Sari la conținut

Regimul japonez te slăbește și îți ”resetează” întreg organismul, în două săptămâni

Stilul de viață al japonezilor este recunoscut la nivel internațional. Datorită acestuia, aceștia sunt mai sănătoși și trăiesc mai mult decât orice alt popor. Speranța lor medie de viață este de 75 de ani, ,iar rata obezității înregistrează cele mai scăzute cote, limitându-se la doar 3%, spre deosebire de 11% în cazul francezilor, si 32% în cel al americanilor.

Acest regim alimentar este cunoscut ca fiind regimul-suprem. Numele dietei ne duce cu gândul la aspectul fizic pe care îl au femeile și bărbații din Japonia. Principiile sunt simple: porții mai mici, mai multe fructe și legume, iar carnea permisă este peștele. Cea mai optimistă promisiune a rețetei este pierderea a opt kilograme în doar 14 zile, fără înfometare sau un efort alimentar prea mare.

Timp de două săptămâni, cu atenție și rigurozitate, meniul promite rezultate uimitoare.Trebuie subliniat că orice abatere făcută de la rețeta originală nu te obligă să reiei integral rețeta, ci doar să o continui, cu mai multă atenție.

ZIUA 1 și ZIUA 13

Micul dejun: cafea neagră sau ceai verde fără zahăr, două linguri de orez fiert cu un morcov.

Prânz: două ouă fierte, o salată verde cu legume, dreasă cu o lingură de ulei de măsline și suc de lămâie, un pahar de suc de roșii fără sare.

Cină: o bucată de pește fript sau fiert.

ZIUA 2 și ZIUA 11

Micul dejun: cafea neagră sau ceai verde și o felie de pâine neagră;

Prânz: o bucată de pește fiert sau fript cu o garnitură de legume proaspete sau preparate la aburi cu puțin ulei de măsline;

Cină: 200 grame de carne de vită fiartă și un iaurt mic.

ZIUA 3 și ZIUA 8

Mic dejun: un iaurt cu două linguri de fulgi de ovăz și un măr.

Prânz: 150 grame carne fiartă de pasă- re sau vită și un fruct la alegere.

Cină: două ouă fierte, 200 grame carne fiartă de pasăre sau vită, salată de varză.

ZIUA 4 și ZIUA 9

Micul dejun: cafea neagră sau ceai negru ș i 2 linguri de orez f i e r t împreună cu o lingură de linte roșie.

Prânz: un ou fiert, 3 morcovi mari fierți, o felie de brânză.

Cină: 2 fructe.

ZIUA 5 și ZIUA 10

Micul dejun: morcovi fierți și două linguri de orez fiert.

Prânz: o bucată de pește fiert sau fript, un pahar de suc de roșii fără sare.

Cină: două fructe.

ZIUA 6 și ZIUA 14

Mic dejun: ceai verde sau cafea fără zahăr și două linguri de orez fiert cu un morcov. Prânz: un piept de pui fiert sau fript, o salată de varză sau câțiva morcovi.

Cină: două ouă fierte, salată de legume.

ZIUA 7 și ZIUA 12

Mic dejun: ceai verde sau cafea fără zahăr și 2 linguri de orez fiert cu un morcov. Prânz: 200 grame de carne de vită fiartă și un fruct la alegere.

Cină: două ouă fierte și o salată de legume.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel