Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Din cuprinsul articolului
Demența este definită în DSM-5 ca tulburare neurocognitivă majoră și implică declinul semnificativ în cel puțin unul dintre cele șase domenii cognitive: atenție complexă, funcție executivă, învățare și memorie, limbaj, abilități perceptual-motorii și cogniție socială.
Spre deosebire de DSM-IV, noile criterii recunosc forme de demență în care memoria nu este primul element afectat, ceea ce permite diagnosticarea mai precoce a unor boli precum demența frontotemporală sau demența cu corpi Lewy.
Schimbarea adusă de DSM-5: din „demență” în „tulburare neurocognitivă majoră”
În 2013, Asociația Americană de Psihiatrie a publicat ediția a cincea a Manualului Diagnostic și Statistic (DSM-5), care a redenumit demența ca „tulburare neurocognitivă majoră”. Conform unei sinteze publicate în American Journal of Psychiatry, schimbarea nu este doar terminologică. Noua clasificare introduce și conceptul de „tulburare neurocognitivă minoră”, care corespunde aproximativ cu deficitul cognitiv ușor (MCI) din literatura medicală. Cele două forme există pe un spectrum, ceea ce permite diagnosticarea pacienților în stadii mai precoce, când intervențiile pot fi mai eficiente.
Diferența esențială între tulburarea neurocognitivă majoră și cea minoră este impactul asupra activităților cotidiene. În forma majoră, declinul cognitiv interferează cu autonomia (gestionarea finanțelor, administrarea medicației, planificarea meselor). În forma minoră, persoana încă se descurcă, dar are nevoie de mai mult timp și efort pentru sarcinile complexe.
Cele 6 domenii cognitive evaluate
DSM-5 a redefinit deficitele cognitive prin șase domenii distincte, conform analizei din Journal of the American Academy of Psychiatry and the Law. Aceste domenii sunt: atenția complexă, funcția executivă, învățarea și memoria, limbajul, abilitățile perceptual-motorii și cogniția socială. Diagnosticul de tulburare neurocognitivă majoră se pune dacă există declin semnificativ în cel puțin unul dintre aceste domenii, asociat cu pierderea autonomiei.
1. Atenția complexă
Capacitatea de a menține atenția pe o sarcină, de a împărți atenția între mai multe activități simultan și de a procesa informații în viteză. Semnele incipiente includ dificultatea de a urmări o conversație în zgomot de fond, imposibilitatea de a face mai multe lucruri deodată (gătit și ascultat radio), nevoia de a reveni la aceeași sarcină pentru că persoana s-a „rătăcit” mental.
2. Funcția executivă
Capacitatea de a planifica, de a lua decizii, de a rezolva probleme, de a-și inhiba impulsurile, de a se adapta la schimbări. Semnele incipiente includ dificultatea de a urma o rețetă cu mai mulți pași, abandonarea proiectelor pe parcurs, decizii nepotrivite (financiare, sociale), reducerea inițiativei, dependența crescută de listele scrise.
3. Învățarea și memoria
Capacitatea de a reține informații noi pe termen scurt și lung. Semnele incipiente includ repetarea acelorași întrebări la interval de minute, uitarea conversațiilor recente, dificultatea de a-și aminti unde a pus obiectele, pierderea drumului în locuri obișnuite. Acesta este domeniul afectat tipic primul în boala Alzheimer, dar nu și în demența frontotemporală sau în demența vasculară.
4. Limbajul
Capacitatea de a vorbi, înțelege, scrie și citi. Semnele incipiente includ dificultatea de a găsi cuvinte, înlocuirea cuvintelor exacte cu substitute imprecise („chestia aia”), repetiții, propoziții incomplete, dificultatea de a urmări un text scris, întreruperea conversației pentru că persoana nu mai ține minte ce voia să spună.
5. Abilitățile perceptual-motorii
Capacitatea de a interpreta informații vizuale și de a coordona mișcările cu percepția. Semnele incipiente includ dificultatea de a parca mașina, de a estima distanțele, de a folosi obiecte familiare (telecomandă, mașină de spălat), de a se orienta în clădiri cu coridoare similare. Aceste deficite sunt frecvente în demența cu corpi Lewy și pot preceda alte simptome.
6. Cogniția socială
Capacitatea de a recunoaște emoțiile altora, de a respecta normele sociale, de a-și înțelege propriul comportament în context social. Acest domeniu este afectat caracteristic în demența frontotemporală. Semnele incipiente includ comentarii nepotrivite, lipsa empatiei, comportament impulsiv, încălcarea regulilor sociale (de exemplu, intrarea în spațiul personal al altora, comentarii inadecvate despre aspectul fizic).
Care apar primele – depinde de tipul de demență
Conform unei sinteze publicate în StatPearls, primul domeniu afectat depinde de cauza demenței. În boala Alzheimer, învățarea și memoria sunt afectate primele, urmate de funcția executivă și de limbaj. În demența vasculară, funcția executivă și viteza de procesare sunt frecvent primele afectate, în timp ce memoria poate fi relativ păstrată. În demența cu corpi Lewy, abilitățile perceptual-motorii și fluctuațiile atenției apar timpuriu, alături de halucinații vizuale și parkinsonism.
În demența frontotemporală, cogniția socială și funcția executivă sunt afectate primele, iar memoria poate rămâne relativ intactă pentru ani de zile. Această variabilitate explică de ce DSM-5 a decis să abandoneze criteriul obligatoriu al deficitului de memorie pentru diagnosticul de tulburare neurocognitivă majoră, conform analizei publicate în Nature Reviews Neurology. În DSM-IV, memoria trebuia să fie afectată; în DSM-5, declinul semnificativ în orice domeniu este suficient pentru diagnostic.
Cum se evaluează cele 6 domenii
Evaluarea domeniilor cognitive folosește teste neuropsihologice standardizate. Atenția complexă se evaluează prin teste precum Digit Span (recitarea unei serii de cifre înainte și înapoi) și Trail Making Test partea A. Funcția executivă se evaluează prin Trail Making Test partea B, Wisconsin Card Sorting Test, fluență verbală categorială. Memoria se evaluează prin teste de memorare a unor liste de cuvinte sau a unor pasaje narative.
Limbajul se evaluează prin Boston Naming Test (denumirea obiectelor din imagini), prin teste de comprehensiune și prin probe de fluență verbală fonemică. Abilitățile perceptual-motorii se evaluează prin teste de copiere a figurilor (Rey-Osterrieth Complex Figure) și prin Testul Ceasului. Cogniția socială se evaluează prin teste de recunoaștere a emoțiilor faciale și prin Teoria Minții.
Algoritmi de diagnostic și progresia spre demență
O analiză publicată în Alzheimer’s Research & Therapy a evaluat un algoritm de cercetare pentru diagnosticul tulburărilor neurocognitive DSM-5 într-o cohortă populațională de 1.644 de adulți cu vârste între 72 și 78 de ani. Algoritmul a clasificat corect tulburarea neurocognitivă majoră în 95% din cazuri, comparativ cu diagnosticul expert. Folosirea criteriilor DSM-5 a condus la o creștere de 127% a numărului de diagnostice de demență, comparativ cu DSM-IV. Cazurile suplimentare au avut deficite mai puțin severe la nivelul memoriei și al limbajului.
Această observație este importantă pentru sistemele de sănătate, deoarece sugerează că sub criteriile DSM-IV, multe cazuri de demență erau probabil sub-diagnosticate. Diagnosticarea precoce permite începerea timpurie a tratamentului medical (inhibitori de colinesterază, memantină pentru Alzheimer), planificarea juridică și financiară, și intervenții pentru reducerea progresiei (controlul factorilor de risc cardiovascular, alimentație de tip mediteraneean, activitate fizică, antrenament cognitiv).
Diferența dintre îmbătrânirea normală și debutul demenței
Conform analizei publicate de OptoCeutics, îmbătrânirea normală produce, ea însăși, modificări în cele șase domenii cognitive. Persoanele de peste 65 de ani au tipic o ușoară încetinire a vitezei de procesare, dificultate ocazională la găsirea cuvintelor și nevoie de mai mult timp pentru a învăța lucruri noi. Diferența între îmbătrânirea normală și debutul unei tulburări neurocognitive este intensitatea, persistența și impactul asupra autonomiei.
În îmbătrânirea normală, persoana poate uita un nume, dar își amintește ulterior. În demență, informația nu mai poate fi recuperată ușor și aceleași întrebări sunt repetate. În îmbătrânirea normală, persoana se poate concentra mai greu într-un mediu zgomotos, dar reușește să termine sarcina. În demență, sarcina este abandonată sau executată incorect.
Când se cere o evaluare specializată
Evaluarea pentru tulburare neurocognitivă este indicată atunci când persoana sau familia observă schimbări persistente în cel puțin un domeniu cognitiv pe o perioadă de minimum 6 luni. Semnalele de alarmă includ pierderea frecventă a obiectelor, repetarea acelorași întrebări, dezorientarea în locuri cunoscute, dificultăți la gestionarea finanțelor sau a medicației, schimbări de personalitate, retragere socială și pierderea inițiativei.
Primul pas este consultul la medicul de familie, care poate face un screening cognitiv inițial cu instrumente precum Mini-Mental State Examination (MMSE) sau Montreal Cognitive Assessment (MoCA). În funcție de rezultate, pacientul este îndrumat la neurolog, geriatru sau psihiatru pentru evaluare aprofundată, neuroimagistică (RMN cerebral) și, în cazuri specifice, biomarkeri din sânge sau lichid cefalorahidian.
