Sari la conținut

Populația trebuie să fie pregătită! Anunț de ultimă oră a lui Raed Arafat. Ce crede șeful DSU că ne așteaptă în următoarele săptămâni

Ce crede Raed Arafat că se va întâmpla în următoarele două săptămâni în România. Șeful DSU a explicat detaliat într-un interviu acordat RFI.

Starea de urgență va fi prelungită în România pentru că hopul încă nu a fost trecut, o spune la RFI șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. El estimează că în următoarele două săptămâni ar putea apărea situații mai serioase decât cele de până acum.

”Noi încă ne pregătim, încă luăm măsuri, încă suntem în luptă cu acest virus. Încercăm să limităm cât de mult posibil răspândirea, încercăm să limităm transmiterea exponențială care să ducă la apariția unor situații grave cum au apărut în alte țări. Adică, încercăm să menținem situația într-o evoluție cât mai controlată, dar acest lucru nu poate să fie realizat anulând sau oprind starea de urgență. Va trebui să continue starea de urgență; în cadrul ei s-au luat anumite măsuri și, bineînțeles, aici, în continuare spunem că rolul nu este numai al nostru, al statului, al autorităților statului, al instituțiilor statului, rolul major îl are și populația. Deci, dacă înțelege populație măsurile care se iau, indiferent de cât de greu le suportă, aceste măsuri, în final, sunt în interesul lor şi sunt în interesul comunității.”

Ce crede Raed Arafat despre modul în care românii reacționează?

”Eu aș zice că populația, în mare, înțelege. Există elemente care nu respectă și unde se iau măsuri împotriva lor și, de multe ori, chiar aflăm despre ei de la restul populației, care văd și imediat anunță că ceva nu e în ordine și că nu se respectă regulile.”

Ce crede Raed Arafat că se va întâmpla în următoarea perioadă

Nu sunt dintre fanii speculațiilor și să spun la un moment că uite, atunci o să fie așa sau aşa… Noi știm că este posibil să fie vârful, în cursul lunii aprilie către sfârșit, dar aceste lucruri, bineînțeles, pot să se schimbe, pot să se modifice și nici nu vin să dau cifre la acest moment. Eu zic că urmează să vedem evoluția, în următoarele zile. Numărul cazurilor dacă crește mai mult, numărul cazurilor critice dacă crește mai mult, ca să ne dăm seama către unde ne îndreptăm. Dar cu certitudine, deci luna care vine este o lună foarte importantă, este posibil să ne cofruntăm cu situații mai serioase decât situațiile cu care ne-am confruntat până acum.

Șeful DSU e de părere că România va face față situației, mai ales că au fost suplimentate echipamentele medicale. Marile consorții au făcut donații importante, iar șeful DSU mizează pe faptul că populația și cadrele medicale vor reuși să depășească această criză sanitară.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel