luni, iulie 20, 2026
30.9 C
București

Scene HALUCINANTE într-o școală din București. Agresorul și-a amenințat victima cu un cuțit

Tânărul care a provocat un scandal violent în curtea Colegiului Tehnic Media din București a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce și-a amenințat victima cu un cuțit și a agresat-o fizic în fața mai multor elevi.

Incidentul a avut loc pe 26 mai 2026, în jurul orei 12.10, în curtea liceului. Potrivit procurorilor, conflictul ar fi pornit din cauza unei foste relații pe care actuala iubită a agresorului ar fi avut-o cu elevul agresat.

Amenințare cu un cuțit în curtea școlii

cuțit
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei

Anchetatorii susțin că tânărul, în vârstă de 18 ani, a mers în curtea liceului și l-a amenințat pe elev cu un cuțit care avea o lamă de aproximativ 30 de centimetri, potrivit Gândul.

Citeste si…

Ulterior, acesta l-ar fi lovit în repetate rânduri cu palmele în zona feței, sub privirile colegilor victimei. Victima are 16 ani și este elev al colegiului.

„Inculpatul l-a amenințat pe elev cu un cuțit, după care l-a lovit în repetate rânduri, provocând elevilor prezenți o stare de temere”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

 

Minorul a ajuns pe mâna medicilor

În aceeași seară, în jurul orei 22.30, polițiștii Secției 5 au fost sesizați de personalul medical al unui spital din Capitală.

Medicii au anunțat că la camera de gardă s-a prezentat un minor de 16 ani cu leziuni traumatice provocate prin agresiune fizică.

După verificări și administrarea probelor, agresorul a fost reținut de polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Citeste si…

Arest preventiv pentru 30 de zile

Procurorii au cerut arestarea preventivă a tânărului, iar instanța a decis plasarea acestuia în arest pentru 30 de zile. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul.

Cazul readuce în atenție violența din unitățile de învățământ și riscurile generate de conflictele care escaladează rapid în spațiul școlar.

Maria Mocanu
Maria Mocanuhttps://www.doctorulzilei.ro/author/maria/
Sunt Maria Mocanu, absolventă de Psihologie, cu experiență solidă în jurnalism și comunicare. Am început activitatea în presă în 2011, lucrând pentru EvzMonden, InfoActual, AnimalZoo, EVZ și Doctorul Zilei. De peste 15 ani activez în media, unde am publicat numeroase articole online, inclusiv materiale cu tematică medicală și analize ale evenimentelor curente.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

România, sub dublă alertă meteo. ANM avertizează asupra fenomenelor extreme

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări...

ANCPI, primul anunț după atacul cibernetic. Mesajul transmis tuturor proprietarilor de imobile

ANCPI a transmis primul punct de vedere oficial după...

Măsura de austeritate ascunsă care lasă aproape 1,5 milioane de români cu mai puțini bani în fiecare lună

Indemnizațiile pentru persoanele cu dizabilități, ajutorul de șomaj, venitul...

Psihologii avertizează: nu răspunde niciodată la aceste 5 întrebări! Așa pot căpăta alții putere asupra ta

Unele întrebări aparent nevinovate pot deveni instrumente de manipulare....

Obiceiul numărul 1 pentru o viață mai lungă, potrivit unui expert în îmbătrânire sănătoasă

O cină organizată acasă, alături de prieteni sau vecini,...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Bihor, culisele politice ale unui azil cu 400 de pacienți și sute de cruci fără nume

Scandalul azilului clandestin din județul Bihor, unde peste 400...

FACIAS cere intervenția de urgență a Curții de Conturi în scandalul Pfizer

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a...

Paște cu scântei pentru o zodie. Astrologii avertizează: vine cu nervii întinși la maximum

Perioada sărbătorilor pascale din 2026 vine cu o încărcătură...

Citește și