Sari la conținut

Prăjitura care te ajută să găsești lucrurile pierdute. Cum este posibil?

Prăjitura aceasta este un mister. Pe numele său adevărat Fanuropita, acest dulce cu origini grecești este dedicat unui sfânt care te ghida spre ceea ce doreai să afli.

Prăjitura Fanuropita este de post și se aducea ofrandă Sfântului Mucenic Fanurie pentru găsirea lucrurilor pierdute.

Numele sfântului semnifică ”cel ce arată”, fiind astfel un dezvăluitor. Sfântul mijlocește și pentru găsirea drumului în viață, a unui soț sau soții, a păcii sufletești sau a unei persoane dragi, potrivit basilica.ro.

Potrivit tradiției, Sfântul Fanurie a trăit și a fost martirizat în insula grecească Rodos. În secolul al XIV-lea, în timpul unor lucrări la fortăreața din insulă, au fost descoperite ruinele unei biserici. Aici a fost găsită icoana sfântului și 12 scene din martiriul său. Sfintele sale moaște au fost descoperite de niște păstori, câțiva ani mai târziu, într-o peșteră.

De ce se face această prăjitură?

Explicația acestei practici o găsim în viața sfântului. Când acesta a fost martirizat, fiind acuzat pe nedrept că dorește să ia locul unui împărat, a cerut voie să își facă ultima rugăciune.

Sfântul Fanurie s-a rugat ca orice persoană care va face „o turtă cu ulei și zahăr sau o plăcintă și o va da săracilor, să fie ascultat în orice durere va avea”.

De asemenea, sfântul s-a rugat ca această jertfă să fie și pentru iertarea păcatelor mamei sale, care murise păgână. Dumnezeu a răspuns rugăciunii sale și l-a încredințat că oricine îl va chema pe sfânt în ajutor, va fi ascultat de El.

Rețeta acestei prăjituri miraculoase și legenda integrală sunt AICI.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel