Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Din cuprinsul articolului
Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, a lansat un atac dur la adresa modului în care este gestionat și finanțat sistemul de asistență socială din România. Într-un mesaj tranșant, acesta avertizează că subfinanțarea cronică afectează direct persoanele vulnerabile și că problemele structurale nu pot fi rezolvate prin „sloganuri” sau „propagandă”, ci exclusiv prin investiții, personal și finanțare predictibilă.
Rogobete recunoaște că a ales să deschidă un subiect extrem de sensibil în spațiul public și că își asumă valul de reacții negative care va urma.
„Este un subiect greu. Știu că nu voi fi aplaudat pentru ceea ce urmează să spun. Știu că vor veni înjurături, etichete și atacuri. M-am obișnuit cu ele. Nu despre mine este vorba”, își începe Rogobete mesajul pe Facebook.
„România nu are nevoie de un salvator, ci de instituții puternice”
Fostul ministru critică vehement ideea conform căreia o singură persoană deține monopolul soluțiilor pentru problemele țării, subliniind că o democrație funcțională are la bază consolidarea instituțională și munca de echipă, nu „cultul personalității”.
„Mă îngrijorează însă altceva. Faptul că am ajuns să trăim într-o societate în care ni se spune că există un singur om care le știe pe toate, un singur om care poate salva România și un singur adevăr care trebuie acceptat. Nu. Într-o democrație, lucrurile nu funcționează așa. Un stat puternic nu este construit de un om. Este construit de instituții care funcționează, de profesioniști, de echipe și de oameni care împărtășesc aceeași viziune. Povestea salvatorului unic aparține altor vremuri. România are nevoie de instituții puternice, nu de cultul personalității”, continuă el.
Adevărul despre serviciile sociale: Resurse puține și blocaje administrative
Analiza fostului ministru arată că sistemul de asistență socială din România este paralizat de lipsa resurselor financiare și a personalului de specialitate. Deși există inițiative bune, acestea rămân picături într-un ocean de nevoi.
„Adevărul este unul singur: asistența socială din România este subfinanțată. Avem prea puține centre publice de îngrijire, prea puține centre de paliație, prea puține servicii pentru persoanele vulnerabile. Există exemple bune, există oameni dedicați, dar sunt insuficiente raportat la nevoile reale ale țării.”
Rogobete amintește că, în perioada în care s-a aflat la conducerea Ministerului Sănătății, a inițiat Programul Național de Îngrijiri la Domiciliu și a susținut dezvoltarea serviciilor de paliație. Totuși, el atrage atenția că proiectele bune mor pe masă fără suport financiar:
„Am crezut și cred în continuare că oamenii bolnavi, bătrânii și persoanele vulnerabile merită să fie îngrijiți cu demnitate. Dar nici cel mai bun program nu poate funcționa fără finanțare.”
Acuzații grave: „Ați slăbit deliberat sistemul”
Alexandru Rogobete acuză direct deciziile politice de reducere a fondurilor și blocarea angajărilor din sectorul social, considerând cinică atitudinea liderilor care se declară ulterior revoltați de calitatea serviciilor.
„Nu poți tăia bani, apoi să fii revoltat că nu există servicii. Nu poți bloca investițiile și angajările, iar apoi să cauți vinovați doar la capătul lanțului. Nu poți cere performanță unui sistem pe care l-ai slăbit deliberat”, punctează fostul ministru.
În acest context, el lansează o serie de întrebări retorice adresate decidenților care promovează reformele prin tăieri de bugete:
„Cum poate funcționa asistența socială când reduci bugetele? Cum poate funcționa atunci când blochezi angajările? Cum poate funcționa când reduci sprijinul pentru persoanele cu dizabilități și pentru serviciile care îi îngrijesc?”
Concluzia: În spatele fiecărei linii tăiate din buget există un om
În finalul intervenției sale, fostul ministru al Sănătății cere abandonarea disputelor politice și a campaniilor de imagine în favoarea unor măsuri concrete în beneficiul cetățenilor de rând.
„Oamenii vulnerabili nu pot fi ajutați prin sloganuri. Nu pot fi îngrijiți cu postări pe Facebook și nici cu armate de comentarii coordonate. Ei au nevoie de personal, de centre, de servicii, de continuitate și de finanțare.”
Avertismentul de final al lui Rogobete este un apel la empatie fiscală și responsabilitate guvernamentală:
„România nu are nevoie de un salvator. România are nevoie de conducători care înțeleg că în spatele fiecărei linii tăiate dintr-un buget există un om. Un copil cu dizabilități. Un bătrân abandonat. Un bolnav care așteaptă îngrijire.”
