Din cuprinsul articolului
Un nou program de sprijin pentru copiii internați în Terapie Intensivă și familiile lor a fost lansat astăzi, 4 septembrie 2026, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie S. Curie” din Capitală.
Proiectul se numește „UȘI ATI” și este realizat de Asociația M.A.M.E. în parteneriat cu Asociația C.O.M.P.A.S., cu sprijinul Spitalului „Marie Curie”. Programul pornește de la o problemă cu care se confruntă frecvent familiile copiilor internați în ATI: părinții primesc sprijin medical pentru copil, dar pot avea nevoie de ajutor pentru a înțelege ce urmează, cum pot gestiona perioada de internare și ce se întâmplă după externare, potrivit romaniapozitiva.ro
”Când un copil ajunge în Terapie Intensivă, familia intră în stare de șoc, fiind copleșită de frică și incertitudine. Prin proiectul ”UȘI ATI”, ne dorim ca acești părinți să nu mai fie singuri, ci ghidați pas cu pas de specialiști, iar cei mici să beneficieze din timp de recuperare. Pentru Asociația M.A.M.E., acest parteneriat este începutul unui model integrat de suport, pe care ne dorim să îl vedem preluat în cât mai multe spitale din țară” – Maria Culescu, președinte fondator Asociația M.A.M.E
Trei specialiști vor sprijini copiii și familiile

În cadrul proiectului, familiile vor avea acces la trei tipuri de specialiști: un navigator de pacienți, un kinetoterapeut și un psihoterapeut.
”În locul în care lucrăm zilnic, eu și colegii mei, în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă pediatrică a Spitalului ”Marie Curie”, fiecare minut și fiecare decizie medicală contează. Pentru noi, medici și asistenți, prioritatea este să salvăm viața copilului, dar pentru familia celui mic există, în același timp, foarte multă teamă și incertitudine și de multe ori, foarte multe întrebări. De aceea, proiectul de navigare ”Uși ATI” pe care îl dezvoltăm aici vine să facă legătura între actul medical și nevoia familiei de înțelege ce se întâmplă, ce urmează și unde poate găsi sprijin. Pentru că, într-un moment atât de greu, este important ca familia să nu se simtă singură.”- Dr. Radu Tăbăcaru, șef Secție ATI, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie”
Navigatorul va discuta cu părinții, îi va ajuta să înțeleagă pașii următori și va identifica nevoile care nu țin direct de tratamentul medical. De asemenea, acesta poate facilita accesul la resurse și servicii, inclusiv după externarea copilului.
Kinetoterapeutul se va ocupa de copiii care au petrecut perioade lungi în Terapie Intensivă și care și-au pierdut din mobilitate și masă musculară. Recuperarea va urmări recâștigarea treptată a forței fizice.
Psihoterapeutul va oferi sprijin copiilor, familiilor și personalului medical. Scopul este gestionarea impactului emoțional al unei perioade petrecute în ATI.
„Familia nu trebuie să se simtă singură”
Dr. Radu Tăbăcaru, șeful Secției ATI de la Spitalul „Marie Curie”, spune că pentru medici prioritatea este salvarea vieții copilului, în timp ce familia se confruntă cu teamă, incertitudine și numeroase întrebări.
Potrivit medicului, proiectul are rolul de a face legătura dintre actul medical și nevoia familiei de a înțelege ce se întâmplă, ce urmează și unde poate găsi sprijin.
Cât va dura proiectul
În prima etapă, „UȘI ATI” va fi implementat timp de șase luni. Costurile celor trei specialiști vor fi suportate de Asociația M.A.M.E. și Asociația C.O.M.P.A.S.
La finalul perioadei, datele colectate vor fi folosite pentru dezvoltarea unui model de sprijin care să poată fi îmbunătățit și, ulterior, implementat și în alte spitale din România.
Inițiatorii proiectului spun că obiectivul este ca familiile copiilor internați în ATI să primească sprijin și orientare într-o perioadă în care incertitudinea și stresul sunt foarte mari.
Proiectul este implementat în baza unui protocol de colaborare semnat de reprezentanții celor două asociații și de Dr. Radu Tăbăcaru, șeful Secției ATI a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie”.



