Sari la conținut

Speranță pentru bolnavii de epilepsie – terapia prin muzică este soluția

Asociația Psihologilor Americani a organizat o întrevedere la Toronto, unde a prezentat un studiu interesant – terapia prin muzică poate preveni crizele de epilepsie, conform Mediafax.

Studiul a fost făcut pe un eșantion de 21 de oameni, unde s-a observat că creierele oamenilor reacționează diferit la muzică.Studiul a fost prezentat de Christine Charyton, cercetătoare la Universitatea de Stat din Ohio, şi are în vedere doar pacienţi cu epilepsie de lob temporal – care alcătuiesc aproximativ 80% din totalul pacienţilor diagnosticaţi cu această maladie.

Potrivit savanților, muzica este procesată în lobul temporal la nivelul cortexului auditiv.Cercetătorii au înregistrat undele cerebrale ale pacienţilor atunci când aceştia au petrecut 10 minute în linişte, apoi cele emise în timp ce voluntarii ascultau „Sonata în D major de Mozart” sau „My Favorite Things” de John Coltrane. Urmau alte 10 minute de linişte, apoi alte două compoziţii muzicale şi, la final, un al treilea interval de 10 minute de linişte. Ordinea în privinţa compoziţiilor muzicale a fost aleatorie – unii dintre participanţi au ascultat mai întâi Mozart, alţii au ascultat mai întâi Coltrane, au descris savanţii americani metoda folosită, pentru site-ul EurekAlert.org.

Conform experților, undele cerebrale s-au sincronizat mult mai bine cu ale muzicii, decât s-a observta în rândul pacienților care nu sufereau de epilepsie.

Tratamentul reprezintă o alternativă la tratamentele obișnuite pentru epilepsie.

A.

Ana Maria Nitu

Ana Maria Nitu, studiază la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, a fost jurnalist la Evenimentul zilei, www.evz.ro si Doctorulzilei, www.doctorulzilei.ro

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel