Sari la conținut

Primarul unui oraș oferă bani locuitorilor pentru plata facturilor. Suma îi tentează pe mulți să se mute acolo

Se dau bani pentru plata facturilor. Așa că, dacă dorești să schimbi puțin peisajul, află că există o serie de orașe în lume care ți se oferă bani pentru a te muta acolo.

Acesta este și cazul unui oraș din Italia, unde primarul le oferă cetățenilor bani pentru plata facturilor, dar îi invită și pe străini să locuiască aici. Iată despre ce oraș superb este vorba.

Ce primar le oferă locuitorilor bani pentru plata facturilor

Din păcate, în ultima vreme, prețurile au explodat, dar salariile continuă să fie aceleași. Oamenilor le este din ce în ce mai greu să se descurce, iar mulți dintre ei apelează chiar și la soluții radicale pentru a își ușura viața. Dar primarul dintr-un oraș din Italia caută să îi ajute pe concetățenii săi, ba mai mult, chiar şi pe străinii care aleg să se mute în această zonă.

Este vorba despre superbul oraș stațiune din nord-vestul Italiei, pe țărmul Mediteranei, la poalele Apeninilor Ligurici, Portofino. Cei care locuiesc aici pot primi din partea municipalității 400 de euro pentru plata facturilor la energie electrică. Dar primarul are în minte și o altă idee, nu pentru a-i sprijini pe rezidenți, ci pentru a spori numărul lor. Așadar, străinii care vor să se mute în satul liguric frecventat de multe VIP-uri pot beneficia și ei de acești bani.

Portofino, conform datelor Istat din 2017, are 416 locuitori. Iar o contribuție de 300-400 de euro, potențial destinată pentru aproximativ 150 de persoane, reprezintă totuși un angajament financiar considerabil. Cei 70.000 de euro necesari, administrația i-a obținut din anularea unui concert care era deja programat.

„Am ales să anulăm un concert, răbdare. Dar în acest fel avem șansa de a acorda un bonus de 300/400 de euro pentru utilitățile casnice tuturor locuitorilor (…)

Vrem să atragem noi locuitori care să lucreze și să locuiască în sat (..) așa că vom lansa o licitație între decembrie și ianuarie pentru a-i stimula pe cei care doresc să se stabilească aici.”, a spus Matteo Viacava, primarul din Portofino, în cadrul emisiunii unei emisiuni TV italiene.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel