Din cuprinsul articolului
Investiție uriașă de 700 milioane de euro pentru noul Spital Regional Cluj
Construcția Spitalului Regional de Urgență din Cluj-Napoca intră oficial în faza de execuție, după semnarea contractului pentru unul dintre cele mai mari proiecte medicale. Anunțul a fost făcut de Alexandru Rafila, care a declarat că noua unitate medicală va deservi întreaga regiune de nord vest și va prelua cazurile complexe și urgențele majore. Valoarea totală a investiției este estimată la aproximativ 700 de milioane de euro.
Cum va arăta noul Spital Regional Cluj
Potrivit informațiilor oficiale, noul spital va include:
- 849 de paturi;
- 107 paturi ATI pentru adulți și copii;
- secții medicale și chirurgicale integrate;
- blocuri operatorii moderne;
- ambulatoriu integrat;
- heliport pentru urgențe;
- centre medicale specializate.
Clădirea principală va avea aproximativ 176.600 de metri pătrați. Va fi construită pe opt niveluri. Suprafața totală a proiectului va ajunge la 184.000 de metri pătrați. Unitatea medicală este gândită ca un centru regional de excelență pentru nord vestul României.
Clujul intră în etapa decisivă
Potrivit fostului ministrul al Sănătății lucrările la spitalele regionale din Iași și Craiova sunt deja în desfășurare.
„Sunt convins că până în anul 2029 toate cele trei spitale regionale vor deveni operaționale”, a transmis Alexandru Rafila
Construirea celor trei spitale regionale este considerată unul dintre cele mai importante proiecte de modernizare a infrastructurii medicale din România din ultimele decenii.
Importanța spitalelor regionale
Noile spitale regionale ar trebui să reducă presiunea asupra marilor spitale universitare și să ofere acces mai rapid la servicii medicale avansate.
Proiectele urmăresc:
- creșterea capacității pentru cazuri critice;
- nfrastructură medicală modernă;
- reducerea transferurilor între spitale;
- condiții moderne pentru pacienți și personal medical;
- servicii integrate pentru urgențe și tratamente complexe.
În multe județe din România, spitalele funcționează încă în clădiri vechi și suprasolicitate, unele construite în urmă cu peste 50 de ani.
Rafila: „Sănătatea nu are culoare politică”

În mesajul public, Alexandru Rafila a mulțumit echipelor implicate în proiect și a susținut că investițiile în sănătate trebuie să depășească disputele politice.
Acesta i-a menționat pe deputatul Adrian Popa, echipele ANDIS și pe fostul ministru Cseke Attila pentru contribuția la dezvoltarea proiectelor.



