Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Din cuprinsul articolului
Persoanele al căror soț sau soție este diagnosticat cu demență prezintă un risc mai mare de a dezvolta, la rândul lor, boala, arată o cercetare pe aproape un milion de adulți căsătoriți. Riscul relativ a fost cu 74% mai mare în cazul femeilor și cu 69% în cazul bărbaților. Demența nu este contagioasă, iar rezultatele nu înseamnă că partenerul unui pacient se va îmbolnăvi inevitabil. Cercetătorii indică un amestec de factori: stilul de viață comun, asemănările dintre parteneri și stresul intens al îngrijirii unei persoane bolnave.
Viața în doi presupune mai mult decât împărțirea aceleiași locuințe. De-a lungul anilor, partenerii ajung să aibă adesea o alimentație asemănătoare, același nivel de activitate fizică, un cerc social comun și expuneri comparabile la stres.
Aceste obiceiuri împărtășite pot influența inclusiv sănătatea creierului.
Un studiu publicat în JAMA Network Open arată că soții persoanelor diagnosticate cu demență au avut o probabilitate mai mare de a primi ulterior același diagnostic, comparativ cu adulții căsătoriți al căror partener nu suferea de această afecțiune.
Cercetarea este una dintre cele mai ample realizate până acum asupra legăturii dintre demența unui partener și riscul celuilalt.
Studiul a inclus aproape un milion de persoane căsătorite
Cercetătorii au analizat informații din baza națională de asigurări de sănătate din Taiwan, pentru perioada 1998–2022.
Studiul a inclus 955.105 persoane căsătorite. Soții celor diagnosticați recent cu demență au fost comparați cu persoane asemănătoare ca vârstă, sex, venit și tip de localitate, dar al căror partener nu avea demență.
Grupul analizat a cuprins:
- 118.904 femei al căror soț fusese diagnosticat cu demență;
- 72.117 bărbați a căror soție avea demență;
- peste 764.000 de persoane din grupurile de comparație.
Cercetătorii au urmărit apariția demenței din orice cauză, inclusiv a bolii Alzheimer și a demenței vasculare.
Riscul a fost cu 74% mai mare la femei
După ajustarea rezultatelor în funcție de starea de sănătate, utilizarea serviciilor medicale, venit, numărul copiilor și bolile partenerului, femeile al căror soț avea demență au prezentat un risc relativ cu 74% mai mare de a dezvolta boala.
În cazul bărbaților cu o soție diagnosticată, riscul relativ a fost cu 69% mai mare.
Cifrele sunt importante, dar nu trebuie interpretate ca și cum 74% dintre soțiile pacienților vor dezvolta demență. Procentele descriu o creștere relativă față de grupul în care partenerul nu avea această afecțiune.
Riscul absolut oferă o imagine mai clară.
Ce înseamnă riscul în cifre reale
Pe parcursul a cinci ani, demența a apărut la:
- 6,47% dintre femeile al căror soț avea demență;
- 3,72% dintre femeile din grupul fără un partener afectat;
- 9,24% dintre bărbații a căror soție avea demență;
- 5,75% dintre bărbații din grupul de comparație.
Diferența absolută a fost de aproximativ 2,75 puncte procentuale pentru femei și 3,49 puncte procentuale pentru bărbați.
Așadar, asocierea a fost semnificativă, dar majoritatea partenerilor nu au fost diagnosticați cu demență în intervalul analizat.
Demența nu se transmite de la un partener la altul
Rezultatele nu indică existența unei forme de „contagiune”.
Demența este un termen care descrie declinul suficient de sever al memoriei, gândirii, limbajului și altor funcții cognitive încât să afecteze activitățile zilnice. Ea poate avea cauze diferite, printre care boala Alzheimer, leziunile vasculare cerebrale și alte afecțiuni neurologice.
O persoană nu poate „lua” demența de la soț sau soție prin apropiere fizică, folosirea acelorași obiecte ori îngrijirea zilnică.
Cercetătorii cred că asocierea observată este explicată prin factori medicali, sociali și comportamentali pe care partenerii îi împart sau îi dezvoltă în timpul bolii.
Cuplurile ajung să aibă obiceiuri asemănătoare
Partenerii care trăiesc împreună timp de zeci de ani pot împărți factori care influențează riscul de demență:
- alimentația;
- activitatea fizică;
- fumatul;
- consumul de alcool;
- durata și calitatea somnului;
- expunerea la poluare;
- nivelul de interacțiune socială;
- accesul la servicii medicale;
- stresul financiar;
- controlul tensiunii și al diabetului.
Dacă într-un cuplu predomină sedentarismul, mesele dezechilibrate sau izolarea socială, ambii parteneri pot acumula factori de risc asemănători.
În același timp, obiceiurile sănătoase adoptate împreună pot avea un efect protector pentru amândoi.
Oamenii tind să aleagă parteneri asemănători
Un alt mecanism posibil este împerecherea asortativă. Termenul descrie tendința oamenilor de a-și alege parteneri cu trăsături și medii de viață asemănătoare.
Soții pot avea niveluri apropiate de:
- educație;
- venit;
- acces la îngrijiri medicale;
- comportamente legate de sănătate;
- capacitate cognitivă;
- vulnerabilitate la boli cronice.
Aceste asemănări există încă de la începutul relației și pot influența separat riscul fiecărui partener.
Studiul a ajustat rezultatele pentru o parte dintre factorii socioeconomici și medicali, însă nu a avut informații detaliate despre educație, alimentație, mișcare, somn sau intensitatea îngrijirii acordate.
Îngrijirea unui bolnav cu demență poate deveni epuizantă
Pe măsură ce boala evoluează, soțul sau soția devine deseori principalul îngrijitor.
Persoana poate ajunge să se ocupe de:
- administrarea tratamentelor;
- pregătirea meselor;
- igiena partenerului;
- prevenirea căderilor;
- supravegherea permanentă;
- programările medicale;
- gestionarea episoadelor de agitație;
- problemele financiare și administrative.
Îngrijitorul poate dormi puțin, poate renunța la activitățile personale și poate deveni izolat de prieteni sau familie.
Stresul cronic este asociat cu depresie, hipertensiune, tulburări de somn, reducerea activității fizice și deteriorarea sănătății generale. Toți acești factori pot contribui și la declinul cognitiv.
O cercetare anterioară, publicată în Journal of the American Geriatrics Society, a identificat de asemenea un risc crescut de demență la persoanele al căror partener dezvoltase boala. Autorii au indicat stresul sever al îngrijirii drept una dintre explicațiile posibile.
Lipsa somnului poate afecta sănătatea creierului
Tulburările de somn sunt frecvente în familiile în care o persoană are demență.
Pacientul se poate trezi noaptea, poate deveni dezorientat, poate încerca să plece din casă sau poate avea nevoie de ajutor pentru mersul la toaletă. Partenerul rămâne în alertă și poate dormi fragmentat luni sau ani.
Somnul insuficient influențează:
- memoria;
- atenția;
- tensiunea arterială;
- metabolismul;
- inflamația;
- sănătatea cardiovasculară;
- capacitatea de gestionare a stresului.
O noapte dificilă nu provoacă demență. Expunerea îndelungată la somn insuficient, combinată cu alți factori, poate însă amplifica vulnerabilitatea unei persoane deja în vârstă.
Numărul copiilor și venitul au influențat rezultatele
Asocierea dintre demența partenerului și propriul risc a fost prezentă în toate mediile analizate: urban, suburban și rural.
Persoanele cu venituri mai ridicate și cele care aveau mai mulți copii au prezentat, în general, un risc ceva mai mic.
Cercetătorii nu au putut stabili exact de ce, dar o posibilă explicație este că familiile mai numeroase pot distribui sarcinile de îngrijire. Sprijinul financiar poate permite, de asemenea, accesul la ajutor profesional, servicii de zi sau perioade de odihnă pentru îngrijitor.
A avea copii nu garantează însă că aceștia participă la îngrijire. Studiul a cunoscut numărul lor, nu și cât sprijin ofereau efectiv.
De ce diferențele relative au fost mai mari la persoanele mai tinere
Creșterea relativă a riscului a fost mai vizibilă la grupele de vârstă mai tinere, în timp ce diferența absolută a crescut odată cu vârsta.
Această aparentă contradicție ține de riscul inițial.
La o persoană mai tânără, probabilitatea de bază a demenței este redusă. Chiar și un număr relativ mic de cazuri suplimentare poate produce o creștere procentuală mare.
La vârste înaintate, riscul de bază este mai ridicat. Diferența exprimată în puncte procentuale poate deveni mai mare, chiar dacă raportul relativ dintre grupuri scade.
Studiul nu demonstrează că îngrijirea provoacă demență
Cercetarea este observațională. Ea poate identifica o asociere, dar nu poate dovedi că diagnosticul partenerului sau sarcina de îngrijire a provocat direct boala celuilalt soț.
Nu au fost măsurate direct:
- intensitatea îngrijirii;
- nivelul de stres;
- calitatea relației;
- alimentația;
- activitatea fizică;
- consumul de alcool;
- somnul;
- educația;
- izolarea socială;
- predispoziția genetică.
Este posibil ca o parte dintre aceste elemente să explice diferențele constatate.
Datele provin din Taiwan, iar rezultatele pot să nu se reproducă identic în țări cu structuri familiale, sisteme medicale și servicii de îngrijire diferite.
Diagnosticul poate fi influențat și de contactul mai frecvent cu medicii
Partenerii persoanelor cu demență interacționează mai des cu sistemul medical.
Ei însoțesc pacientul la consultații și pot discuta cu medicii despre propriile probleme de memorie sau atenție. Acest contact poate duce la identificarea mai rapidă a declinului cognitiv.
În cuplurile în care nimeni nu are un diagnostic, modificările ușoare ale memoriei pot rămâne neobservate sau neinvestigate mai mult timp.
Cercetătorii au ajustat analiza în funcție de utilizarea serviciilor medicale, iar asocierea s-a menținut. Cu toate acestea, diferențele de diagnosticare nu pot fi eliminate complet.
Ce pot face familiile pentru a proteja sănătatea îngrijitorului
Rezultatele susțin ideea că demența trebuie abordată la nivelul întregii familii, nu numai al pacientului.
Partenerul care asigură îngrijirea are nevoie de:
- evaluări medicale regulate;
- controlul tensiunii, diabetului și colesterolului;
- suficient somn;
- perioade reale de pauză;
- activitate fizică;
- menținerea relațiilor sociale;
- ajutor din partea familiei;
- sprijin psihologic;
- servicii de îngrijire la domiciliu, când sunt disponibile.
Împărțirea sarcinilor nu reprezintă un semn că soțul sau soția „abandonează” pacientul. Este o formă de protecție pentru ambii parteneri.
Un îngrijitor epuizat, bolnav sau deprimat va putea oferi mai greu îngrijire pe termen lung.
Semnele de declin cognitiv care merită evaluate
Uitarea ocazională a unui nume sau a locului în care au fost puse cheile nu înseamnă automat demență.
Evaluarea medicală este recomandată atunci când apar schimbări progresive precum:
- repetarea acelorași întrebări;
- dificultatea de a gestiona banii;
- pierderea orientării în locuri cunoscute;
- uitarea întâlnirilor importante;
- probleme de exprimare;
- dificultatea de a urma instrucțiuni;
- modificări de personalitate;
- neglijarea activităților obișnuite;
- scăderea capacității de a lua decizii.
Depresia, anxietatea, lipsa somnului, unele medicamente, deficitul de vitamina B12 și afecțiunile tiroidei pot produce manifestări asemănătoare. Consultul ajută la diferențierea cauzelor.
Nu căsătoria este problema
Studiul nu arată că mariajul în sine provoacă demență și nici că separarea de un partener bolnav reduce riscul.
Căsătoria poate oferi sprijin emoțional, companie, stabilitate și motivație pentru îngrijirea sănătății. Problema apare atunci când boala unuia dintre parteneri schimbă profund viața celuilalt, iar povara îngrijirii rămâne nesusținută.
Mesajul cercetării este că medicii și serviciile sociale ar trebui să privească partenerul unui pacient cu demență ca pe o persoană care poate avea propriile vulnerabilități medicale.
Riscul mai mare observat nu reprezintă o sentință. El semnalează nevoia de prevenție, monitorizare și sprijin acordat din timp întregii familii.
