Sari la conținut

Rugăciune de Florii. Rostește-o duminică dimineața pentru bunăstare și noroc

Rugaciune
Sursa foto: doctorulzilei.ro
Rugaciune

Rugăciune de Florii. Creștinii ortodocși sărbătoresc pe 28 aprilie 2024, Duminica Floriilor sau Floriile, ziua care marchează intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim.

Este una dintre sărbătorile cu dată schimbătoare, fiind stabilită, în fiecare an, în funcție de ziua în care cade Paștele, însă întotdeauna într-o zi de duminică.

Tot în această zi sunt sărbătoriți și toți cei care au nume de floare, de aici și denumirea populară de „Florii„.

Ziua de Florii
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Rugăciune de Florii. Rostește-o duminică dimineața pentru bunăstare și noroc

În această zi importantă, preoții recomandă să se rostească rugăciunea de binecuvântare a salciei, pentru noroc și bunăstare.

„Doamne, Dumnezeul nostru, Care şezi pe heruvimi;

Cel ce ai arătat puterea Ta şi ai trimis pe Unul Născut Fiul Tău,

Domnul nostru Iisus Hristos, ca să mântuiască lumea prin Crucea,

prin îngroparea şi prin învierea Sa; Căruia, venind în Ierusalim spre patima cea de bunăvoie,

poporul care şedea întru întuneric şi în umbra morţii,

luând semnele biruinţei, ramuri de copaci şi stâlpări de finic

Însuţi, Stăpâne, păzeşte ne şi pe noi, care urmând acelora purtăm în mâini

ramuri de copaci în această zi de înainte prăznuire.

Şi precum pe acele popoare şi pe acei prunci care Ţi au strigat Ţie:

Osana, apără ne şi pe noi, ca prin laude şi cântări duhovniceşti

să ne învrednicim de dătătoarea de viaţă învierea cea de a treia zi,

în Hristos Iisus Domnul nostru, cu care împreună eşti binecuvântat,

cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh,

acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel