Sari la conținut

Profesorul Ciurea: „Trebuie să mâncăm mâncare românească”

dr. Vlad Ciurea
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Neurochirurgul Vlad Ciurea, despre canicula

Profesorul Vlad Ciurea spune că, pentru a ne păstra creierul în formă, trebuie să mâncăm mâncare românească, cât mai curată.

„Am primit 6 mari săgeți. Prima săgeată a fost pandemia, a doua săgeată – discuțiile interminabile pe toată planeta în legătură cu vaccinarea. A venit seceta, de care văd că am uitat, au venit scumpirile. A venit războiul din Ucraina și al șaselea acum – amenințarea cu arma nucleară. Toate se duc ca niște săgeți în creierul nostru. De aceea oamenii nu mai au nici somn, au coșmaruri”, a spus Vlad Ciurea, luni, la Antena 3 CNN.

Întrebat ce putem face pentru creierul nostru, pentru a-l păstra sănătos, profesorul Alexandru Vlad Ciurea a spus că există alimente care ne pot ajuta.

Alimente bune pentru creier

„Avem alimente foarte, foarte sănătoase românești. Trebuie să mâncăm mâncare cât mai româneascâ, mai curată, cât mai de aici”, a avertizat medicul.

Profesorul Vlad Ciurea a dezvăluit în cadrul unui emisiuni care este cea mai bună carne pentru creier.

Neurochirurgul spune că este vorba despre carnea de curcan, un aliment extrem de sănătos. De reținut este că și peștele este la fel de important.

Cea mai bună muzică pentru creier

„Dacă România este undeva cunoscută în lume, este datorită muzicii. În 1938, la New York, muzica românească a captat lumea. Unchiul meu a fost acolo și mi-a spus. Nu avea importanță ce făcea România în petrol, în grâne, lumea a venit la muzică. I-a atras pe toți. În 2000, a fost o expoziție, din partea României am fost invitat ca neurochirurg. M-am dus la prezentare, cuvinte frumoase, discursuri. Seara, eram cu toții și a fost muzică. Ce melodie a ridicat sala în picioare? Ciocârlia! Înțelegeți?”, a zis Vlad Ciurea în cadrul podcastului lui Damian Drăghici.

„Cea mai mare activitate a creierului la persoanele adulte este la muzica lui Mozart. Probabil, românii reacționează la muzica dumneavoastră”, i-a spus Vlad Ciurea lui Damian Drăghici.

„În Danemarca, când am stat șase luni, a venit domnul Gheorghe Zamfir. A cântat în fața unui stadion, mie mi-au dat lacrimile. M-am întors la rădăcini”, a mai zis Vlad Ciurea.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel