Sari la conținut

Sfântul Andrei, tradiții, obiceiuri și supersitiții. Ce trebuie neapărat să faci în această noapte

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Sfântul Andrei, tradiții, obiceiuri și supersitiții. Ce trebuie neapărat să faci în această noapte.

În credința populară se crede că granița dintre cele văzute şi cele nevăzute dispare, iar momentul este ideal pentru unele practici de „citire” a viitorului.

Noaptea 29 spre 30 noiembrie este considerată de mulți echivalentul Halloween-ului românesc, datorită mai multor tradiții și superstiții legate de sărbătoarea Sfântului Andrei.

„Andrei cap de iarnă” (cum i se mai spune în Bucovina) permite producerea unei îmbinări între lucrurile malefice şi cele benefice, dispărând hotarul dintre ele. În vremuri nu foarte îndepărtate, oamenii credeau că în noaptea Sfântului Andrei, „umblă strigoii” să fure „mana vacilor”, „minţile oamenilor” şi „rodul livezilor”.

Strigoii sunt spirite ale celor morţi, care, din diverse motive, n-au mai ajuns pe tărâmul de dincolo şi care, în această noapte, devin periculoase, distrugătoare, aducând calamităţi, boli şi nefericire.

Ce trebuie neapărat să faci în noaptea de Sfântul Andrei

În multe locuri din țară, chiar și în zilele noastre, gospodinele obișnuiesc ca în noaptea de 29 spre 30 noiembrie să atârne cununi de usturoi ori ung porţile, uşile şi geamurile, dar şi coteţele animalelor, cu usturoi zdrobit pentru a preveni pătrunderea duhurilor rele.

Acest usturoi va fi folosit de-a lungul anului care va veni  ca tratament pentru diverse boli, ca mijloc de protecţie faţă de duhurile malefice, precum şi ca modalitate de a atrage un posibil partener de viaţă, a ursitului (după ce, în prealabil, usturoiul a fost sfinţit la biserică şi păstrat la icoană).

Ca mijloace de protecţie faţă de strigoi se mai folosesc firimituri de pâine împrăştiate în curte – pentru ca duhurile să nu intre în casă după mâncare – şi candele aprinse lângă icoane. Animalelor din gospodărie li se pune în hrană busuioc sfinţit şi în apă agheasmă.

De asemenea, se descântă droburi de sare, care se îngroapă sub grajd, pentru a fi scoase la suprafaţă de Sfântul Gheorghe (23 aprilie), fiind folosite la hrana animalelor, tot pentru a le proteja de duhuri rele.

De ce se pun fetele busuioc sub pernă

În noaptea Sfântului Andrei, fetele care vor să-şi afle ursitul ascund sub pernă busuioc sfinţit, astfel încât chipul bărbatului să le apară în vis, apelează la „făcutul cu ulcica”, folosind un vas nou de lut, cărbuni încinşi şi incantaţii magice, sau, la miezul nopţii, se uită într-un pahar cu apă „neîncepută”, aşezat pe cenuşă, în care lasă să cadă o verighetă sfinţită.

În unele zone, se crede că ursitul se poate vedea dacă fata se aşază goală între două oglinzi, cu o lumânare în mână.

Pe de altă parte, condiţiile meteorologice din noaptea Sfântului Andrei pot prevesti cum va fi iarna, care nu va fi grea, dacă afară este senin şi cald. În schimb, un cer întunecat, cu lună plină, ninsoare sau ploaie sunt semn de iarnă cu troiene mari.

Sfântul Andrei, tradiții, obiceiuri și supersitiții

  • Până la Crăciun, femeile nu mai ţes şi nici nu mai torc, ca să nu stârnească mânia Maicii Domnului.
  • Fetele necăsătorite care își pun un fir de busuioc sub pernă își vor visa ursitul.
  • La miezul nopții, exista obiceiul ca fetele tinere să întoarcă un ulcior cu gura în jos, apoi puneau cărbuni încinși pe fundul vasului de lut și rosteau câteva cuvinte pentru a cuceri bărbatul iubit.
  • Se spune că în noaptea de Sfântul Andrei, incantațiile și rugăciunile sunt mai puternice.
  • Agheasma și busuiocul erau și ele folosite în alungarea duhurilor rele, fiind utilizate, alături de usturoi, inclusiv la prepararea mâncărurilor, dar și în hrana pentru animale.

De ce se pune grâul la încolțit de Sfântul Andrei

Bunicii noștri obișnuiau să pună de Sfântul Andrei grâu la încolțit într-un vas, cu puțină apă sau pământ. Superstiția spune că înălțimea și desimea grâului crescut până la Anul Nou arată cum va fi anul viitor pentru persoana respectivă. Un grâu sănătos și înalt semnifică un an prosper și un viitor îmbelșugat, dar și sănătate și succese.

Grâul pus la încolțit poate prevesti și cât de bogată va fi recolta anului care urmează. Un grâu bogat anunță un pământ rodnic și o recoltă generoasă, însă un grâu scurt și uscat prevestește un an sărac în recolte.

Un alt obicei legat de grâu spune că fetele care vor să afle cu cine se vor mărita trebuie să pună 41 de boabe de grâu sub pernă, iar acela care le va fura grâul le va fi soț.

De asemenea, ziua Sfântului Andrei marchează debutul sezonului sărbătorilor de iarnă, care vor continua cu Sfântul Nicolae, celebrat pe 6 decembrie, şi se vor încheia de Bobotează, pe 6 ianuarie.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: