Sari la conținut

România nu are medicamentele esențiale recomandate de Organizația Mondială a Sănătății. Ar fi trebuit asigurate, indiferent de situație

medicamente

Organizația Mondială a Sănătății a reactualizat lista medicamentelor esențiale. Sunt acele tratamente pe care orice țară trebuie să le asigure bolnavilor, indiferent de situație.

Acest lucru va îmbunătăți accesul la terapii noi, care să salveze viața pacienților. Însă și de această dată România a rămas în urmă. Deși este promisă de mulți ani, deocamdată autoritățile din Sănătate nu au finalizat o asemenea listă. Între timp, bolnavii mor cu zile sau își găsesc salvarea în străinătate.

28 de medicamente noi pentru adulţi şi 23 pentru copii au fost incluse pe lista nouă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În total sunt 460 de produse considerate esenţiale, care nu ar trebui să le lipsească niciodată bolnavilor. Printre ele sunt imunoglobulina, medicamentele pentru boli cardiovasculare sau citostaticele necesare în oncologie.

Iar tratamentele noi pot face minuni pentru bolnavi, spun doctorii. De pildă, în cazul celor cu melanom avansat – un cancer care până de curând a fost incurabil – rata de supravieţuire a crescut până la 50%. Însă doar unele dintre aceste tratamente se găsesc în România.

Pe lista OMS au fost incluse şi terapii noi pentru tratarea cancerului de plămâni, de sânge sau prostată, noi anticoagulante pentru a preveni accidentul vascular – cerebral, medicamente biologice pentru afecţiuni inflamatorii cronice, cum ar fi artrita reumatoidă, dar şi 46 de teste genetice.

În 2016 lista OMS cu medicamente esenţiale a fost adoptată şi în România. Câteva luni mai târziu, în 2017 s-a renunţat la ea. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii spun că de curând a fost stabilită o listă specifică României, care cuprinde 231 de tratamente. Când va intra în vigoare? Deocamdată nu se știe.

″Vom pune în dezbatere publică Ordinul de ministru prin care va fi aprobată această listă. Documentul va cuprinde și măsurile pe care Ministerul Sănătăţii le are în vedere pentru asigurarea pieței cu aceste medicamente″⁣, spun autorităţile din sănătate.

Pe lângă medicamentele noi, care sunt foarte scumpe, lista medicamentelor esenţiale cuprinde şi terapii ieftine. Mai mult de jumătate dintre acestea costă sub 50 de lei.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel