marți, august 18, 2026
32.9 C
București

Psihiatrii recomandă să nu faci acest lucru imediat după ce te trezești. Îți poate afecta creierul

Pentru mulți, primul gest după ce deschid ochii este să ia telefonul în mână. Verifică mesajele, citesc știrile sau intră pe rețelele sociale. Psihiatrii avertizează însă că acest obicei poate influența negativ funcționarea creierului încă din primele minute ale zilei.

Tot mai mulți specialiști recomandă să amâni folosirea telefonului timp de cel puțin 10 până la 30 de minute după trezire. Potrivit cercetătorilor, această schimbare simplă poate reduce nivelul de stres și poate îmbunătăți concentrarea pe parcursul zilei.

Ce se întâmplă în creier când verifici telefonul imediat după trezire

creier- telefon
Sursă foto: pronews.gr

Primele minute după trezire sunt importante pentru creier, care trece treptat de la starea de somn la cea de alertă. Dacă începi ziua citind notificări, e mailuri sau știri negative, creierul este expus imediat la un flux mare de informații. Potrivit specialiștilor citați de BBC Science Focus, acest lucru poate crește nivelul de stres și poate afecta capacitatea de concentrare.

Un studiu realizat de cercetători de la Flinders University din Australia arată că obiceiul de a verifica telefonul imediat după trezire este asociat cu un nivel mai ridicat de anxietate și cu o stare psihică mai puțin bună pe parcursul zilei.

Cum ar trebui să îți începi dimineața

Specialiștii recomandă câteva obiceiuri simple care susțin sănătatea creierului:

Citeste si…

• bea un pahar cu apă după trezire;

• expune te câteva minute la lumina naturală;

• fă puțină mișcare sau exerciții de întindere;

• ia un mic dejun echilibrat;

• stabilește principalele obiective ale zilei înainte de a deschide telefonul.

Aceste obiceiuri contribuie la reglarea ritmului circadian, la creșterea nivelului de energie și la o mai bună concentrare.

De ce recomandă psihiatrii să amâni folosirea telefonului

Medicii spun că, atunci când îți începi ziua cu telefonul, reacționezi imediat la solicitările altora. Mesajele, notificările și fluxurile de știri îți captează atenția înainte să ai timp să îți stabilești propriile priorități. În timp, acest obicei poate favoriza stresul și senzația de suprasolicitare.

Citeste si…

Psihiatrii recomandă ca primele minute ale dimineții să fie dedicate unor activități care ajută organismul să se trezească în mod natural.

Cât timp este bine să eviți telefonul

Psihiatrii spun că nu este necesar să renunți complet la telefon dimineața. Este suficient să amâni verificarea lui cu 10 până la 30 de minute.

Acest interval îi oferă creierului timp să treacă natural din starea de somn în cea de activitate, fără să fie suprasolicitat de notificări și informații.

Potrivit specialiștilor, un început de zi mai liniștit poate contribui la reducerea stresului, la o capacitate mai bună de concentrare și la o stare psihică mai echilibrată pe parcursul întregii zile, potrivit sciencefocus.com

Citeste si…

 

 

Maria Mocanu
Maria Mocanuhttps://www.doctorulzilei.ro/author/maria/
Sunt Maria Mocanu, absolventă de Psihologie, cu experiență solidă în jurnalism și comunicare. Am început activitatea în presă în 2011, lucrând pentru EvzMonden, InfoActual, AnimalZoo, EVZ și Doctorul Zilei. De peste 15 ani activez în media, unde am publicat numeroase articole online, inclusiv materiale cu tematică medicală și analize ale evenimentelor curente.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Horoscop 19 august 2026. Ziua în care se schimbă planurile pentru mai multe zodii

Horoscopul zilei de miercuri, 19 august 2026, vine cu...

Substanța care a dus la o explozie a intoxicațiilor. Cazurile au crescut alarmant

Cercetătorii avertizează asupra unor efecte grave, de la convulsii...

Un simplu test de sânge ar putea depista mai devreme bolile ficatului. Ce au descoperit cercetătorii

Bolile ficatului pot evolua mult timp fără simptome evidente....
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Ozempic ar putea influența riscul de AVC: iată cum

Medicamentele din categoria GLP-1, folosite în special pentru tratamentul...

Citește și