Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Din cuprinsul articolului
Când se vorbește despre demență, primul semn la care se gândește aproape toată lumea este pierderea memoriei. O persoană uită nume, repetă întrebări, nu își amintește ce a făcut recent sau unde a pus anumite obiecte. Dar unele dintre primele semne pot fi mai subtile și, tocmai de aceea, mai ușor de pus pe seama oboselii, stresului sau vârstei.
Medicii atrag atenția că problemele de orientare, dificultatea de a găsi cuvintele potrivite și schimbările în felul în care o persoană se descurcă în spațiu pot apărea înainte ca pierderea memoriei să devină evidentă. Un exemplu frecvent este nevoia de a folosi GPS-ul pentru un traseu pe care persoana îl știa foarte bine sau senzația de confuzie într-un loc familiar.
Potrivit Alzheimer’s Association, semnele de avertizare nu se limitează la uitare. Lista include dificultăți în îndeplinirea unor sarcini obișnuite, confuzie legată de timp sau loc, probleme de orientare vizuală și spațială, dificultăți de vorbire sau scriere, schimbări de dispoziție și retragere socială.
Când nu-ți mai găsești cuvintele, iar asta se repetă
Toți uităm, uneori, un cuvânt. Ni se întâmplă să spunem „îmi stă pe limbă” sau să avem nevoie de câteva secunde ca să ne amintim numele unei persoane. Acest lucru, luat izolat, nu înseamnă demență.
Semnalul de alarmă apare când dificultatea devine frecventă și schimbă felul în care persoana comunică. De exemplu, începe să se oprească în mijlocul propoziției, nu mai știe cum să continue, folosește cuvinte nepotrivite pentru obiecte familiare sau evită conversațiile pentru că îi este greu să se exprime.
Alzheimer’s Association descrie aceste probleme ca „noi dificultăți cu vorbele, în vorbire sau scriere”. Persoana poate avea probleme să urmărească o conversație, să se alăture discuției sau să numească obiecte obișnuite.
Diferența față de uitarea normală este frecvența și impactul. Una este să cauți ocazional un cuvânt. Alta este ca limbajul să devină vizibil mai sărac, mai ezitant sau mai confuz decât înainte.
Rătăcirea pe un traseu cunoscut poate fi un semn timpuriu
Un alt semn trecut ușor cu vederea este modificarea orientării. Persoana ajunge să se încurce pe drumuri familiare, să nu mai știe exact cum să ajungă într-un loc în care a mers de zeci de ori sau să aibă nevoie de indicații pentru trasee pe care înainte le făcea automat.
Acest tip de simptom nu ține doar de memorie. Implică felul în care creierul procesează spațiul, distanțele, reperele vizuale și direcția. De aceea, unele persoane pot părea încă funcționale în discuții obișnuite, dar încep să aibă probleme la condus, la orientarea în cartier sau la găsirea unei camere într-o clădire cunoscută.
Alzheimer’s Association include printre semnele timpurii dificultatea de a conduce spre o locație familiară, confuzia legată de locul în care se află persoana sau felul în care a ajuns acolo, precum și problemele de judecare a distanței, culorii sau contrastului.
Aceste schimbări trebuie luate în serios mai ales dacă sunt noi, se repetă sau sunt observate de familie.
Problemele vizual-spațiale nu înseamnă doar vedere slabă
Uneori, primele dificultăți sunt puse pe seama ochelarilor, cataractei sau oboselii. Persoana începe să judece mai greu distanțele, se lovește de obiecte, ezită pe scări, parchează mai greu sau se simte nesigură în locuri aglomerate.
Sigur, problemele de vedere pot avea cauze oftalmologice și trebuie verificate la medicul oftalmolog. Dar când vederea este corectată, iar dificultățile persistă sau se asociază cu confuzie, dezorientare ori probleme de limbaj, este nevoie și de o evaluare cognitivă.
Demența poate afecta felul în care creierul interpretează informația vizuală, nu doar ochiul în sine. De aceea, persoana poate vedea obiectele, dar să le localizeze mai greu, să aprecieze greșit distanța sau să nu se orienteze bine în spațiu.
Schimbările de personalitate pot apărea înaintea uitării evidente
Demența nu schimbă doar memoria. Uneori, familia observă mai întâi că persoana devine mai anxioasă, mai iritabilă, mai retrasă sau mai suspicioasă. Poate renunța la activități care îi plăceau, poate evita discuțiile sau poate părea copleșită în situații care înainte erau simple.
Aceste schimbări pot avea multe cauze: depresie, doliu, stres, tulburări de somn, probleme tiroidiene, deficit de vitamina B12, efecte adverse ale unor medicamente. Tocmai de aceea, nu trebuie interpretate automat ca demență.
Dar nici nu ar trebui ignorate dacă apar fără explicație clară, se agravează și se asociază cu probleme de orientare, limbaj, atenție sau organizare.
Alte semne mai puțin cunoscute
Pe lângă uitare, probleme de limbaj și dezorientare, pot apărea și alte modificări:
- dificultatea de a face sarcini familiare, cum ar fi gătitul unei rețete obișnuite sau plata facturilor;
- probleme de planificare și organizare;
- greșeli neobișnuite cu banii;
- punerea obiectelor în locuri nepotrivite și incapacitatea de a reface pașii pentru a le găsi;
- sensibilitate mai mare la zgomot sau agitație;
- modificări ale gustului și mirosului;
- retragere din activități sociale;
- scăderea interesului pentru igienă sau aspect personal;
- halucinații sau idei delirante, mai ales în anumite tipuri de demență, cum este demența cu corpi Lewy.
Un singur episod nu stabilește un diagnostic. Dar un tipar nou, repetat, observat în viața de zi cu zi, merită discutat cu medicul.
Nu orice uitare este demență
Este normal ca, odată cu vârsta, oamenii să aibă mici lapsusuri. Poți uita uneori numele cuiva și să ți-l amintești mai târziu. Poți rătăci cheile, poți intra într-o cameră și să uiți pentru câteva secunde de ce ai mers acolo.
Semnul îngrijorător este când problema interferează cu viața de zi cu zi. Persoana nu mai poate gestiona lucruri pe care le făcea singură, are nevoie tot mai des de ajutor, repetă aceleași întrebări, se pierde în locuri cunoscute sau nu mai poate urmări o conversație obișnuită.
Diferența dintre îmbătrânire normală și declin cognitiv nu se stabilește acasă, dintr-un test de pe internet. Se stabilește prin evaluare medicală, teste cognitive, analize și, uneori, investigații imagistice.
De ce merită cerută evaluarea mai devreme
Demența nu are, în prezent, un tratament care să vindece boala. Dar un diagnostic timpuriu poate schimba mult felul în care este gestionată situația.
În primul rând, medicii pot căuta cauze tratabile care seamănă cu demența: deficit de vitamina B12, hipotiroidism, depresie, tulburări de somn, efecte adverse medicamentoase, infecții, probleme de auz sau vedere. Uneori, corectarea acestor probleme poate îmbunătăți semnificativ starea pacientului.
În al doilea rând, diagnosticul timpuriu ajută familia să facă un plan: tratament simptomatic, adaptarea locuinței, susținere pentru activitățile zilnice, decizii legate de condus, finanțe și îngrijire pe termen lung.
În al treilea rând, în boala Alzheimer, tratamentele anti-amiloid aprobate în ultimii ani sunt destinate stadiilor timpurii, nu formelor avansate. FDA a acordat aprobare tradițională pentru lecanemab, comercializat ca Leqembi, pentru pacienți aflați în stadiul de deficit cognitiv ușor sau demență ușoară din boala Alzheimer, cu patologie amiloidă confirmată. FDA a aprobat și donanemab, comercializat ca Kisunla, pentru același tip de populație studiată în trialuri.
Aceste medicamente nu sunt potrivite pentru toți pacienții, nu vindecă boala și pot avea riscuri serioase, inclusiv edem sau microhemoragii cerebrale. De aceea, indicația trebuie stabilită de specialiști, după investigații specifice.
Aduhelm nu mai trebuie prezentat ca tratament curent
În unele articole mai vechi sau preluări internaționale apare încă menționat aducanumab, comercializat ca Aduhelm, ca tratament aprobat pentru Alzheimer. Informația trebuie actualizată. Potrivit Alzheimer’s Association, aducanumab a fost discontinuat de producător, iar tratamentele anti-amiloid disponibile în prezent în SUA pentru formele timpurii sunt lecanemab și donanemab.
Această precizare este importantă pentru pacienți și familii, deoarece domeniul tratamentelor pentru Alzheimer s-a schimbat rapid în ultimii ani, iar informațiile mai vechi pot crea confuzie.
Când ar trebui mers la medic
Nu există o vârstă unică la care toată lumea trebuie să facă screening pentru demență. Totuși, după 65 de ani, orice schimbare cognitivă nouă, persistentă sau observată de familie ar trebui discutată cu medicul de familie, neurologul sau psihiatrul.
Evaluarea este indicată mai ales dacă apar:
- dificultăți repetate de limbaj;
- rătăcire pe trasee cunoscute;
- probleme noi la condus;
- confuzie legată de timp sau loc;
- dificultăți la plata facturilor sau administrarea medicamentelor;
- schimbări de personalitate fără explicație;
- retragere socială neobișnuită;
- halucinații sau suspiciuni fără bază reală;
- declin observat de familie față de nivelul anterior al persoanei.
Pentru medic, detaliile concrete sunt foarte utile: de când au început simptomele, cât de des apar, dacă se agravează, ce activități afectează și ce spun apropiații.
Semnul mic care nu trebuie ignorat
Un cuvânt uitat ocazional nu înseamnă demență. O zi în care ai nevoie de GPS nu spune, singură, nimic grav. Dar când o persoană începe să se piardă pe drumuri cunoscute, să nu mai găsească obiecte aflate la vedere, să își piardă firul conversației sau să folosească tot mai des cuvinte greșite, schimbarea merită verificată.
Demența se poate instala lent, iar primele semne nu arată întotdeauna ca „uitare”. Uneori, apar ca o ezitare în vorbire, o direcție greșită pe un traseu familiar sau o nesiguranță nouă într-un loc cunoscut.
Tocmai aceste semne mici pot aduce persoana mai devreme la medic. Iar în bolile cognitive, timpul contează: pentru diagnostic, pentru tratament, pentru sprijin și pentru deciziile care pot păstra cât mai mult autonomia.
