare clară, progresivă și greu de controlat, observată de familie, merită verificată medical.
În demența frontotemporală, memoria poate rămâne relativ bună la început, iar primele semne pot fi comportamentale: persoana mănâncă altfel, vorbește altfel, reacționează altfel și nu pare să își dea seama că ceva s-a schimbat. Tocmai de aceea, familia are un rol important în recunoașterea timpurie a problemei.
