Sari la conținut

Răspunsul ULUITOR al unei fetițe: ”Când o să fiu mare, vreau să fiu telefon mobil, mama nu uită niciodată de telefonul mobil!”

Ce sfaturi are pentru cititorii Doctorul Zilei Swami Ananda Saraswati, Maestru Yoga: O persoană care folosește SOCIAL MEDIA mai mult de o oră pe zi este sigur DEPRIMATĂ. Cum să folosiți rețelele de SOCIALIZARE  fără a deveni SCLAVUL lor

Nu e nimic rău să ai conturi pe rețelele de socializare, atâta timp cât nu devii dependent de acestea și nu postezi lucruri care ar putea face rău unei persoane sau societății. Cum să folosim Social Media, în mod inteligent, a explicat, pentru Doctorul Zilei, Maestrul Swami Ananda Saraswati, călugăr în tradiția hindusă, Maestru Yoga și Vedanta.

Elena Oceanu

Doctorul Zilei: Ce părere aveți despre rețelele de socializare și despre faptul că, mulți dintre noi, am devenit dependenți de acestea?

Swami Ananda Saraswati: Social media este ca o cafenea, dacă vrei să comunici ceva într-o comunitate, nu trebuie să mergi și să-i anunți pe toți, mergi la cafenea și vorbești cu cineva. Apoi descoperi că după o zi sau două, toată lumea știe ce ai spus. De asemenea, dacă vrei să afli ceva despre comunitatea respectivă, mergi la cafenea și o jumătate de oră, cât stai să îți bei cafeaua, asculți și vei afla totul despre comunitatea respectivă. Așa e și social media, de aceea trebuie să o folosești ca să afli și să transmiți informații, nu să devii dependent. De obicei, devin dependenți oamenii care nu au altceva de făcut toată ziua. Sfatul meu e: folosiți rețelele de socializare, nu deveniți folosiți de acestea!

Ce vrei de la o pagină de socializare

– Cum putem să facem asta, să folosim fără să devenim folosiți?

– Când folosești social media ar trebui să te întrebi: o faci ca să comunici ceva sau să-ți pierzi timpul și să te distrugi singur. Asta ar trebui să te întrebi. Un aspect negativ al folosirii rețelelor de socializare la care să fim atenți e că oamenii, mai ales cei în vârstă, pierd timpul pe rețelele de socializare pentru că se simt singuri.

Însă, statisticile au arătat că o persoană care folosește social media, mai mult de o oră pe zi, sigur este deprimată. De câte ori intri pe pe rețelele de socializare, mintea ta compară, se plânge. Dacă petreci mult timp, devii o persoană care se plânge tot timpul, iar oamenii te vor ocoli, pentru că nimanui nu-i place acest lucru. Ceea ce încerc să spun e că există un cerc vicios: stai pe rețelele de socializare pentru că te simți singur, dar cu cât petreci mai mult timp online, cu atât devii mai singur.

„E greșit să te minți singur”

– Oamenii au tendința să compare și să fie nemulțumiți de ce au pentru că pe rețelele de socializare toată lumea postează cele mai bune poze, afișează relații perfecte, vieți perfecte.

– Așa e. Dar ăsta e un lucru bun. Evident, e greșit să te minți singur. Dar e bine că răspândesc mesaje bune. De obicei, rețelele de socializare nu sunt folosite pentru a transmite lucruri bune, sunt folosite pentru a manipula oamenii. În fiecare țară, înainte să aibă loc alegeri, sunt create multe conturi ca să favorizeze anumiți candidați. Social Media se bazează pe manipulare, nu pe comunicare. Ar trebui să fie reglementate rețelele de socializare, așa cum sunt reglementate publicațiile. Pe Social Media pot să scriu orice despre oricine, apoi spun că îmi pare rău și să șterg postarea. Dar răul pe care l-am produs nu poate fi reparat. Ceea ce încerc să subliniez e că Social Media e un loc pentru oamenii care nu vor să-și asume responsabilitatea. De aceea generația prezentă e dependentă, pentru că nu vrea să-și asume repsonsabilități în viață.

Avantaje versus dezavantaje

-Cum sunt afectați copiii?

-Chiar urmăream un video pe o rețea de socializare în care o fetiță, la școală a fost întrebată ce vrea să devină când se face mare. Răspunsul a fost: vreau să devin un telefon mobil. De ce, au întrebat-o. Fetița a spus: mama nu doarme cu mine, dar telefonul îl ține mereu lângă ea, mama uită să mă hrănească, uneori, dar nu uită niciodată să-și încarce telefonul. Acesta e cel mai bun exemplu.

Copiii sunt mult mai afectați, din cauza părinților care au tendința să-i neglijeze.

-Dar există, totuși, și avantaje ale Social Media. Ne ajută să ținem legătura cu oamenii aflați departe.

-Cu siguranță. Conectează oamenii, dar stricăciunea pe care o produce e mai mare decât contribuția. În plus, trebuie să ne gândim la faptul că nimic în acest univers nu este gratis. Cum se face că Social Media nu costă nimic? La acest lucru ar trebui să ne gândim. Cine și ce are de câștigat de pe urma rețelelor de socializare?

Ce face un guru pe internet

– Doctorul Zilei: Dvs folosiți Social Media?

– Swami Ananda Saraswati: Eu folosesc Social Media ca să postez și să văd comentariile oameniilor și încerc să le înțeleg mințile după felul în care reacționează. Dacă nu aș înțelege mințile oamenilor, nu aș putea comunica. Nu e nimic rău să ai conturi pe rețelele de socializare, dar vă rog să vă restricționați timpul pe care îl petreceți online. Nu vă implicați în răspândirea mesajelor care creează rău cuiva sau societății. Dacă nu puteți lua parte la a construi ceva, nu deveniț parte la a distruge.

CARTE DE VIZITĂ

Maestrul Swami Ananda Saraswati, călugăr în tradiția hindusă, Maestru Yoga și Vedanta. Este autor a peste 30 de cărţi publicate în diferite limbi, sanscrită, engleză, italiană și limba română. De asemenea, este Editor Fondator al ziarului socio-religios, ‘Ama Vivek’ şi columnist pentru o serie de publicaţii în limba oria, vorbită în estul Indiei. Fondatorul Centrelor Yoga Vidya şi a Fundaţiei Vidya Vahini Trust, cu Ashram ul Yoga Vidya, din sudul Indiei, Chennai şi Yoga Vidya Gurukulam aflat pe malul fluviului Ganga, în Munţii Himalaya.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel