sâmbătă, octombrie 17, 2026
7.1 C
București

Radioterapia din România intră într-o nouă etapă. Acceleratoare de ultimă generație și diagnostic mai precis pentru pacienții oncologici, în centrele Amethyst

Amethyst Radiotherapy a investit 8 milioane de euro în acceleratoare liniare Elekta, CT și RMN moderne pentru tratamente oncologice mai precise.

Amethyst Radiotherapy a finalizat un program de investiții în valoare de 8 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii medicale din România. Rețeaua a înlocuit echipamente importante de radioterapie, a extins capacitatea de tratament și a introdus tehnologii moderne de diagnostic prin CT și RMN în centrele sale.

Citeste si…

Investițiile urmăresc creșterea preciziei tratamentelor oncologice și dezvoltarea unui parcurs medical integrat pentru pacienți, de la diagnostic până la tratament și monitorizare.

Rețeaua Amethyst operează șase centre în România, în București, Cluj, Alba Iulia, Timișoara, Satu Mare și Piatra Neamț, unde tratează anual peste 30.000 de pacienți oncologici și efectuează peste 350.000 de tratamente, dintre care aproximativ 200.000 sunt ședințe de radioterapie.

Două acceleratoare liniare noi în centrul Amethyst București

Una dintre cele mai importante componente ale investiției a fost modernizarea centrului Amethyst București, unde cele două acceleratoare liniare pentru radioterapie au fost înlocuite integral cu echipamente de ultimă generație produse de Elekta.

Noile sisteme permit administrarea tratamentelor cu o precizie mai mare, datorită tehnologiilor avansate de modelare a fasciculului de radiații, verificării imagistice a poziției tumorii și monitorizării mișcărilor pacientului în timpul procedurii.

Citeste si…

Prin aceste tehnologii, medicii pot proteja mai bine țesuturile sănătoase din jurul tumorii, iar durata unor ședințe de tratament poate fi redusă. În funcție de tipul și localizarea cancerului, noile echipamente pot contribui și la diminuarea riscului anumitor efecte adverse.

Acceleratoarele sunt integrate și cu sistemul C-RAD, care urmărește în timp real poziția pacientului pe durata tratamentului, contribuind la administrarea cât mai exactă a dozei de radiații.

Capacitate extinsă de radioterapie la Alba Iulia

Investiția a inclus și instalarea celui de-al doilea accelerator liniar în centrul Amethyst Alba Iulia. Extinderea vine ca răspuns la creșterea numărului de pacienți care au nevoie de tratament oncologic.

Citeste si…

Potrivit reprezentanților rețelei, existența mai multor echipamente compatibile permite o flexibilitate mai mare în organizarea tratamentelor și reduce riscul întreruperilor atunci când un pacient are nevoie să continue terapia pe un alt accelerator.

„Odată cu instalarea celor două acceleratoare liniare de ultimă generație, dispunem în rețeaua Amethyst de trei acceleratoare «beam-matched», configurate să funcționeze după parametri de tratament compatibili. Astfel, atunci când este necesar, putem transfera tratamentul pe un alt echipament compatibil, reducând riscul unor întreruperi și oferind pacienților siguranța că își pot urma ședințele de tratament conform planului”, a declarat Dr. Marius Poroșchianu, Director Medical Amethyst Otopeni.

Citeste si…

Diagnostic oncologic modern prin CT și RMN

Programul de investiții a vizat și modernizarea infrastructurii de diagnostic. Centrele Amethyst au fost dotate cu tehnologie Siemens pentru tomografie computerizată, iar în anumite locații și cu echipamente de imagistică prin rezonanță magnetică (RMN).

Investițiile permit o evaluare mai precisă a pacienților și susțin dezvoltarea unui traseu medical complet, în care diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pot fi realizate în cadrul aceleiași rețele.

Pacienții oncologici pot beneficia de servicii integrate care includ investigații de diagnostic, chimioterapie, radioterapie și monitorizare periodică, cu tratamente decontate prin CNAS.

Tratamentul oncologic, susținut de servicii de suport

Pe lângă terapiile medicale, parcursul pacienților este completat prin servicii de suport, precum consiliere psihologică, nutriție și terapia durerii.

„Extinderea rețelei la șase centre, modernizarea centrului din București și integrarea serviciilor de radioterapie, chimioterapie și diagnostic reflectă ritmul susținut al investițiilor Amethyst în România. Rămânem consecvenți angajamentului de a oferi tehnologie și expertiză medicală la cel mai înalt nivel, astfel încât pacienții să se simtă în siguranță și susținuți pe întreg parcursul tratamentului. În prezent, pacienții oncologici pot beneficia, în cadrul Amethyst, de toate serviciile esențiale, de la diagnostic și tratament până la monitorizare, în același loc”, a declarat Dr. Ciprian Casian, CEO Amethyst România.

Amethyst Radiotherapy, rețea de radioterapie și diagnostic oncologic

Amethyst Radiotherapy face parte din Grupul Amethyst-Stingray, una dintre cele mai mari rețele europene specializate în radioterapie, cu peste 33 de clinici la nivel internațional.

În România, compania operează șase centre de excelență și oferă servicii integrate de radioterapie, chimioterapie și diagnostic oncologic, folosind acceleratoare liniare moderne și echipamente de imagistică de ultimă generație.

Investiția de 8 milioane de euro marchează una dintre cele mai importante modernizări recente din infrastructura privată de oncologie din România. Prin echipamente mai performante și integrarea serviciilor medicale, obiectivul este ca pacienții să aibă acces la diagnostice mai precise și tratamente adaptate nevoilor lor, într-un singur parcurs medical.

Alecu Carmen
Alecu Carmenhttps://www.doctorulzilei.ro/author/carmen-alecu/
Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Toamna îți poate da peste cap somnul. Sfatul neurologului pentru nopți liniștite

Zile mai scurte, dimineți mai întunecate, iar rutina de...

Simptomele femeilor, puse pe seama stresului. Ce au descoperit cercetătorii despre bolile autoimune

Femeile cu boli autoimune au raportat mai frecvent decât...

De ce să nu renunți complet la slănină. Ce trebuie să știi despre grăsimile pe care le consumi

În sezonul rece, alimentația variată poate contribui la aportul...

Vești proaste pentru români! Scumpiri uriașe la chirii și carburanți. Ce arată cele mai noi date despre inflație

Românii resimt în continuare presiunea scumpirilor. Cele mai noi...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Cancerul și gradul de handicap: greșeala pe care pacienții trebuie să o evite la dosar

Persoanele diagnosticate cu cancer care solicită încadrarea într-un grad...

10 simptome de cancer pe care femeile nu ar trebui să le ignore. Semnele pot părea probleme obișnuite

Balonarea persistentă, sângerările neobișnuite, oboseala care nu trece sau...

Citește și