Sari la conținut

Rezultate admitere 2019 UMF Carol Davila. Concurenţă mare la Medicină şi Farmacie. LISTE ADMIŞI buget şi locuri cu taxă

Pentru concursul de admitere în Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, concurs ce a avut loc miercuri, 24 iulie 2019, începând cu ora 09:00, în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM) s-au înscris 3.058 de candidaţi, dintre care 19 sunt absolvenți care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat, iar 31 sunt olimpici naționali sau internaționali.

În acest LINK găsiți rezultatele la MEDICINĂ – AICI

Aceştia, cu excepția celor 31 de olimpici care sunt declarați deja admiși, au concurat pentru ocuparea celor 1.154 de locuri, finanţate de la bugetul de stat și 310 locuri cu taxă scoase la concurs de către Ministerul Educaţiei.

Potrivit unui comunicat al Universității, în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM) s-au înscris 3.058 de candidaţi, dintre care 19 sunt absolvenți care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat, iar 31 sunt olimpici naționali sau internaționali.

Aceştia, cu excepția celor 31 de olimpici care sunt declarați deja admiși, au concurat pentru ocuparea celor 1.154 de locuri, finanţate de la bugetul de stat și 310 locuri cu taxă scoase la concurs de către Ministerul Educaţiei.

În ceea ce priveşte repartizarea cifrei de şcolarizare pe facultăţi pentru admiterea în anul universitar 2019-2020, aceasta creionează pentru specializarea „medicină” un număr de 360 de credite, pentru o durată de 6 ani de studiu (650 locuri finanţate de la buget şi 200 locuri cu taxă).

Pentru specializarea „medicină dentară” regăsim un număr similar de credite, având aceeaşi perioadă de studiu (180 locuri finanţate de la buget şi 74 locuri cu taxă), la facultatea de farmacie, 300 de credite pentru 5 ani de studiu (150 locuri finanţate de la buget şi 20 locuri cu taxă), în timp ce la FMAM , pe segmentul Moaşe şi Asistenţă medicală generală pentru 4 ani de studiu, 240 de credite (95 locuri finanţate de la buget şi 4 locuri cu taxă), iar pentru alte specializări FMAM care însumează 3 ani de studiu şi 180 de credite, au fost repartizate 75 de locuri finanţate de la buget şi 12 de locuri cu taxă, iar alte 4 locuri fiind scoase la concurs pentru absolvenții din centrele de plasament.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel