Sari la conținut

Registru Național de Diabet Zaharat și Prediabet. Cum vor fi ajutați bolnavii?

diabet
Sursă foto: arhivă doctorulzilei

Potrivit Ministerului Sănătății, pacienții cu diabet vor beneficia de un registru național, precum pacienții oncologici. Baza legală este OUG nr.39/2023, a anunțat Comisia Națională de Diabet din Ministerul Sănătății, act normativ care modifică și completează Legea nr. 249/2020 privind prevenția și depistarea precoce a diabetului.

Registrul național de diabet și prediabet va funcţiona ca o platformă electronică în proprietatea Ministerului Sănătăţii, fiind administrat de Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Datele medicale ale pacienţilor cu prediabet şi diabet zaharat vor fi înregistrate într-o bază de date unică la nivel naţional, ce poate fi în interconexiune cu dosarul electronic de sănătate al pacientului din cadrul Platformei informatice din asigurările de sănătate, se arată într-un comunicat al Comisiei.

Conform aceleiaşi surse, modificarea legislaţiei privind prevenţia şi depistarea precoce a diabetului zaharat reprezintă „un pas extrem de important” atât pentru persoanele cu diabet, pentru populaţia aflată la risc, dar şi pentru comunitatea medicilor diabetologi.

Planul naţional de prevenţie a diabetului zaharat va fi elaborat de o comisie interministerială, având în vedere faptul că problemele de sănătate publică au caracter trans-sectorial, fiind influenţate de factori socio-economici, educaţionali, biologici, de mediu, stil de viaţă, asigurarea cu servicii de sănătate, calitatea şi accesibilitatea serviciilor de sănătate.

Planul naţional de prevenţie va cuprinde beneficiarii şi participanţii la intervenţiile adresate riscului de diabet zaharat, dizabilitate sau deces, precum şi drepturile şi obligaţiile acestora.

Registrul național de diabet și prediabet: depistarea şi tratarea diabetului zaharat şi prediabetului

legatura dintre somn si diabet
Sursă foto: GETTY Images

Totodată, va include competenţele şi responsabilităţile participanţilor la intervenţiile adresate riscului de diabet zaharat, dizabilitate sau deces, precum şi responsabilităţile autorităţilor şi instituţiilor publice cu atribuţii în implementarea măsurilor de prevenire şi depistare precoce a diabetului.

Intervenţiile adresate riscului de diabet zaharat, dizabilitate sau deces din cadrul Planului naţional de prevenţie vor fi finanţate, după caz, de la bugetul de stat, de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, de la bugetele locale, din donaţii şi sponsorizări, precum şi din alte surse legal constituite.

În Planul naţional de prevenţie vor fi parte activă medici diabetologi, dar şi medici din toate specialităţile care au rol în prevenţia, depistarea şi tratarea diabetului zaharat şi prediabetului, precum şi personalul acreditat care oferă servicii conexe actului medical, educaţie terapeutică, tratament farmacologic sau dispozitive medicale.

„Noua lege a prevenţiei diabetului zaharat, precum şi Registrul Naţional de Diabet şi Prediabet – un obiectiv extrem de aşteptat de medicii diabetologi de foarte mult timp – devin astfel instrumente importante care vin să completeze şi să întărească politicile de sănătate publică existente în diabet. Probabil suntem printre puţinele ţări din lume care au asemenea direcţii de acţiune şi implementare a măsurilor privind abordarea pacientului cu diabet zaharat, atât la adult, cât şi la copil“, a precizat președinta Comisiei Naţionale de Diabet, conf.dr. Anca Pantea Stoian pentru Adevărul.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel